Cum scăpăm de asteroizi fără Bruce Willis

Pariez că n-ați auzit niciodată despre efectul Yarkovsky. Dar nu-i nimic, reparăm această lacună mintenaș, pentru că efectul ăsta, Yarkovsky, e un potențial salvator al vieții pe Terra. Cam în la fel cum alt rus, Lev Andropov, a contribuit la salvarea Pămîntului de distrugerea totală provocată de un asteroid.  Da, știu, nici pe Lev ăsta nu-l cunoașteți, dar vi-l amintiți sigur dacă vă zic că era rusnacul din filmul de real (și neînțeles) succes “Armaggedon”.

Ivan Osipovici Yarkovsky a fost un inginer rus cu o idee de-a dreptul senzațională pentru vremea aia (începutul veacului al XX-lea). Și anume că orbita asteroizilor poate fi modificată de către radiația solară. Hai să detaliem un pic.

Un asteroid absoarbe energie de la Soare. Prin urmare se încălzește, deci va emite înapoi ceva radiație în spațiul cosmic. Partea unde este după masă sau seara e mai caldă (firește) decît partea de asteroid care experimentează “noaptea” (fața opusă Soarelui) sau dimineața. Prin urmare, conform legii Stefan-Boltzmann, partea mai caldă va emite radiație mai “fierbinte”. Sau, dacă vreți, mai multă radiație termică va fi emisă dinspre partea cu amurgul. Și, ca la un motor cu reacție, asteroidul este împins înainte. Adică, în final, axa orbitei se mărește lent-de-tot, iar asteroidul spiralează încet-încet înspre exteriorul sistemului solar.

De ce ne interesează pe noi complicățenia asta? Păi, în primul rînd efectul Yarkovsky tocmai a fost măsurat destul de precis, lumina solară a reușit să altereze orbita unui asteroid cu peste 150 de kilometri în doar șase ani. În al doilea (și cel mai important) rînd, chestia asta e a naibii de utilă. Ia imaginați-vă că un asteroid se repede furios spre Terra. (Și sînt destui astfel de asteroizi.) Tot ce avem de făcut e să îndreptăm o lanternă uriașă spre el din timp (sau o megalentilă care să focalizeze lumina soarelui pe asteroid) și gata, am scăpat de soluții cretine de ultim moment, cum ar fi să-l sacrificăm pe Bruce Willis pentru salvarea omenirii.

(Text apărut în Cațavencii nr. 48, miercuri 30 mai 2012)