The dreams that stuff is made of…

Tata Uraniu a văzut, abia recent, un filmuleț care a făcut extrem de multă vîlvă (nemeritată, crede el). Se cheamă What the #$*! Do We Know? și e un amestec de fizică cuantică, științe cognitive, pseudoștiință și nunți poloneze. Aici e prima parte, le găsiți voi pe ălelalte (sau poate îmi găsiți pe youtube întregul film, spre plăcerea altor cetitori):

E făcut fain, dar degeaba. Însă i-a dat T.-ului U. cîteva subiecte. Prima întrebare: cît de goală e materia? Nu vă gîndiți la prostii, nu goală ca o nudistă, goală ca o sticlă… ei bine, goală.

În Furtuna, Shakespeare pune în gura lui Prospero o frază celebră: „We are such stuff as dreams are made on…“ (pentru tov. Iliescu, aproximativ: „Noi sîntem materialul din care se făuresc visele“). Este vorba despre amestecul unic de spirit și materie care sînt oamenii. Spiritul ca spiritul, prea complicat pentru luni dimineața, dar ce este materia parcă am putea încerca să răspundem. Ceea ce și facem: materia este, practic, nimic. Cu toții avem percepția faptului că Universul este destul de gol, dar o să vă arăt acum că și noi sîntem cam la fel. 😉

Păi, uite-aici, în Sistemul Solar, care oricum e destul de „plin“ față de majoritatea colțurilor din spațiu, așa cum am mai povestit acum ceva vreme: dacă Soarele ar fi un glob cu diametrul de un metru, Pămîntul ar fi cam cît o unghie (un cm, pe-acolo) și la vreo sută de metri distanță. Adică de pe unde pleacă mingea Barcelonei (de la portarul propriu, în celebrul tiki-taka) înainte de a marca în poarta lui Casillas.

În contrast cu spațiul, materia pare destul de plină, nu? Ei bine, nu e chiar atît de plină. De la Democrit se știa (cu o scurtă pauză, pe care a luat-o toată gîndirea științifică, prin Evul Mediu) că materia e făcută din bucățele mai mici, numite „atomi“. Pînă pe la începutul secolului trecut (al XX-lea, obișnuiți-vă deja!), se credea că atomii sînt o chestie, așa, ca un cozonac cu stafide, sau ca o brioșă cu fructe de pădure: aluatul fiind sarcina pozitivă, iar stafidele/fructele, împrăștiate alandala, ar fi electronii, ăia mici care transpiră la greu prin cablurile electrice).

Cam atunci a venit sir Ernest Rutherford și ne-a spus să nu mai salivăm după cozonaci, fi’n’că situația nu e așa de roză. De fapt, mai toată masa atomilor e băgată într-un sîmbure mic, numit nucleu, iar restul, pînă la marginea unui atom, e spațiu gol. Mă rog, populat de electroni, dar ăștia sînt mici, mici de tot, cam de două mii de ori mai ușori decît nucleul. Deci atomul e, oarecum, mai mult spațiu și mai puțin materie. Iar noi sîntem făcuți din atomi… Get my drift? Dar haideți să reluăm și analogia cu terenul de fotbal.

Un atom este de 10.000.000.000 de ori mai mic decît un metru. Iar un nucleu este de 10.000 de ori mai mic decît un atom. Cu alte cuvinte, dacă nucleul de hidrogen ar fi mare de-un metru, în poarta lui Becali din Ghencea, electronul aferent ar fi undeva, hăăăt, dincolo de Stadionul Dinamo al lui Borcea. Cît de mare ar fi el, e mai greu de spus, iar motivul îl lăsăm pe mai tîrziu. Pînă atunci, ca temă, meditați asupra titlului, că e mai rău decît credeți. 🙂