«

»

Feb 06 2017

Cu numărătoarea la manifestație

Am văzut atît de multe semne de întrebare vizînd numărul manifestanților de duminică seara! (Textul a apărut în ziar săptămîna trecută, deci e vorba despre duminică, 29 ianuarie.) Ba că erau 50.000, ba că asta zice Jandarmeria, și erau doar 35.000 (ce sens avea ca Jandarmeria să exagereze numărul? Au un cui contra lui Dragnea?), ba că la Iași erau 4000 și tot Jandarmeria număra doar 2.500… La alte manifestații, marșuri și demonstrații am fost întrebat repetat cum se face estimarea mulțimilor. Cum avem habar – pe bune, nu ca la RTV, care estima vreo 4000 la ora la care eu VEDEAM cu ochii mei cam 20.000 – cîți oameni strigă pro ceva sau contra altceva?

Apropo, asta era ieri, 05.02.2017, doar în Piața Victoriei. Luați și numărați. Eu sînt ăla mic, cu lumină albă, de lîngă tricolor.

Foto: Mihai Angiu

Toate jandarmeriile din lume au o tehnică destul de precisă, iar dacă ceea ce comunică ele nu e alterat de puterea zilei, alea sînt cifrele cele mai apropiate de adevăr. Dar și ele se bazează pe niște evaluări. Recunosc, n-am vorbit cu nici un șef de jandarmi, să-mi explice cum fac evaluările (chiar, mă ajută cineva?), dar din ce am citit, cam toate se bazează pe metoda Jacobs: se împarte suprafața acoperită de manifestanți în sectoare mai mici și se estimează cîți sînt în fiecare sector. După cum vă dați seama, este vorba despre o estimare, dar e cît de cît precisă și utilă în primă instanță. Se bazează, însă, cel mai probabil, pe o vizualizare de la sol, de pe marginile mulțimii.

Sursă: Ryan Shuler, Curt Westergard; Digital Design and Imaging Service.

Tehnologia permite, însă, rezultate mai precise. În primul rînd, pe-afară se folosesc imagini luate de sus, din elicopter sau satelit. Problema, la inaugurările de președinți din State, de exemplu, e că nu poți folosi camere aeriene, pentru că spațiul aerian este închis, și atunci evaluarea se face cam la fel, dar cu imagini din vîrful clădirilor. Însă cea mai precisă metodă de evaluare se bazează pe camere aeriene fixe care filmează întregul eveniment. De exemplu, cu un balon ancorat, dotat cu camere cu vedere circulară, de 360o. Avantajul la baloanele ancorate este că le poți coborî sau înălța, în așa fel încît să surprinzi și manifestanții aflați sub copaci sau streșini. Nu e cazul la noi, bulevardele sînt destul de “la vedere”. Dar metodologia, care implică întîi colectarea datelor, iar apoi vreo trei zile de analiză, duce la un număr destul de precis al participanților, bazat, nu în ultimul rînd, pe numărătoare “pe capete”, de către mai mulți oameni, în sectoare mici din zona manifestației.

Ei, dar aici intervine tehnologia și mai modernă: fotografia aeriană poate fi combinată cu puterea de calcul, iar atunci numărarea capetelor și evaluarea numărului de participanți la un meeting poate fi rezolvată practic instantaneu și fără efort. (Aaa, apropo, să știți că there’s an app for that already! De fapt, mai multe.)

Iar treaba ar putea fi făcută și la noi. O dronă am văzut duminică seara (nu cred că era a Jandarmeriei, de aia spun că metodele lor de evaluare nu se bazează neapărat pe tehnici contemporane), și pariez că stăpînul ei are și o gașcă de softiști care să lucreze pe un program de numărare. Și atunci s-ar putea prezenta imediat dovezi clare, ca să nu le mai explice RTV telespectatorilor captivi că au fost trei chiori să dea jos guvernul cînd, de fapt, s-a umplut bulevardul de la Universității la Victoriei cu oameni care au încercat să-i convingă pe aleși să se ocupe de ce au promis în campanie în loc să-și dea legi ca să scape ei de pușcărie.

Bine, e drept, cu tehnologia asta șmecheră, cu drone și calculatoare, va reuși și Soros să îi controleze mental pe toți cei din piață care nu vor purta tichiuțe din folie de aluminiu, și va putea face tot ce vrea el cu ei, cu cîinii și pisicile lor (cer pe această cale drepturi egale pentru pisici!).

Text apărut în Cațavencii din 1 februarie 2017.

5 comments

Skip to comment form

  1. gg

    tocmai auzeam că un jurnalist străin a fost amendat pentru c-ar fi lansat o dronă ieri seară în piață.
    nu știu dacă era vorba despre cea care a cam survolat zona; interesant este că aia a făcut-o nestingherit mai tot timpul.
    evidența sperie. paralizează. tristețea este că blocajul mental este al fiecăruia, indiferent de cât de eficientă este manipularea colectivă.
    p.s. pe lângă patrupede ai uitat copiii! chestiile alea mici și gălăgioase din habitatul tinerilor care erau copii (sau abia se nășteau) în anii ’90, folosite magistral în manipularea masivă a momentului, nu-i așa?
    (vorbeam aseară, în piață, cu oameni cunoscuți acolo, pe loc, printre care și un tânăr de 27 de ani. era împreună cu mama lui, care avea 27 de ani în ’89. tânăra de mine de 19 ani atunci, aveam acum lângă mine copilul cel mare care azi are 19 ani. să mai spun?! )

  2. Andu YY

    Drona aia era a unul reporter francez care a fost oprit de jandarmerie pt ca era illegal (zvonistica)

  3. Razvan Dumitrescu

    Probabil este adevarat. Intr-adevar, inca din timpul protestelor RM s-a reglementat folosirea dronelor in spatiile aeriene inchise. Iar Bucurestiul este spatiu aerian inchis. Ai nevoie de aprobari pentru asa ceva.

  4. neamtu tiganu

    off topic incerc sa scriu o carte de aviatie, am deja multe pagini, unele chiar colorate, m-am blocat la explicarea zidului sonic si caramizile lui. Nu ca n-as stii, dar nu-mi vine sa explic, as dori o explicatie asa amuzanta si usoara.

    Se baga cineva?

    dar oare interesaza pe cineva!?

    1. cata_nv

      deci, ai un zid. la inceput nu e sonic. tu mergi cu o anumita viteza . daca nimeresti in zid se va auzi un zgomot puternic, deci asa devine zidul sonic. daca ai viteza mica, va fi mai putin sonic, daca ai viteza mai mare, va fi foarte sonic.

Leave a Reply to cata_nv Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450