Ciobănaș cu j’de mii de oi

Dacă tot a început colegul Planetarie să povestească despre transhumanțe cosmice (avem ceva cu oile zilele astea, bag samă), s-a gîndit și Tata Uraniu să esplice nițel cum stă treaba cu sateliții ăștia „păstori“, care cică lasă spațiul gol în urma lor, dar de fapt țin în frîu particulele din inelele lui Saturn. Și ale altor planete care au inele.

Mecanismul e simplu, frumos și pînă și Gigi Becali l-ar înțelege, pentru că e similar cu modul în care cîinii ciobănești adună oile răzlețe în turmă. De fapt, sateliților ăstora păstori li se poate spune, la fel de bine, sateliți „ciobănești“, în engleză e shepherd moons, la fel ca shepherd dogs. Deci o să le spunem ciobănești, numai ca să intrăm într-o dezbatere inutilă cu Planetarie. Singura diferență reală între cîinii și sateliții ciobănești este modul de a lătra. Primii latră din bot/laringe/plămîni, în timp ce cei din urmă latră din forța gravitațională.

E cunoscut faptul că obiectele orbitează cu viteze din ce în ce mai mici pe măsură ce se află tot mai departe de centrul de rotație. Cu alte cuvinte, un satelit aflat mai aproape de centrul planetei se va roti în jurul ei cu viteză mai mare decît unul mai depărticel. Dacă, acum, de-o parte și de alta a unui inel planetar se află doi sateliți mici, dar vioi, în foarte scurt timp inelul cu pricina va ajunge să fie foarte bine delimitat.

Hai să ne uităm la prima imagine și să vedem ce se întîmplă. Cînd vreo oaie (e OK să le spunem așa, unele particule din inelele lui Saturn sînt cam cît o mașină) iese din front, o va face pentru că a căpătat o energie mai mare decît restul particulelor din inel și are tendința de a se îndepărta de planetă. Ei bine, atunci viteza mai mare o va face să depășească satelitul ciobănesc exterior, iar acesta o va frîna prin intermediul atracției gravitaționale proprii, împingînd-o înapoi în inel. La fel, dacă o particulă pierde energie și are tendința de a cădea spre planetă (foto 2), satelitul ciobănesc interior, mai rapid, o va depăși, o va accelera și o va trage, astfel, înapoi în inel. Efectul ăsta de păstorit este extrem de vizibil, de exemplu, în cazul sateliților lui Saturn, Prometheus și Pandora, care păzesc inelul F (imaginea 3).

De fapt, în fotografie se văd și „valurile“ pe care le produce în inel trecerea lui Prometheus, cel din interior, valuri al căror efect este acela de a compacta inelul. De fapt, cam la fel se întîmplă și cu marea masă a membrilor partidelor: cum apare vreo vedetuță care încearcă să depășească pe turnantă, prin exterior, cum apare cîte un ciobănesc din garda veche și o trage înapoi în rînd. Iar dacă vreun membru se lenevește și ar vrea să plece, ciobănescul de interior îl trage după el înapoi în formație. Astfel că, de la distanță, se vede doar un șir subțire și încolonat, învîrtindu-se fără sens, în timp ce în jurul liderilor se văd doar mari găuri. Ha, n-ați fi crezut că în același text se pot amesteca oieritul, astrofizica și politica, nu? Și eu pot fi politician!