Tanţa, lasă ignoranţa!

“Atenţia lumii a fost abia recent îndreptată asupra unui ucigaş invizibil, mereu în prezenţa noastră. Este vorba despre monoxidul de dihidrogen (dihydrogen monoxide, DHMO), o substanţă insipidă, inodoră, incoloră şi care ucide mii de oameni anual. Majoritatea o păţesc la inhalarea accidentală, dar şi expunerea îndelungată la forma solidă a DHMO are efecte extrem de nocive asupra sănătăţii. Pentru cei care au ajuns dependenţi, absenţa DHMO înseamnă moarte sigură.”

Cam aşa încep avertismentele privind DHMO. Şi continuă şi mai şi: ingerarea de DHMO duce la transpiraţie şi urinare excesive, iar pentru cei care au devenit dependenţi absenţa substanţei duce la moarte sigură. În plus, DHMO este ingredientul principal în atît de păcătoasele ploi acide şi are un rol imens în efectul de seră. Are un rol accelerator în eroziunea naturală şi în coroziunea/ruginirea multor metale. Problema care se înfăţişa legislatorilor era că DHMO este prezent aproape peste tot pe Pămînt, pînă şi în gheaţa antarctică. Şi că, în ciuda pericolelor evidente, este folosit încă pe scară largă în industrie, ca solvent şi răcitor, în reactoarele nucleare, ca substanţă ignifugă sau ca aditiv alimentar. Ba, mai mult, companiile deverseză DHMO în rîuri şi oceane şi nu se poate face nimic, pentru că practica este legală.

Ei, să nu intri complet în panică la auzul atîtor veşti proaste? Şi, mai ales, să nu-i înjuri pe cei care ne guvernează, care ne otrăvesc încet, dar sigur? Ei bine, nu! Pentru că, de fapt, guvernanţii au tot propus iniţierea de legi, interzicerea substanţei, mă rog, tot ce e nevoie pentru o viaţă mai bună a alegătorilor lor. Încă de cînd a devenit publică problema asta, în 1989, în SUA, Canada, Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă (ca să numim doar pe cîteva dintre ţările care s-au preocupat de problemă), autorităţile locale şi centrale au intervenit, în urma petiţiilor diverselor organizaţii. Şi erau cît pe-aci să interzică utilizarea DHMO. Bine că n-au făcut-o. Pentru că DHMO, monoxidul de dihidrogen, este format dintr-un atom de oxigen (“monoxid”) şi doi de hidrogen (“dihidrogen”): 1 O+2 H=H₂O. Îhî, apa. Totul a pornit ca o glumă a unor studenţi, care au creat niţică panică într-un campus, apoi un puşti de clasa a 9-a a reuşit să adune foarte multe semnături la petiţia lui de interzicere (da’, mă rog, erau copii, s-a întîmplat pe la case mult mai mari) iar, într-un final, semnalul de alarmă a fost tras şi pentru parlamentari şi primari, care au sărit imediat să îndepărteze pericolul.

Pe undeva, îmi aduce aminte de frumoşii ani ’90, cînd Parlamentul voia să revoce legea gravitaţiei iar Adrian Severin căuta să rezolve problema apei de băut, care conţinea 66% hidrogen. Dar nostalgia îmi trece repede, cînd mă gîndesc că dacă ne-am duce azi cu o petiţie la Parlament, singurul motiv pentru care aleşii noştri ar ignora-o ar fi că lor nu le iese nimic din chestia asta.

Text apărut în Caţavencii din 28 august 2013.