Cine ne mai face rău. Acum, erupțiile solare

Bine, exagerez, aurora nu va fi decît începutul balamucului. De fapt, cauza e pe Soare. Este vorba de procesele care duc la eliberarea energiei magnetice acumulate în coronă printr-o erupție solară, o creștere extraordinară a strălucirii Soarelui: poate ajunge pînă la a degaja destulă energie cît să încălzească toată apa de pe Terra cu 50 de grade Celsius. Uneori, erupția este urmată de o așa-zisă “coronal mass ejection” (CME), în care vaste cantități de materie sînt expulzate în spațiu. Așa, cam echivalentul a 150 de miliarde de tone de trinitrotoluen. Ei, dacă aceste chestii se întîmplă în direcția Terrei, am cam feștelit-o.

Pentru că fiecare astfel de erupție/ejectare de masă solară înseamnă un asalt fără precedent asupra atmosferei Pămîntului și asupra cîmpului magnetic al acestuia, singurul care stă în calea nervilor solari. Iar dacă erupția e extrem de masivă, nici cîmpul magnetic terestru nu mai poate face mare lucru. Acum două sute de ani, în afara unor doze extraordinare de radiații, nu am fi încasat mare lucru.

Partea tristă e că, în mai tot ce facem astăzi, ne bazăm aproape integral pe electricitate. Iar o erupție masivă ar penetra “scutul” magnetic și ar duce la explozia tuturor stațiilor de transformatoare de pe partea luminată a Terrei. Nu înainte de a scurtcircuita sateliții de comunicații. Trafurile explodate înseamnă că rămînem fără curent electric, adică imediat și fără apă potabilă și căldură (cum credeți că sînt acționate pompele care, prin alte părți, urcă apa la etajul 20?). Dup-aia se duc naibii bancomatele și alimentarea cu benzină la pompe. Deci crapă transporturile, adică rămînem și fără mîncare. În întuneric și frig, fără apă și mîncare. Cică ar dura ani de zile pînă să se înlocuiască toate transformatoarele distruse. Cum vă place perspectiva?

Și ca să nu ziceți că vă aburesc, asta deja s-a întîmplat, dar la o scală mult mai mică: în martie 1989, în Québec au rămas fără curent șase milioane de oameni timp de doar nouă ore. Iar furtuna geomagnetică din Canada a fost un fleac, în 1859 s-a întîmplat o erupție solară (prima înregistrată din istorie) care a dus la la aprinderea stîlpilor de telegraf și la aurore vizibile tocmai din Cuba și Hawaii. Iar, mai nou, plutește în aer și o inversare a polilor magnetici tereștri (la scară geofizică, desigur), deci dacă rămînem și fără bruma asta de cîmp magnetic pe care o avem acum, chiar nu ne văd bine.

Uite, ăsta-i un moment numa’ bun să puneți mîna pe-un sefeu genial al lui Isaac Asimov: Căderea nopții. Pentru că exact despre asta vorbește. Și despre supraviețuire. Nu căutați filmul, e posibil să rămînem fără curent între timp.

Text apărut în nr. 47 din revista Cațavencii.