Întîlnire cu gradul trei

Există o legătură specială între numărul 3 și știință. Kepler a descris trei legi ale mișcării planetelor. Newton a creat cele trei legi ale mecanicii. În termodinamică există trei principii fundamentale. Era, așadar, perfect normal să apară și seturi de trei legi ale științifico-fantasticului. Cele mai cunoscute ca atare sînt cele trei legi ale roboticii, inventate de către Isaac Asimov. Mai puțin cunoscute în ansamblul lor, însă – veți vedea – la fel de familiare, sînt cele trei legi ale lui Arthur C. Clarke. Aha, știa Tata Uraniu că n-ați auzit niciodată despre ele, drept care vi le prezintă mai la vale.

Prima dintre legi a fost enunțată în 1962, în eseul lui Clarke „Pericolele profeției: eșecul imaginației“, și sună așa: „Cînd un distins, dar bătrîn om de știință afirmă că ceva este posibil, aproape sigur are dreptate. Cînd, din contra, afirmă că ceva este imposibil, e foarte probabil că greșește“.
Exemplele din istoria științei sînt abundente și celebre. Poate cel mai cunoscut este cazul Academiei Franceze de Științe, care, în 1903, a răspuns memoriului lui Traian Vuia (memoriul detalia proiectul său de aeroplan-automobil) zicînd așa: „Realizarea și soluționarea problemei zborului cu un aparat mai greu decît aerul este o himeră. Această concepție nu poate izvorî decît dintr-un creier bolnav“. În comisia care a analizat memoriul erau nume grele, precum Henri Poincaré, Maurice Levy și L.P. Cailletet. Pe 17 decembrie același an, la Kitty Hawk, în Carolina de Nord, frații Wright au făcut istorie și pe academicienii francezi de rîs, realizînd primul zbor cu un aparat mai greu decît aerul.

A doua lege n-a fost enunțată ca „lege“, ci doar ca o simplă constatare în același articol, statutul de lege fiindu-i conferit de alții: „Singura cale de a descoperi limitele posibilului este să te aventurezi puțin dincolo de ele, în imposibil“. Ceea ce oamenii de știință fac de cînd se știu, că de-aia sînt oameni de știință. Bine, asta nu include diversele perpetuum mobile, ale căror proiecte sînt trimise cu sutele în fiecare an oficiilor de patentare a invențiilor, dar, în fond și la urma urmei, cele trei legi ale termodinamicii (pe care toate perpetuum mobile-urile le încalcă) sînt enunțate de niște oameni atît de bătrîni, încît au murit deja de mult.

A treia și cea mai cunoscută lege (dacă vă uitați puțin pe Wikipedia, veți găsi o grămadă de versiuni modificate de către nume mari, inclusiv Marge Simpson, mama lui Bart) a fost propusă de către Clarke în 1973, într-o revizie a culegerii sale de eseuri Profiluri ale viitorului, pentru a rotunji numărul la trei, cînd a recunoscut-o pe a doua drept lege. Celebra lege a treia sună așa: „Orice tehnologie suficient de avansată este imposibil de deosebit de magie“. Da, evident, ați mai auzit-o. Ați și văzut-o, e motto-ul acestui blog. Și spunea Clarke atunci: „Dacă trei legi au fost suficient de bune pentru Newton, am hotărît și eu să mă opresc aici“.

Nu s-a oprit. În ediția din 1999 a aceluiași volum, Clarke a adăugat și o a patra lege, amintind de principiul acțiunii și reacțiunii: „Pentru fiecare expert există un expert egal și de sens contrar“. De altfel, a și fost citată pe aici, cu ocazia înfierbîntării pe tema încălzirii globale. Bună și legea asta, nimic de zis. Dar T.U. preferă să rămînă la primele trei, sînt mai frumoase și mai dodoloațe așa.