Am văzut data trecută că, dacă o navă este în mișcare față de noi, timpul perceput de către noi ca scurs între două evenimente de pe navă este mai LUNG decît cel cronometrat de călător. Ce se întîmplă cu distanțele? Să nu-l înțelegeți greșit pe T.U., vă chinuiește cu întrebările astea doar ca să ajungem să pricepem și noi cum stă treaba cu relativitatea, cu paradoxul gemenilor, cu Universul și viața. Atît, nimic mai mult.
Păi, dacă timpul unui sistem de referință se poate exprima în termeni de timp și distanțe din alt sistem de referință, la fel se întîmplă și cu lungimile. Vă spunea T.U. data trecută că Δx = γ(Δx’ + vΔt’). Ha, ha, sigur n-ați ținut minte. Asta presupunînd că și citiți. Oricum, să spunem că avem o bîtă de baseball cu lungimea Δx pe trotuar, lîngă noi, și vrem să vedem cît de lungă apare ea pentru șoferul nostru dintr-o mașină cu viteză extrem de mare. Păi, pentru a determina lungimea bîtei din punctul lui de vedere, șoferul trebuie să măsoare simultan (e foarte important!) distanțele între cele două capete ale ei și un punct de referință.
De ce simultan? Păi, în limbajul ăsta pe care l-a introdus relativitatea, cele două capete sînt „două evenimente în spațiu-timp“: pot fi, în orice sistem, caracterizate printr-o distanță și un interval de timp față de un eveniment de referință. Dacă nu ne uităm (citește „măsurăm“) la cele două capete simultan, nu vom obține lungimea „reală“, adică strict spațială, a bîtei, ci se amestecă și ceva dimensiuni temporale și am pus-o. Prin urmare, în ecuația de mai sus e musai să facem Δt’ = 0. Și atunci, pentru șoferul vitezoman, bîta pe care o ține omul de pe trotuar are lungimea Δx’ = Δx/γ.
Poate sigur nu mai țineți minte, dar γ ăsta e un factor mereu mai mare ca unu, deci lungimea unui obiect este întotdeauna mai mică pentru un observator în mișcare față de obiect. Asta e contracția lungimilor, așa îi spun fizicienii. Deci să rezumăm: lungimile sînt întotdeauna mai scurte dacă te miști față de ele, iar timpul dintre două evenimente care se întîmplă în același loc este mai lung. Tot pentru cineva care se mișcă față de locul respectiv. Să știți că se întîmplă și la viteze mult mai mici ca aceea a luminii, dar diferența e a naibii de mică. Uite, să luăm exemplul unui pilot care zboară cu 1.000 km/h. Dacă el are o bîtă de baseball de un metru în carlingă (nu mă-ntrebați ce face cu ea, poate pentru cînd îl atacă cineva la semafor), de pe trotuar (că acolo v-am lăsat ultima oară), veți măsura o lungime a bîtei de 0,9999999999995 metri. Sînt doișpe nouari, nu-i mai numărați și voi. La fel, dacă pe ceasul pilotului secundarul se mișcă o dată, voi veți măsura, tot de pe trotuar, 1,0000000000005 secunde. De-aia nu ne prindem noi de fenomenele astea contraintuitive, dar să știți că măsurătorile pot și le confirmă. Aaa, mai e ceva: și pentru pilot, bîta voastră (de baseball) va fi mai scurtă. Ha, la asta nu vă așteptați! Ei, atunci așteptați pînă data viitoare.
5 comments
Skip to comment form ↓
chat noir
February 16, 2011 at 16:14 (UTC 2) Link to this comment
dar o stewardesa tot mica ne-o vede? 🙂
Tata Uraniu
February 16, 2011 at 16:17 (UTC 2) Link to this comment
😆 o vede, da’ şi mai mică. Petite, deja 😉
Quasy
February 17, 2011 at 11:23 (UTC 2) Link to this comment
Depinde cum te deplasezi tu relativ fata de ea…. 😛
Tata Uraniu
February 17, 2011 at 11:41 (UTC 2) Link to this comment
Haha, corect. Dacă mergi perpendicular, o vezi scurtă şi grăsuţă. Dacă mergi paralel, o vezi tot mică, da’ subţire… Vezi, totul e relativ 😉
Marius Nicolae Toader
April 28, 2011 at 00:48 (UTC 2) Link to this comment
Contraefectul lui Dopller…