Fukushima, we still have a problem

A trecut mai bine de o săptămînă de la ultima postare despre Fukushima, în care spuneam că “mai continuăm și mîine despre aburul care se vede la știri și radioactivitatea măsurată în afară”. Scuze tuturor, am revenit. Și povestim nițel despre pericolele care încă pîndesc la Fukushima.

În primul rînd, așa cum spuneam într-un comentariu, nu există pericolul unei “explozii nucleare” per se. Adică a unei ciuperci atomice precum în cazul “Little Boy”. Orice s-ar întîmpla acolo, datorită designului centralei, atingerea masei critice (deci a exploziei atomice) este imposibilă.

Pericolul real este de două tipuri: 1) emanații de vapori de apă cu particule radioactive (provenite din barele de uraniu) și 2) infiltrarea apelor folosite în răcirea combustibilului, de asemenea radioactive.

La Cernobîl punctul 1) s-a rezolvat brutal și sovietic (desigur, după ce explozia inițială aruncase deja cantități înfiorătoare de produse radioactive în aer): au îngropat reactorul într-un sarcofag de beton. Cu punctul 2) n-au avut același gen de probleme ca japonezii: n-a existat atît de multă apă “murdară” folosită în răcirea reactorului.

Pe de altă parte, la Fukushima situația este agravată de apropierea mării și de faptul că orice apă aruncată, precum vedeți la televizor, peste cele patru reactoare cu probleme, trebuie în final să se întoarcă în mare. Iar intrînd în contact cu barele de uraniu, parțial topite, apa se contaminează cu produse radioactive. Cu alte cuvinte, apa radioactivă ajunge să se scurgă în ocean.

Revenind la vaporii de apă radioactivi, au existat cîteva explozii (cauzate de evaporarea apei din camera de reacție, urmată de disocierea acesteia în oxigen și hidrogen, urmată, la rîndul ei, de explozia hidrogenului). Exploziile au avariat, aparent, construcția din jurul containerelor metalice de la reactoarele 1, 2 și 3, dar nu și containerele metalice. Aburii degajați au format un nor radioactiv, mult mai “mic” decît cel de la Cernobîl, care pînă să ajungă pe la noi ajusese, deja, subiectul glumelor de 1 aprilie.

Pe de altă parte, este posibil ca, din cauză că barele de uraniu s-au topit, să se fi fisurat baza unora dintre aceste containere (camere de reacție), ceea ce a dus la scurgerea apei contaminate prin aceste fisuri, în structura inferioară, în sol și în apa mării.

Deocamdată, din ce vedem pe la știri (nu la noi, că aici încă sînt discuții cu Pepe/Zăvo și Irinel/Monica), a existat o astfel de scurgere, masivă, la reactorul nr. 2, în apropierea căruia s-au detectat niveluri radioactive de 7,5 milioane de ori mai mari decît normele. Asta se întîmpla sîmbătă. Ieri, nivelul era încă de 5 milioane de ori mai mare decît ar fi fost cazul. Astăzi, CNN anunță că muncitorii au reușit să sigileze o fisură de 20 de centimetri, stopînd scurgerea de materii radioactive în ocean. Astfel încît, la ora asta, nu mai există scurgeri radioactive nici în aer, nici în sol și nici în apă, conform CNN.

Pe de altă parte, ar trebui să povestim puțin și despre produsele astea radioactive care apar în astfel de situații, cum ne afectează ele și cît de periculoase sînt. Pentru asta, vom lămuri un concept de care auzim frecvent cînd e vorba de radiații: timpul de înjumătățire. Dar aici ne trebuie o lecție întreagă, așa că ne revedem la postarea următoare. Care, sper eu, va fi mîine dimineață. 😳