Apocalipsa, atunci

Cu toţii aţi auzit despre asteroidul gigant care a pus capăt domniei dinozaurilor. Poate unii dintre voi ştiţi că, acum 65 de milioane de ani, în urma impactului unui asteroid de vreo zece kilometri în diametru, nu doar dinozaurii, dar şi peste 70% dintre celelalte specii au dispărut. Însă, după cum pot atesta geologii şi paleontologii, celebrul impact nu a fost nici pe departe singurul eveniment de extincţie în masă a vieţii pe Terra. Doar cel mai recent.

De fapt, cea mai mare extincţie din istoria Pămîntului s-a petrecut la sfîrşitul Permianului (o perioadă geologică, nu vă speriaţi de nume), acum vreo 250 de milioane de ani. Atunci au dispărut 96% dintre vieţuitoarele mării şi vreo 70% dintre vertebratele de uscat. De fapt, zice Wikipedia, este singura extincţie în masă a insectelor. Una peste alta, cu ocazia neplăcerii din Permian, cunoscută şi sub măgulitorul nume “The Great Dying”, peste 80% din speciile de pe Terra au dispărut. Evenimentul a fost important şi pentru că, prin eliminarea animalelor existente, a făcut posibilă înălţarea şopîrlelor, nu doar în lanţul trofic – aşa au ajuns la dimensiunile şi ferocitatea lui Tyrannosaurus Rex.

Extincţia din Permian e un adevărat mister al paleontologiei, iar un articol din The Economist vine să mai lanseze o potenţială explicaţie. V-o prezint şi eu, o dată pentru că sună interesant, şi a doua oară pentru că are şi morală.

Spre sfîrşitul Permianului s-a înregistrat o activitate vulcanică deosebit de intensă, însă doar atît n-ar fi dus la masiva extincţie. Vinovatul de asta ar fi tot un asteroid. Dar – şi e un mare dar – singurul crater care se potriveşte cu perioada, unul de vreo 40 de kilometri, prin Brazilia, e prea mic pentru un impact care să distrugă aproape toată viaţa pe Terra. Să ne amintim (sau să aflăm): cel provocat de asteroidul dinozaurilor are 180 de kilometri! Aha, dar există încă un “dar”: roca din Brazilia unde a avut loc impactul este extrem de bogată în gaze de şist. Iar cercetătorii au arătat că impactul a provocat mii de cutremure, de pînă la 9,9 grade (lejer mai intense decît tot ce s-a înregistrat pînă acum), pe sute de kilometri de jur împrejurul impactului. De fapt, zice The Economist, a fost cea mai masivă operaţiune de fracturare hidraulică din istorie. Procesul a eliberat cantităţi megaindustriale de gaze naturale. Şi, printre ele, metan.

Ştiţi cum se spune, că vacile contribuie la efectul de seră prin fiecare rîgîială (în care emit metan, un gaz de vreo 40 de ori mai rău decît dioxidul de carbon pentru efectul de seră). Ei bine, în Permian a rîgîit Pămîntul, iar pe lîngă asta toate vacile – din toate timpurile, puse una peste alta şi balonate cu fasole mexicană – n-au nici măcar efectul unui ţînţar care pişcă o balenă. Cu atîta metan în atmosferă, un proces de încălzire globală abruptă şi extrem de acută s-a declanşat imediat, iar efectele au dus la masacrul de care vă vorbeam mai sus. E doar o teorie, deocamdată, dar una extrem de interesantă şi cu argumente puternice. Iar eu v-am povestit-o şi pentru că e o avertizare (e drept, extremă) cu privire la două noi ocupaţii ale speciei noastre: emisia excesivă de dioxid de carbon, cu consecinţe directe în încălzirea globală, şi fracturarea hidraulică, cu consecinţe pe care o să le aflăm abia în următorii ani.

Sursa.

Text apărut în Caţavencii din 31 iulie 2013.