Cum am descoperit America, la cinci sute de ani după Columb (III)

V-am povestit cum am ajuns să visez la America, în episodul

1. Born for the USA

V-am povestit cum am ajus să văd America, în partea a II-a,

2. Once Upon a Time to America

Acum vine ultima parte a povestirii, deznodămîntul (după cum am învățat în clasele primare).

3. Back near USSR

Orice călătorie are și un sfîrșit. Cel al poveștii ăsteia a fost, de fapt, un alt început, c-așa-i viața, nu se ferește defel de locurile comune. La întoarcere, pe aeroport, ne aștepta cu microfon și cameră o tanti de la TVR, responsabila de atunci pentru copiii-cu-care-ne mîndrim-bla-bla. O cunoșteam de pe la olimpiade, am intrat în vorbă și am aflat că în cîteva zile urma o tabără de fizică la 2 Mai, pe malul mării. I-am convins să vină cu mine pe cei doi mai buni prieteni, fizicieni-aspiranți și ei, m-au convins ai mei să-l iau și pe frate-miu cu noi, și după o noapte de zdroncăneală accelerată (așa spunea Mersul Trenurilor) pe minunatele Căi Ferate Române, ne-am trezit debarcați pe peron în Mangalia. Nu existau microbuze, n-aveam bani de taxiuri, chiar dacă ar fi existat, așa că am luat-o la pas spre 2 Mai. Am mai tăiat-o noi, la plesneală, pe lîngă șantierul naval, că drumul era lung, în final am ajuns, obosiți, toropiți și lihniți de foame, la tabăra din 2 Mai. Numai ca să aflăm că nu mai aveau locuri și pentru noi, drept care ne vor caza într-un cămin de liceu din Mangalia, iar noi vom face zilnic naveta între casă și masă.

Au urmat două săptămîni în cea mai cruntă antiteză cu ce trăisem în America. Era tot școală de vară. Dar era cu totul altceva. În locul cochetelor căsuțe din pădure, aveam acum o cameră de șase paturi jumulite, la etajul doi al unui cămin, cu baia pe hol, la șapte kilometri de “cursuri”. În locul unor bufeturi cu toate bunătățile lumii, de trei ori pe zi, și gustărici între ele, aveam niște chestii insipide, incolore și inodore (ceea ce poate că era mai bine) într-o cantină căreia-i pica tencuiala. Uneori, peste noi. În locul laboratorului cu laseri, frate, aveam parte de o tablă neagră pe care pînă și mama cretei scîrțîia nemiloasă cu nervii noștri. Nu-i de mirare că, atunci cînd tanti de la TVR a venit din nou la copiii cu care se mîndrea, am izbucnit într-o critică destul de afurisită la adresa sistemului, în cel mai pur spirit al libertății de exprimare proaspăt învățate la ea acasă. Chestie care m-a costat un scandal monstru făcut de profu’ de fizică după ce am început ultimul an de liceu, că abia atunci se difuzase materialul cu pricina și am avut ghinionul să-l vadă.

Fascinația fizicii și mai ales a olimpiadei internaționale care era, anul ăla, tot în America, condițiile mai nasoale ca-n cazarmă, momentele compensator-copioase petrecute cu prietenii mei și culorile răsăritului prin multe sticle de bere, însă, n-au mai avut nici o valoare cînd am aflat, nici eu nu mai știu cum, că iubita mea din vara americană ajunsese și ea în altă tabără, la celălalt capăt al litoralului. În ciuda hotărîrii comune de a nu ne mai vedea, în ciuda rotunjimii aventurii pe care tocmai o trăisem, în ciuda oricărei logici narative, am hotărît că trebuia să o reîntîlnesc. Atunci m-am ras a doua oară în viață, de data asta singur, fără supravegherea tatei. Cicatricile au durut vreo zece zile. Crescusem mare.