Neființă și timp de reacție

Nu știu alții cum sînt, însă eu n-am fost niciodată mai enervat pe prostie decît în traficul de pe la noi. De cîte ori merg spre mare (sau înapoi, în ciuda faptului că tare n-aș vrea), am ocazia să pierd zece mii de ore pentru că există tîmpiți pe șoselele din România. Tîmpiți care doar dacă s-ar elimina singuri din bagajul genetic al omenirii ar merita felicitări, însă de cele mai multe ori trag după ei și victime colaterale. Așa că azi avem o mică lecție de fizica ciocnirilor.

Între București și Mangalia sînt vreo 300 de kilometri. Cu viteza de 150 km/h, ajungi, evident, în două ore. Cu o sută la oră, călătoria va lua doar cu 50% în plus. Și ce înseamnă o oră? 3.600 de secunde. Un pic peste o secundă este, în medie, timpul de reacție al unui șofer. La 150 km/h, asta se traduce în 41 de metri parcurși pe șosea. La 100 km/h, doar vreo 27. Adică vreo paișpe metri parcurși fix în intervalul în care clipești, poate de la soare. Dacă vrei să cîștigi timp, iată o ocazie perfectă pentru a oferi, ție și celor dragi, o eternitate.

Dar asta nu e tot: hai să vorbim puțin despre energie. Deși vitezele de mai sus diferă doar cu 50%, energia de impact în cazul unei ciocniri între o mașină la 150 km/h și un obiect staționar este mai mult decît dublă față de cea eliberată la impactul cu 100 km/h. Și de aproape trei ori mai mare decît o coliziune cu 90 km/h. Da’ hai să vedeți cam cît înseamnă energia asta: două mașini care se bușesc frontal, fiecare avînd 100 km/h, degajează în total 770.000 Jouli. Adică echivalentul, în energie, a aproape o mie de gloanțe. Iar dacă în al doilea război mondial a fost nevoie, în medie, de 600 de gloanțe pentru a ucide un om, diferența este că, în cazul unui accident, acestea sînt „trase“ mult mai precis, inevitabil ești în calea lor. Mai precis, în ele.

Știu că micul meu demers à la Vochină e nițel inutil, idioții care se grăbesc degeaba în halul ăsta probabil că nu citesc blogul ăsta, sînt prea grăbiți și prea puțin inteligenți pentru așa ceva. Oricum, merită să rețineți o chestie: nu toate satele de pe drum au spitale. Cu siguranță însă, toate au măcar un cimitir.