«

»

Apr 06 2016

De ce uităm ce făceam cînd trecem dintr-o cameră în alta [CONCURS]

anaDe cîte ori nu vi s-a întîmplat să vă ridicați de pe canapea ca să vă luați o bere din frigider, să-l deschideți și să vă uitați lung și puțin tîmp în el: “Da’ ce caut eu aici?”? Sau puneți telefonul pe noptieră, sună cineva la ușă și, în 20 de secunde, nu mai știți unde l-ați lăsat? Sau să întrerupeți pe cineva, doar ca să nu vă mai amintiți ce era atît de presant încît trebuia să vă băgați în vorbă?

Nu vă speriați, nu vă umblă domnul ăla mic cu nume german prin sertare, ni se întîmplă tuturor. Să intrăm într-o cameră și să uităm de ce am ajuns acolo este, probabil, cel mai enervant mod în care creierul ne arată că habar n-avem ce ni se ascunde sub capotă. Serios, vorbim despre creier! Ăsta, care e în stare să ne facă să respirăm în somn, atîta lucru nu e în stare să gestioneze?

usileLa întrebarea asta Gabriel Radvansky, de la Notre Dame University, a căutat timp de douăzeci de ani un răspuns. Care este dat de o parte din titlul articolului publicat în 2011: “Intrarea pe ușă provoacă uitarea”. (Mă rog, eu aș fi spus mai ca pe pachetele de țigări: “Ușile dăunează grav memoriei”, sau ceva de genul ăsta.)

Nu întîmplător, ce au descoperit Radvansky și ai lui se numește “efectul de trecere” (iar sună mai bine în engleză: doorway effect).

Dar să vă povestesc ce și cum.

Într-o serie de experimente (reale și simulate pe calculator) niște studenți au fost puși să mute obiecte viu-colorate de colo-colo. Adică luau un obiect de pe o masă, îl puneau într-o cutie și-l duceau pe altă masă, fie în aceeași cameră, fie într-una nouă. Din cînd în cînd (mai ales imediat ce intrau într-o cameră nouă) erau întrebați ce transportă. După cum vă așteptați deja (pentru că v-am sugerat mai sus), la trecerea într-o cameră nouă subiecții răspundeau și mai lent, și mult mai puțin precis.

Apoi, cercetătorii s-au întrebat: oare subiecții își aduc mai bine aminte ce transportă dacă revin în camera inițială? Adică e trecerea în sine care duce la uitare, sau e pur și simplu camera nouă, contextul modificat? Deci i-au pus iar la muncă pe săracii studenți: ia obiectul, treci în altă cameră, apoi revino în camera din care au plecat. Nu i-a ajutat camera veche, tot n-au reușit să-și amintească ce transportă. Trecerea în altă cameră le-a șters informația.

usi cumparaturiE ca și cum am avea un fișier cu tot ce era în prima cameră, ce am făcut acolo, pe care îl ducem în depozit cînd am părăsit camera. Cameră nouă – fișier nou. Radvansky și colegii îi spun model de eveniment, creierul păstrează informația la îndemînă pînă cînd nu mai e nevoie de ea, după care o șterge. Iar trecutul într-o cameră nouă provoacă o segmentare a memoriei și pare o ocazie perfectă pentru a da delete informației vechi. Vorba aia, ce se întîmplă în Vegas rămîne în Vegas! Chiar dacă “Vegas” e doar numele cu care ne alintăm bucătăria.

Da’ fiți atenți, it gets even stranger: pînă și dacă ne imaginăm că trecem printr-o ușă, creierul șterge informația. Cercetătorii au pus două grupuri de voluntari într-o cameră. Primul grup vedea un open space obișnuit. O hală, dacă vreți. Pentru al doilea grup, s-a construit o cortină, o trecere, pe la mijlocul camerei. În continuare, li s-a arătat un obiect cu o geometrie mai ciudată, li s-a cerut să închidă ochii și să-și imagineze că traversează camera. Apoi li s-a arătat o serie de imagini și li s-a cerut să identifice obiectul prezentat. Curios, dar grupul care trebuia să treacă, mental, prin draperie s-a descurcat muult mai rău decît gașca cu open-space.

Și n-am terminat, ciudățenia continuă: trăim într-un continuu spațiu-timp, așa zice Einstein. Și, spre marea surpriză a cercetătorilor, efectul de trecere funcționează și în timp. Împărțirea în evenimente care sînt memorizate separat are loc nu doar spațial, ci și temporal. De cîte ori introducem în narațiune un separator (“cîteva ore mai tîrziu…”), de fapt trecem printr-o ușă! Și ne trezim că nu prea ne mai amintim despre ce era vorba în ultimele paragrafe.

Așadar, cum spuneam la început, mașinăria asta minunată care ne conduce viețile nu e perfectă. Are și ea ciudățeniile ei, pe care le zărim doar ocazional, cînd “se gripează” motorul. Deci nu vă speriați dacă ați uitat de ce priviți lung și puțin tîmp în frigider. Doar a înțeles greșit creierul schimbarea de cadru și a crezut că ați comandat un fișier nou. Dacă vreți să nu vi se mai întîmple, ați putea să fredonați ce vreți să faceți. Că să vă notați pe mînă ce aveți de făcut nu cred că e o idee prea bună. Sau puteți urma vorbele nemuritoare ale lui Radvansky, “Ușile sînt rele. Evitați-le cu orice preț”.

tintag cheiA, da’ era să uit de ce v-am povestit toate astea. Pentru că vă propun un concurs: să-mi povestiți, în comentarii (dacă vă amintiți, of course) cea mai epică uituceală de-a voastră. Cel mai fain comentariu (postat pînă joi seara, 7.04.2016, ora 21:00) cîștigă un divais care vă ajută cînd memoria ia pauză: îi spune Tintag și e făcut de o gașcă de români. Să vă povestesc două cuvinte despre Tintag: e o chestiuță mică pe care o atașeți la chei, la geantă, la portofel (sau la ce altceva mai rătăciți), și care vorbește cu aplicația de pe telefonul vostru, ca să nu mai pierdeți “your preciousss” niciodată. Merge și invers, dacă ați pierdut telefonul dar aveți cheile, jucărica îl poate găsi. Dar cel mai amuzant mi se pare că puteți atașa Tintag la copil sau la cîine iar gadgetul vă avertizează dacă (de fapt “cînd”, nu “dacă”) subiectul a evadat din zona de confort, definită în aplicație. Mai multe puteți găsi aici.

Deci, hai să ne rîdem. Spuneți-mi cît de uituci ați fost și cîștigați un Tintag și vă veți putea permite să fiți uituci în continuare!

LATER EDIT: concursul s-a încheiat! Deși au fost multe uituceli absolut savuroase (m-am dixtrat bine citind), conform nemuritoarelor cuvinte ale Nemuritorului, “In the end, there can be only one”. Iar cîștigătorul este (drumroll)… Ana:

Screen Shot 2016-04-08 at 14.15.46

Ana, să treci pe la casierie (de fapt, îți dau eu un mail pentru datele de contact) să știe oamenii ăștia de la Tintag unde să-ți trimită gadgetul. Cine știe, poate-l atașezi de iubit. 😀

77 comments

1 ping

Skip to comment form

  1. cruela de vila

    deci copilul, nu, cainele chiar DA! revin cu detalii picante mai pe seara! 🙂

  2. Daniela

    Cu ochelarii de citit pe nas cautam o carte in biblioteca.Suna cineva la usa,imi scot ochelarii ,ii las pe raftul bibliotecii si ma duc la usa.Dupa citeva minute cind am revenit nu imi aminteam unde sint ochelarii.I-am cautat vreo 3 ore,inclusiv prin frigider si gunoi!!!Intr-un final apoteotic i-am zarit pe raft!
    Am mai patit chestia asta cu alte ocazii ,dar nu am crezut ca exista o explicatie savanta.Foarte interesant ce spuneti dvs.

  3. sorina melian

    cautand disperata tigarile si telefonul pe care le tineam ( strans) in mana stanga…?

  4. lilith

    Eu sunt o uituca prin definitie, dar am una care e exact definitia “doorway effect”-ului. Strangeam masa in bucatarie dupa ce luasem micul dejun. Ma grabeam la lucru si aveam mintea setata pe chestii ce tineau de job. Cand eram cu untul in mana, suna la usa, raspund, vad ca e o cersetoare, ii inchid si, cu untul inca in mana, ma intorc in bucatarie. Iau telefonul de pe masa, il bag in frigider iar untul il bag in geanta. Si, ofcors, plec la lucru. Se pare ca treaba asta cu untul se intampla foarte des caci mai multe amice ale mele (culmea, niciun barbat!!) au patit EXACT la fel. Insa eu am patit-o intr-o zi de iulie…
    Mai am una, tot din aceeasi categorie. Luam cina, imi gatisem fructe de mare cu sos de vin alb. Am terminat, am strans masa, am spalat vasele si ies din bucatarie, intru in living si ma suna sora-mea. La intrebarea “ce faci?” i-am raspuns ca tocmai ce am mancat si ca vreau sa vad un film. Ma intreaba “si ce ai mancat?”. Iar eu… “uhhhhm…” m-am intors in bucatarie si mi-am amintit ce am mancat :)))

    Eu sunt din categoria aia de oameni care, cu telefonul la ureche discutand cu cineva, isi cauta telefoanele prin casa.

    1. Tata Uraniu

      Pe asta cu untul încă n-am auzit-o. Nici nu vreau să-mi imaginez ce era în poșeta aia. 😛

  5. Diana

    Culmea uitarii m-a prins intr-un triunghi conjugal, in interiorul caruia nu primisem decat un rolisor amarat de mesager. Pe scurt, el si ea suparati nevoie mare. Ea in sufragerie, uitandu-se la o telenovela turceasca, el in bucatarie uitandu-se la un episod din GoT. Eu in vizita, cumva prinsa la mijloc. El ma roaga s-o intreb daca n-are de gand sa gateasca si ea ceva. Ea imi spune sa-i transmit ca nu-i blocat cuptorul cu senzor cu amprenta ei. El deja racnind (si ea oricum auzind) imi zice sa-i spun ca oricum, el gateste mai bine. Si ping-pong toata seara. Cand plec, imi aduc aminte pe drum: eu venisem sa-i intreb daca pot sa-mi hraneasca pisica vreo 3 zile, ca tre’ sa plec din oras. Nu-i bai, cu asa oameni, cred ca ramanea pisica si nehalita si cu nervii terci.

  6. Ina

    Destul de clasic:

    – Ma duc pana la magazin. Iau niste paine.
    – Bine. Ia-mi si mie o bere.
    – Got it.

    ————————————————————–

    – Salut. Ce-ai luat?
    – Am luat crabi, conserve cu porumb, 3 rezerve de mop, 1 ghiveci cu gladiole, 12 perechi de sosete, 1 punga cu alune, trei rame foto si un caine mic.
    – Ok…Si berea mea?
    – Fuck, pe-aia am uitat-o.
    – Eh, lasa. Dar paine?
    – …….

    1. Tata Uraniu

      😀

  7. Valentina

    on daily bss: vorbesc la telefon in timp ce incui usa si recapitulez in gand daca mi-am luat toate cele (cheile de la masina, ochelarii, telefonul). termin de incuiat si caut telefonul.

    stabilesc sa plec de la birou si merg acasa sa ma intalnesc cu cineva in cca 15 minute; plec dar intre timp mi-aduc aminte ca n-am patrunjel si vreau sa fac o ciorba cand ajung acasa, deci merg la piata sa cumpar patrunjel – si daca tot am ajuns in piata ma mai holbez si la altele. persoana ma asteapta rabdatoare 40 minute in fata usii …
    si tot asa

    plec din biroul meu si ajung in biroul de alaturi – ajung si nu mai stiu de ce m-am dus

    uit unde am pus cheile, hartiile si diverse chestii (in timp ce le caut urlu ca-mi umbla lumea in prin ale mele, si de-aia nu sunt unde le-am pus); si le gasesc unde le-am lasat tot eu (am o fata draguta si o voce vesela cand ii anunt pe toti ca am gasit, mersi, cautarea s-a terminat).

    dar ma bucur sa aflu ca nu e de la mine, e de la “ei” 😀

  8. Fleur

    hahaha! da! apartamentul in care locuiesc este semidecomandat, deci ca sa ajung din dormitor in bucatarie trebuie sa trec intai printr-un mic hol care separa sufrageria de dormitor, apoi prin sufragerie, abia apoi ajung in holul-bucatarie, in total 2 usi si o arcada ce poate fi usor interpretata drept usa.
    zilele trecute am luat paharul gol din dormitor, cu gandul sa merg la bucatarie sa pun apa. l-am lasat pt o secunda pe birou, in sufragerie, nu mai stiu ce am facut si apoi m-am dus in bucatarie, fara pahar si fara sa stiu ce caut acolo. m-am intors in sufragerie, am vazut paharul, l-am luat si m-am indreptat iar spre bucatarie, doar ca fix cand am iesit din sufragerie in hol, mi s-a parut ca adidasii erau imprastiati pe la usa si am zis sa ii strang, lasand paharul pe dulapul de pe hol. am strans adidasii si m-am intors in sufragerie. apa am baut abia ceva mai tarziu :))
    si asta e doar una dintre ele.. se intampla si cu rufele ce trebuie duse din dormitor in masina de spalat din bucatarie si cu multe altele :)))

    1. Tata Uraniu

      Stai, că m-ai amețit de tot: deci prin cîte uși ai trecut pînă ai ajuns să bei apă? 🙂

      1. Fleur

        :)) ele sunt 2, dar in total am trecut de vreo 2 ori prin aia de la sufragerie + o data aia de la dormitor + arcada-semiusa :)) cine mai stie?

  9. I.Andreea

    In sesiune. Cand am iesit din pestera (a se intelege camera) in bucatarie sa imi fac ceva sa mananc, caci imi era foame. Dupa ce am ajuns in bucatarie, m-a intrebat colega de apartament ceva, i-am raspuns si apoi m-am intors la mine in camera, dandu-mi seama ca eu am uitat de ce m-am dus in bucatarie. Trecerea asta m-a facut sa uit si ca mi-e foame. :))

  10. Laur

    Conduc spre Iasi , având un prieten în dreapta. La jumătatea drumului îmi amintesc ca nu am portofelul și hotărăsc sa-l las pe amic la volan; facem schimbul și duși am fost.. la destinatie încep sa caut frenetic telefonul, știind ca nu o data s-a întâmplat sa-l țin intre picioare și sa-mi cada când mă cobor din mașină, iar după 5 minute de panica în care am întors mașină cu fundul în sus , “hai sa ne întoarcem, mi-a căzut acolo, nu l-a fi luat nimeni din parcarea din pădure”. Telefonul suna, dar era pe silențios. Răzvan caută să tragă frâna de mână și mă lovește din întâmplare peste buzunarul stâng. Ghici unde era telefonul ? (Parcursesem cam 5 km, timp în care mă întreba incontinuu: “ba, da în buzunare te-ai uitat?” – “da’ ce, mă crezi prost?”)

  11. Liviu

    Băi fratilor, cu scuzele de rigoare, acest articol este o porcarie, ca am incercat sa imi imaginez ca intru pe o usa chiar in timp ce intram in dormitor si care nu vad nicio problema! Că…

    Ce ziceam?! 😀 😀 😀

    1. Tata Uraniu

      8)

  12. Ema

    Foloseam castile pentru a vorbi la telefon, cu aparatul in buzunar, in vreme ce ma tot miscam dintr-o camera in alta, facand mici treburi casnice. La un moment dat, interlocutorul s-a prins ca nu ii dadeam atentie. Eram ocupata sa imi caut telefonul.

  13. Otilia

    Eu am doua povesti pentru care sunt faimoasa la serviciu. Prima: acum cativa ani am primit niste cosuri de protocol. Contineau , printre altele, niste branza camembert. Managerul meu de atunci, mi-a spus sa le pun bine pentru ca aveam o sedinta foarte importanta si sa le distribui a doua zi. Le-am pus bine, intr-un dulap intr-o sala de conferinte si l-am incuiat. Si am uitat complet de ele. Vreo 2-3 saptamani si afara era primavara. Ne tot spunea doamna de la curatenie ca ceva miroase ciudat in sala…Ei bine, mi-am amintit brusc, intr-o dimineata. Am deschis dulapul, am aruncat tot si am plecat sa cumpar odorizant de camera. Mult.
    A doua: plec sa scot bani de la bancomat cu cardul firmei. Introduc PIN-ul, Spun ce suma vreau sa scot…si bancomatul de eroare. Nu mai avea bancnote. Moment in care nu imi retuneaza cardul. Stau, ma uit, intru la banca, le spun ca mi-a furat bancomatul cardul. Ei imi spun ca se va trimite la banca emitenta dar o sa trebuiasca sa vina titularul in persoana la banca emitenta sa-l ia. Era managerul meu. Dar ca dureaza cam 2 saptamani pana se trimite cardul. Ok, plec, merg la birou, imi anunt managerul ca 2 saptamani nu are card, soc, groaza, panica. A doua zi, deschid portofelul cautand ceva bani. Ce gasesc in el? Da, cardul. Bancomatul mi-l daduse inapoi si apoi a dat eroarea dar creierul meu a sters complet informatia. Cei de la birou inca se intreaba daca sigur nu dau spaga anual la testul psihologic de medicina muncii.

  14. Marius

    Efectul asta e faimos pe internet, cate povesti am citit despre el, heh..

    In fine, povestea mea : Intarziasem la serviciu, inca eram acasa. Ma grabesc sa ma imbrac, ma incalt cu un papuc, suna telefonul. Raspund, zic ca-s ocupat, inchid, ma aplec din nou sa ma incalt si cu celalalt papuc. Ies pe usa, merg la serviciu, ma pun la birou… trece o ora… un coleg ma cheama afara la tigara. Ies afara, aprind tigara si fumez linistit… pe la jumatatea tigarii las privirea in jos… si observ ca port papuci diferiti. Inventez rapid o scuza, sting tigara si plec acasa. Pe drum, sunt rosu de rusine si in acelasi timp ma bufneste rasul din cand in cand, nici nu vreau sa ma gandesc cum ma vedeau ceilalti trecatori.

    Am facut si o poza pe drumul spre casa, o pot furniza la cerere 😆 .

  15. Raluca

    Acum vreo 2 ani ma mutasem în străinătate și stăteam într-o casa cu mai mulți la comun. Mă întorsesem obosita de la munca și m-am gândit sa îmi pun la fiert un ou sa mananc mai târziu, nefiindu-mi foame în momentul ala. Îl pun la fiert și mă așez în pat. După vreo ora începe sa miroasa a șorici ars. Zic eu, în mintea mea…ce o găti vecinul? După alta jumătate de ora începe sa sune alarma de incendiu. Eu, foarte obosita, nu mă sinchisesc sa mă ridic din pat. Aud cum iese vecinul din camera și stinge alarma. Mă gândesc eu…ce idiot. La scurt timp vine la mine la ușă administratorul casei sa mă întrebe ce s-a întâmplat. Zic eu…nu știu…e de la vecinul, și închid ușa. După 2 minute vine la mine cu oala cu oul carbonizat. Dabia atunci mi-a picat fisa…si fața :)))

  16. Cornel

    Hmm. Cu siguranta cu totii am trecut prin asta, mai mult sau mai putin ca mine, dar sa vedem…

    Era o seara neobisnuita, pt ca urma un meci important de fotbal iar eu urma sa-l vizionez acasa, nu ca de obicei cu prietenii la o bericioaica, iubita mea fiind foarte racita(sunt un tip responsabil..;). In fine, mai erau vreo 30 min pana la meci, iubita adormise, mai puneam mana pe fruntea ei sa vad daca mai ‘arde’, mai dadeam o tura pe la bucatarie sa mai pufai o tigara, iar cu doua minute inainte de meci intru in dormitor, sa schimb tv-ul pe canalul sport….dar…cu ce? Telecomanda disparuse! Dau patura la o parte…nimic! Dau pernele la o parte…nimic! Dau iubita la o parte! NIMIC!!! Deja trec minute bune, o iau prin eliminare, ma duc la baie…nimic, ma duc in bucatarie…nimic…am obosit! Sunt un pachet de nervi! Renunt la tv-ul si confortul si iubita fierbinte(avea temperatura) din camera si ma duc sa vad meciul in bucatarie la un tv cu diagonala de nici 30. La pauza mai reiau itinerariul odata, tot fara succes. Se termina meciul, echipa favorita pierde, ce sa mai, o seara nebuna rau.
    Ma ridic de la masa, inchid geamul si dau sa inchid televizorul. Tot aprins. Mai apas odata butonul. Nimic. Hai ca asta-i culmea! Cand ma uit mai bine, era telecomanda tv-ului din camera! A stat tot timpul pe masa, in fata mea, la nici 10 cm de cealalta telecomanda…

  17. Dan

    Ieri. Ies din cameră pentru o pauză de ”bomboană” (hi hi hi) obosit fiind de atâta vâslit pe net. Iau pachetul, scot o bomboană, o aprind, trag cu saț din ea, o pun în scrumieră, merg sa-mi aduc telu din cameră (că l-am uitat) iau tel, ma întorc în bucătărie, pornesc programul de TV și pun telu pe pachetul de țigări. Iau bomboana, trag din ea, și încep să caut țigările, cu gândul să-mi aprind una că doar de aia am venit în bucătărie, nu? Și caut în bucătărie – nimic, caut în bluza cu care am fost în oraș – nimic, băi da pot sa jur ca am venit cu ele…. și caut iar în bucătărie -parcă au intrat în pământ. Scutur scrumul în scrumieră – bă da unde dr*** le-am pus? Mă așez pe scaun și rememorez ce am făcut de când am venit din oraș… mă las pe spătarul scaunului… ce să vezi țigările sub tel. O fericit nevoie mare, scot una din pachet, și dau să o bag în gură să o aprind… Atunci im dau seama ca cea din gură era stinsă. No zic in gandul meu cred ca undeva la etajul final, neuronașul meu (drăguțul de el) are o problemă. Dar acuma după ce citii acest articol se pare că m-am liniștit. Poate, ca sa nu chinui neuronul desființez ușile… Mda nu prea mere cu toate că na la intrare…., la baie…. 🙄 Da mă mai gândesc… Poate mă ajută neuronul!

  18. anca

    tipul de la informatizare imi facea cont de e-mail la serviciu.
    – asa, acum scrie aici parola.
    o scriu.
    omul da doua click-uri si spune:
    – acum tasteaz-o din nou.
    – … aaaa, am uitat-o!
    si chiar n-am reusit sa mi-o amintesc, a trebuit sa o luam de la capat.

  19. Bogdan

    Vă salut!
    Eu am două amintiri. Una din liceu și una mai de colea, de un an de zile.
    Numero uno.
    ‘A long time ago in a galaxy far far away’ pleacă părinții mei in concediu, iar eu, copil studios rămân acasă. Într-o seară. pe la orele 21 (seară de vară) mă lovește pe mine foamea și microbul gătitului și zic să-mi fac ceva d-ale gurii. Pun într-o oală, doar să-i dau un clocot 😉 , o bucată de costiță și zic: până fierbe, merg să mai fac un joc. Pe vremea aia jucam WORMS. 😆 După o vreme, pe ușa de la balcon incepe a intra un miros de friptură apoi de mâncare arsă. ZIc în sinea mea: vecina iar face mâncare. Și e trecut de ora 10 noaptea, ce naiba face?! Mai stau eu nițel să văd care-i treaba cu ”viermii” și … și … Dap. Dau fuga la bucătărie, deschid ușa și… un fum de să sprijini bicicleta-n el. Costița mea devenise o chestie de culoarea, forma și (cred eu) gustul unei bucăți de cărbune. Arunc oala-n chiuvetă, dau drumul la apă, reacție exotermă pe chivetă și perete și … am lăsat să se aerisească două zile și două nopți pân-au venit ai mei acasă. Firește, maică-mea m-a ginit: TU AI FUMAT IN CASĂ!! 😳

    Numărul doi:
    Într-o sâmbătă pe la prânz, o iau pe doamna de mână să mergem la cumpărături. Ies din casă, bag cheia-n ușă, răspund la telefon pe scări, etc. Pe scurt, am plecat.
    Spre seară (după shopping, o pizza-n oraș și alte opriri), spre casă. Bag mâna-n buzunar să scot cheile și cartela de la interfon. Nu-i nevoie, ușa la scară e deschisă. Bagaje grele, scări înalte, etaj superior. Ajung aproape de ușă, caut iar cheile ca să descui. Nu-s in buzunar, nu-s in borsetă, nu-s in poșeta soției. Panică, man!! Ajung în fața ușii și … 😯 Ușa-ncuiată și cheile lăsate-n ușă!! Și atunci m-am gândit că cel mai bine ar fi să am cheile legate de mine cum au copii mici mănușile legate cu șnur.
    A, întrebare: să pleci de acasă (in concediu) și să te intrebi dacă ai incuiat ușa de la apartament, se ține? 🙂

    1. Tata Uraniu

      aaah, Worms! și mie mi s-ar fi ars mîncarea, am jucat cîțiva ani în facultate ca disperații 🙂

      1. Bogdan

        Acum că mi-am adus aminte, il caut. Dacă-l găsesc, iți las link? 😆

      2. Tata Uraniu

        am Mac 🙁

  20. Mihaela Grigoras

    Cea mai epica uituceala s-a intamplat acum 2 ani.
    In fine, dupa multe luni de munca ieseam 5 zile in concediu, la Sovata. Fiecare din noi patru, doi mari si doi mici, isi pregateste rucsacul propriu ce cele strict necesare. Eu, dupa ce fac inspectia celor necesare, iau portofelul in care se afla colosala suma de vreo 1200 ron – banii pentru cele 5 zile mult visate de vacanta, Ii numar ii rasnumar doar doar s-or inmulti dar nu era cazul , asa ca declar : totul este gata ! Bagajele la usa ! Toti se executa, iar la final eu iau geanta mea cu cele indispensabile calatoriei si incep sa spun : telefonul – ok ! incarcatorul – Ok ! camera foto – ok ! incacatorul camerei -ok ! portofelul – ok, Deschid portofelul ca sa am contact vizual cu comoara si …SOC si GROAZA – comoara nicaieri !
    Acum nu numai ca nu se inmultise dar .. disparuse !
    Incep sa caut colo -colo- dincolo, buzunare pantaloni, buzunare hanorac, incep sa argumentez celor trei privitori uluiti : mai dar m-ati vazut erau in mana mea, i-am numar de vreo 2 ori… Dam totul jos din bagajele copiilor, dam totul jos din bagajele celor mari, unde sa fie unde sa fie ? Alti bani nu mai aveam aia erau toti si era ora 23,00 ! In dsperare de cauza cautam in galeata de gunoi, in frigider, in cosul cu rufe … nu erau nicaieri. Baiatul vine cu ideea XXX incredibila : mama, ai tras apa la baie ? Pai da .. normal. Mama … daca ai avut banii in buzunarul pantalonilor si au cazul in … si ai tras apa dupa ei ? AAAA ???
    Cu toate astea dupa inca alte zeci de minute incepeam sa cred ca are logica ce spune fii-meu. Epuizati … uluiti de chestie, abandonam lupta, mult dupa miezul noptii.
    Eu am decretat ca dimineata vom pleca oricum, oprim la tata socru, imprumutam niste bani si asta este. mai cautam la intoarcere.
    Ma abandonez la birou, deschid calculatorul si trag tastatura de pe sertarul asta culisant …
    Sub tastatura erau bancnotele noastre , fara pui, dar pe care le-am apreciat de parca erau de 5 ori mai multe ! Yes ! Am plecat in vacanta si totul a fost ok , dar de atunci banii stau, in vacanta, la sotul meu .

  21. Andreea

    Eu inca rad cand imi amintesc.
    A trebuit sa merg intr-o dimineata inainte de serviciu pana la facultate sa las ceva ce aveam in portofel (nu imi mai amintesc ce 😆 ).
    Si plec de acolo, ajung intr-un Mega de langa munca (cam dupa o ora) sa imi iau mancare. Imi aleg jumatate de magazin si merg catre casa. Acolo, soc si groaza, nu era portofelul. M-am invartit disperata cateva minute si apoi mi-am amintit vag ca am scos portofelul la facultate si de atunci nu mai stiam nimic de el (acolo era). Don’t worry, nu am ramas nemancata, am sunat o colega care m-a salvat 😆 Din fericire, nu am prins nici control pe RATB, caci cartela tot in portofel era 😀

    In alta dimineata, am comis imprudenta de a-mi spala ochelarii inainte de a pleca. Si plec, si ajung la metrou, si ma intorc spre casa pentru ca aveam impresia ca nu aveam ochelarii. Ajung la parter si imi dau seama ca aveam ochelarii, dar erau prea curati 😆 😆

    1. Bogdan

      Să ajungi acasă după o zi groaznică la serviciu, să mergi in baie, te speli pe mâini și când dai cu apă pe față să te sperii și să-ți dai seama că ești cu ”bicicleta” pe nas ți s-a ântâmplat? 😆

      1. Tata Uraniu

        haha, nuu, de vreo 14 ani folosesc lentile de contact. dar s-ar fi putut întîmpla 🙂

  22. Ioana

    azi m-am întors dupa ochelarii de soare pe care ii luasem chiar cu un pas inainte de a iesi pe usa.. 8)

  23. Adelina

    Nu particip, doar intreb: daca se intampla invers e de rau? Sa ma explic, zic.
    Lucram de acasa, la birou, laptopul in fata. Parca mi-era foame, parca doream o salata. Fac in cap harta tactica a frigiderului – ce am, ce presupun ca am, ce-mi pofteste inima si cum scot randament maxim din toate astea – bun, e stabilit. Trece vreme, trece, si fix cum paseam un prag prin casa, fara vreun scop precis, imi iese creierul dintr-un stand-by in care nu stiu cum si cand intrase, si imi aduc aminte de foame, de salata, de plan etc. Hai ca mai verific un mail si ma apuc de treaba.. Dar ce-mi vad ochii: asezate frumos langa laptop, bolul de salata in dreapta, dressing, sare si chestii in stanga. Da, am avut niste flashnack-uri vagi cu mine tocand castraveti si ardei cat macar sa nu ma sperii ca mi-a intrat cineva in casa, dar, oh well..
    Mai recent si mai ingrijorator, chiar in zilele trecute, am constatat sambata dimineata cu jumatate de ochi deschis, inca urme de perna pe fata si probabil maxim 2 neuroni activi (fluturii au 3 si sunt mai vigilenti decat eram eu atunci) ca nu mai am cafea. NU MAI AM CAFEA!! Iarasi plan: facem rutina de dimineata apoi mergem la magazin, cumparam, facem, bem, perfect, go girl! E, ceva a dat eroare pe parcurs, ca in timp ce deschideam dulapiorul de cafele si treburi asemanatoare sa vad daca nu cumva imi trebuie si indulcitor, constat pachet nou sigilat in locul in care trebuie sa fie. Si mai constat ca sunt imbracata “de afara”. Sa nu exageram, mi-am adus aminte intr-un final ca am fost de fapt la magazin, dar mi-am amintit numai cand mi-a trebuit, ca sa zic asa.. Si se tot intampla. Deci, sa ma caut?

    1. Tata Uraniu

      nu stiu ce sa zic 🙂 mai bine uita-te prin casa, poate te-ai cautat deja

    2. ela

      Eu patesc invers: ma gandesc ca trebuie sa cumpar ceva, si in creierul meu cumva asta se echivaleaza cu faptul ca deja am cumparat, e rezolvata treaba. Asa ca tot mereu am surprize si ma trezesc fara cafea, fara zahar, fara paine….si ma enervez de numa’, cum dracu, unde e cafeaua, ca doar ieri am cumparat un pachet…dupa care procesez o vreme si realizez: stai, dom’le, ca numa’ mi-am propus, nu chiar am si ajuns la cumparaturi 😆

  24. Carmen

    Am pățit odată să ma întorc, după ce ajunsesem la serviciu, acasă (cca 15-20 de minute de mers pe jos) pentru că uitasem ceva. Am alergat, propunându-mi să revin la serviciu in 30 de minute, să ajung la o şedință. Am fost foarte mândră că am ajuns acasă in 12 minute (record). Intru pe uşă şi, stupoare… după ce venisem? M-am blocat cca 1 minut (foarte prețios, parând o eternitate 🙂 ), am rememorat tot ce făcusem la serviciu înainte de a o lua la goană spre casă şi mi-am amintit, într-un final, că îmi uitasem cardul în altă geantă şi venisem după el pt că urma să primesc un colet. Am crezut că îmbătrânesc eu şi o iau razna, dar acum, citind articolul, m-am liniştit :).

  25. monik

    Acum muulti ani, cred ca aveam eu vreo 17 ani (acum am 33), m-am dus la bunici, in Vrancea. Bucuroasa nevoie mare ca m-am intalnit cu verisorul meu preferat.. Matusa ne-a trimis pe un deal, departe, am mers vreo jumatate de ora, sa culegem pere. Noi, bucurosi ca ne-am revazut am inceput sa radem si sa ne distram, am ajuns la pomul cu pricina si, ce sa crezi, am uitat sa luam punga in vare sa punem perele. 😀 mda, ne-am intors acasa fara pere 😆

  26. Oana

    Eu mi-am cumparat pastile de memorie (Mentat, Memo Plus etc), ca nu mai suportam sa uit. Dar faza e ca uit sa iau pastilele…

    1. Tata Uraniu

      normal! 🙂

  27. Corina

    Hmm, pai sa vad.
    vreo 20 de telefoane de-a lungul vietii pierdute, n chei, n+ 1 ochelari, portofelul de vreo cateva ori:(, geanta in cateva locuri, culmea intr-un gregory fast food din piata victorieie mi-am si gasit-o dupa aproape 2 ore.
    Oua pe foc vreo 10 ore incercand sa fac oua umplute, dar am uitat de ele in bucatarie si am plecat de acasa, noroc ca nu a explodat lasand focul la minim.
    Foarte trist moment, cand am uitat-o pe bunica mea asteptandu-ma undeva sa o duc acasa, pe cabd ea nu avea mobil.
    Haine si altede-astea nu mai zic.
    Am uitat de nenumarate ori biletele de acces la diverse evenimente, nu intelegde ce mi se mai permite sa le tin eu.
    Pasaportul acasa, descoperit lipsa la granita, in Oradea, asta a fost mai dureros putin.
    Rezultatele de la analize acasa realizand asta abia dupa ce am asteptat ceva timp si am intrat in cabinetul medicului, caietul de gravida aproape la fiecare control:( si mai noi carnetul pt vacinuri.
    Acte diverse necesare pe la institutii cu cozi si aglomeratie, evident descoperite doar in momentele culminante din fata ghiseului.
    O mare panica a fost momentul infiintarii unei firme cand am primit in mana stampila.
    Am mai uitat sa pun benzina in benzinarie pe autostrada pentru ca m-am grabit intai sa fac pipi si apoi urma sa fi pus benzina.
    Ah, cafeaua, ochelarii de siare sau chiar o tava de prajituri pe capota masinii.
    Cumparaturi necesare versus diverse prostioare dar la asta lucrez cu liste, pe care de obicei insa le uit acasa:(
    Si cel mai probabil ca am uitat de alte momente sau “uitaceli”.
    Cu toate astea am invatat ca nu mai are rost sa ma enervez si mai am speranta ca voi reusi, la un moment, dat sa devin mai ordonata. in fine, o vaga urma de speranta, dar e acolo:)

    1. Tata Uraniu

      ai grijă, atunci, să nu-ți rătăcești pe undeva sperănțica… 😀

  28. Stefana

    Am citit ce s-a postat pe aici si ma bucur intr-un fel ca e normal…Eu am o istorie f bogata in domeniu, de la clasice pana la tragice evenimente:

    Clasice si mai recente: Sunt momentan trimisa de firma in strainatate pt cateva luni si ca de obicei uit tot felul de chestii:
    1. Povestea permisului de conducere: mi l-am luat de acasa cu mine ca poate inchiriez pe aici vreo masina. Imi iau zbor la wizz sa vin acasa si zic : hmmm cred ca permisul e acasa in Ro…Ajung in Ro. il cat disperata juma de ora, al meu ma astepta in oras ca a fugit de la lucru sa ne vedem…..Am decis repede sa risc si sa conduc 3 zile fara el. La intoarcere in locuinta din strainatate l-am vazut stand frumos langa pat, gata de luat si de pus in portofel…tot pt aceeasi plecare am uitat un cadou pt o zi de nastere…pfff…am luat altul….

    2. Povestea banilor de chirie. Tot la plecare din tara, ii zic la al meu: uite banii de chirie, aici sunt (avem noi un agreement cu plata chiriei). Cred ca in secunda doi am uitat unde i-am pus. Vine vremea ca el sa plateasca chiria, si ma intreaba unde sunt banii. O ora m-am isterizat ca nu mai situ, ca vezi ca poate sunt acolo sau acolo…Intr-un final, erau in biblioteca la el sub o foaie de hartie… Uitasem complet…noroc ca el a stat calm… 😛

    3. Povestea laptopului: era luni dimineata, somnoroasa ca de obicei, dar cu o dispozitie f faina, ma imbrac, ma aranjez, imi iau cheile de la masina si ajung la lucru. Salut pe toata lumea din birou cu zambetul pe buze, ma uit pe birou si ma opresc…laptopul!!!! oh, la naiba..e acasa…doar duminica la ora 22 verificam mailurile de pe laptop!!! cum am putut sa il uit?1? 😳 las poseta pe birou, sa se stie ca am venit totusi, fac finut stanga imprejur, ies repede si ma duc in parcare… ajung acasa, ghiozdanul cu laptopul in el – fix langa pat, f greu sa nu te impiedici de el…m-am intors la birou in 25 min, noroc ca nimeni nu a obsevat lipsa mea 🙂

    4. mereu uit ceva, as putea sa vb despre asta in fiecare zi :)) placa de par si fierul de calcat imi sunt victime, ca le uit in priza…aaa si apa de la chuiveta am uitat-o curgand o data, si becul la baie aprins…

    5. tot gandindu-ma la ce as mai putea impartasi, am realizat ca de o sapt tot zic ca am grija de un paianjen care si-a gasit un loc la mine in camera si tot uit de el de fiecare data…l-am zarit acum, dar parca vad ca daca ma ridic de aici, uit de ce si mai traiesc cu paianjenul meu o perioada de timp :))
    ehee multe ar mai fi de povestit…va mai zic doar una tragica, mai jos, si atat.

    Tragic: Am strans cu sudoare 2000 de euro si am decis sa imi iau masina. Tipul de la care am zis ca o iau mi-a cerut doar cash. Seara, dupa lucru, cu al meu la mall sa scot banii. Ii scot, ii schimb in valuta si ii pun in poseta. Ma bag in auchan, ma atrage nu stiu ce articol de imbracaminte, intru cu poseta la cabina de proba, si ies fara ea…m-am intors in 10 min, dar nu mai avea banii…Daca va intrebati ce s-a intamplat, aici intervine clasica abilitate a Politiei Romane: nu sunt in stare sa o gaseasca pe singura persoana care a intrat in cabina cat am fost plecata, cf inregistrarilor video… 😐

    Poate o sa ziceti cum supravietuiesc, dar aparent la job sunt f ok si tin minte tot – da, am incercat si memo plus (la fel uit sa le iau)….creierul meu e o enigma pt mine :)) 🙂

  29. Dia

    Eu uit, frecvent, să mă îmbrac complet când plec de-acasă. De cele mai multe ori plec în papucii de casă. O dată am ajuns până la birou așa, asortând la o fustiță cu buline+sacou negru, o superbă pereche de botoșei cu bot și urechi de pisică. De regulă, însă, descopăr ca am uitat să mă încalț „de oraș” când aștept la semaforul din apropierea blocului. Mi s-a mai întâmplat să ies din casă și în paltonaș scurt, dresuri, cizmulițe și atât, dar doar până la scara blocului unde m-a pocnit frigul pe la popou și m-a trimis în casă să completez ținuta.

    Dacă ținuta nu o prea verific, în schimb, nu ies din casă până nu verific geanta: agenda, chei, portmoneu, telefoane. Asta nu m-a împiedicat, însă, chiar săptămâna trecută, să car, o zi întreagă, după mine, în loc de telefoane, telecomenzile de la TV și AC. Le-am luat frumușel de pe noptieră, le-am băgat în geantă, înainte să ies, am verificat, erau acolo (telefoane, da? se înțelege!!!) și am plecat. La birou, le-am scos, le-am așezat frumos la îndemână și totuil era bine și frumos până a tunat șefa de la resurse umane pe ste mine în birou. De ce nu răspund la telefon. Eu, calmă, n-a sunat niciun telefon. Și ridic, să-i arăt. Asta, care cu câteva secunde în urmă era nervoasă maximum, izbucnește în râs. Și nu se mai oprește. Într-un final, mă prind și eu că flutur, ca nebuna, telecomanda!!!

  30. Alexandra Albu

    Io am uitat sa nasc! Serios, corpul meu uita si sa-i vina ciclul la timp, Cand a fost sa nasc acu’ 9 ani corpul meu era la fel de plin de usi se pare. Se uitau medicii la mine ca la felu’ paishpe, da-i cu inducere, da-i in vena, da-i in cap (glumesc, in cap nu mi-au dat da’ mi-as fi dat eu singura). Bre, am uitat sa nasc! Dupa 3 zile in spital mi-am adus aminte de ce venisem si-am nascut in 70 de minute. Mi s-a spus ca nu e adevarat, n-am cum sa nasc. Si au uitat sa cheme medicul! Serios, cred ca erau prea multe usi acolo la sala de nasteri, doamnele alea asistente cum ieseau pe usa cum uitau sa-mi cheme medicul. Acum inteleg de ce! 🙄

  31. alina

    Ooo! Asta explica multe!
    1. Cel mai amuzant a fost cand am iesit dintr-un market cu cosul de cumparaturi gol pe brat (intrasem dupa ceva anume si nu gasisem) si m-am plimbat relaxata vreo 5 minute pana mi-am dat seama ca am uitat sa-l las la usa. Cand m-am intors, tipa de la casa zambea extrem de amuzata.
    2. Cel mai groaznic cand am uitat copilul. De fapt, am uitat ce zi a saptamanii era. Martea si vinerea il luam eu de la clubul de sah, la doar 5 minute de serviciu. Iarna, vineri seara, stat peste program ca sa imi sincronizez programul cu al lui. Norocul lui a fost ca ma plictisisem si am hotarat ca mai degraba mai astept la club cu ceilalti parinti, decat sa mai stau la munca si am plecat mai devreme. Inchid computerul, imi fac planul sa-l iau de la club si sa trec pe la socrela. La intersectie, in loc sa fac dreapta spre club, am facut stanga si m-am tot dus. Cand a deschis socrela usa si a intrebat: Da’ baiatu’ unde e? mi s-au inmuiat picioarele. Am chemat un taxi in timp ce coboram scarile. Cand am ajuns, intr-un sfarsit la club, bietul copil m-a intampinat cu: Am crezut ca m-ai uitaaaat!

    1. Tata Uraniu

      hahaaa, ce tare!

  32. Marius

    În viață am fost în general norocos iar chestia asta în facultate se materializa prin faptul că și dacă învățam doar un sfert din materie, subiectul venea din acea zonă. Devenisem notoriu printre apropiați așa că la un examen de analiză de aia grea rău, mă întreabă prietenii ce subiect mi-aș dori. Le-am spus și s-au pus pe tocit teoria aia. MI e nevoie să continui? Fix acel subiect ni s-a dat iar eu în acea euforie dată de glorie am picat examenul… Nu mi-am adus aminte nici prima linie din demonstrație! Trecusem prin ușa de la “am auzit noi că…” la gloria “quod erat demonstradum” 😆

  33. Irina ene

    Eu cu ochelarii pe nas caut ochelarii;)

  34. MariaMona

    Se pare ca the doorway effect se refera si la usa de la cuptor. De Pastele catolic am facut prajitura mea preferata si a iesit perfect. Fetele inteleg cand le spun sa guste doar o bucata fiindca maine avem musafiri, sotul are insa o slabiciune pentru dulciuri si uita de musafiri. Am decis asadar sa nu tai prajitura si sa o pun bine pana a doua zi. Cel mai incapator loc mi s-a parut cuptorul, asa ca am pus prajitura inauntru (pe sina de sus Doamne’ti multam!) punandu-mi un memento mental sa nu uit de ea. Guess what?! A doua zi am aprins cuptorul sa il incalzesc pentru friptura de miel cu Analele istoriei (prajitura) inauntru. Si astfel am mancat pentru prima data in viata prajitura coapta de doua ori!

  35. Eugenia

    Eram in ultima zi de facultate, la Iasi, inaintea vacantei de vara. Eram cu o prietena si mergeam acasa, in orasul meu natal. Incep sa povestesc cu ea. Ne suim in taxi, soferul porneste dar eu eram mult prea preocupata de ceea ce aveam de povestit incat nu i-am spus soferului unde sa ne duca. El a pornit masina, eu palavrageam mai departe fara sa imi dau seama ca nu ii comunicasem soferului sa ne duca la gara. La un moment dat acesta ma intreaba timid: “nu va suparati, unde mergeti?”. La care eu, foarte suparata ca fusesem întreruptă ii spun “la Suceava, dar de ce va interesează?”. La care el : “pai stiti, pe mine nu ma interesează in ce oras doriti dumneavoastră sa ajungeti. Ma interesează doar incotro trebuie sa o iau”. Abia atunci mi-am dat seama ca pur si simplu uitasem sa ii spui soferului încotro sa ne duca. Ce sa fac? Usa masinii era de vina :)).

  36. alaxandra

    Am cateva esentiale cand plec de-acasa dimineata: cheile, telefonul si ochelarii.
    Cheile ca sa pot reveni acasa, telefonul pentru ca si ochelarii pentru ca’s mioapa. Daca nu ii am, nema lucru pe ziua in curs.

    De vreo doua ori am uitat ochelarii acasa, dar pe la jumatatea drumului spre metrou realizez ca au ramas sus pe policioara de la baie, si revin dupa ei.

    Pentru ca drumul prin descalcitul unei dimineti ma poarta de 11 ori prin usi (dormitor, baie, sufragerie, bucatarie, baie, sufragerie etc.), am obiceiul de a aduna toate cele de mai sus intr-o tavita unde trantesc si poseta sa nu o uit. Daca la plecare tavitza e goala, inseamna ca pot iesi pe usa.

    Dar cea mai uituca dimineata a fost cand, desi cu o seara inainte luasem cu mine laptopul de serviciu, sa fac ceva mega-important care imi trebuia a doua zi dimineata…ei bine, la plecare am luat cu mine TOT, mai putin obiectul muncii.

    Si am ajuns pana la munca, unde am realizat ca nu am cum. Sa muncesc. Si m-am scuzat frumos ca ma duc acasa. Dupa laptop. Ceea ce am si facut.

    A fost o zi frumoasa. 😀

  37. ana

    Venisem cu iubitul acasa, in scop precis. L-am lasat in dormitor si m-am dus in baie sa ma revigorez. La, intoarcere, cand m-am intors si l-am gasit p-ala latilungit pe pat cum il facuse ma-sa, am tras un urlet neomenesc si am fugit spre iesire. Cu alte cuvinte, am uitat ca ma pregateam sa fac sex. Si cu cine.

    1. Tata Uraniu

      hahahaaa, nu se poate! 😀

  38. Andreea

    Sa stiti ca functioneaza si cand dati coltul! In sensul strict literal, fireste 🙂

    Aveam vreo 12 ani si eram mai mereu de servici cu dusul gunoiului, care gunoi se arunca intr-un tomberon mare si negru aflat la vreo 100m de scara blocului, plasat imediat dupa coltul cladirii. Pana aici, nici o problema, aveam galeata de gunoi, tomberonul in aflat mea, n-aveam alte optiuni asa ca aruncam continutul si gata. Pana cand a venit maica-mea cu subtilitati:

    -Vezi ca ti-am pus punga de la aspirator in varful galetii, arunci praful, scuturi punga (de carpa, unica, nu se schimba des pe-atunci) si-o aduci inapoi!
    Mda….De 3 ori s-a catarat taica-miu pe tomberon cu ditamai batul sa scormone prin laturi dupa punga, pe care o spala maica-mea, bodoganindu-ma, in 10ape pana o folosea iar. Toate mantrele alea de le repetam pana ajungeam acolo”sa n-arunc punga, sa n-arunc punga, sa n-arunc punag…” erau inutile. Pur si simplu mi se netezea memoria dupa ce dadeam coltul ala si rasturnam galeata cu totul, ca-n transa!

    Faza cea mai tare a fost ca a patra oara maica-mea, exasperata, l-a trimis pe taica-miu cu insarcinarea asta pretioasa. M-am prins ca a patit la fel cand a venit inapoi dupa vreo 15min si i-a soptit mamei cu vinovatie-n glas: “ia-o si spal-o bine. Da’ bine-bine!” Mama si-a dat ochii peste cap si cred ca data urmatoare a dus-o singura 😀

  39. Alexandru Dragnea

    Cand eram mai mic, bunica mea, care locuieste in provincie, ma trimisese la nasul meu care locuia la circa 10 case pe aceeasi strada. Imi spusese sa-i transmit ceva nasului meu si in cadrul mesajului era un cuvant pe care nu-l mai auzisesem pana atunci. Din aceasta cauza am repetat acel cuvant pe tot drumul pana la nasul meu. In momentul cand am intrat la nasul meu desi repetasem acel cuvant nu mi-l mai aminteam. A trebuit sa fug inapoi acasa sa o intreb din nou pe bunica mea. Era vorba de o coada de unealta care trebuia prelucrata dintr-o creanga dreapta deoarece fusese rupta si aceasta trebuia fasonata cu rindeaua.

  40. Uitucenia pamantului

    Mie mi s-a intamplat sa uit o chestie pentru care m-am mustrat mult ani, dar acum, ca am citit articolul asta, mi-am mai gasit niste scuze: intr-un an, de ziua surorii mele, eram plecati in concediu cu cel mic, am vrut sa o sun de dimineata de cand ne-am trezit, dar m-am luat cu alaptatul, cu imbracatul, cu iesitul la plimbare …si mi s-a sters complet din minte. Pe la 3 dupa-amiaza (eram la restaurant, la masa), ma suna ea…da nu zice nimic de ziua ei, povestim una-alta, si la un moment dat imi spune “tot ma suna lumea sa-mi spuna la multi ani”…iar eu am intrebat-o, ingenua:”da de ce sa-ti spuna la multi ani???” :-)))) Cateodata rad de episodul asta, dar de cele mai multe ori imi e cam rusine cand mi-l amintesc:-))

  41. Mariana

    Acum inteleg de ce uit.

  42. lilith

    Dupa ce am citit toate comentariile, mi s-a luat o piatra de pe inima. Dar una mare de tot. Mai am o speranta!!!!
    Intre timp mi-am mai amintit una, foarte, foarte veche, de prin mezozoic: Era iarna, deci ziua mai scurta. Pentru ca aveam ore de dimineata, dupa ce am ajuns acasa de la scoala, m-a lovit un somn frate cu coma. M-am culcat cu gandul ca dorm maxim doua ceasuri si ma trezesc sa-mi fac temele pentru a doua zi. Cand ma trezesc, vad intuneric afara. Ma uit la ceas, era 7. Fuck! 😯 Cu un nod in gat de teama ca am dormit pana a doua zi, imi pun in rucsac manualele si caietele si o tai in fuga spre scoala. Pe drum incercam sa caut scuzele cu care o sa-i impresionez pe profesori ca nu mi-am facut temele. Ajung la scoala, intru in clasa si constat cu stupoare ca in sala mea de clasa niciun elev cunoscut. Ies, ma uit pe usa, intru iar…era clasa mea, dar nu imi explicam de ce sunt alti elevi inauntru si unde-s colegii mei. Se suna de intrare si astept sa vad ce profesor vine la ora ca sa il intreb unde e clasa mea. Culmea, aveau ora fix cu profu meu de engleza, care cand m-a vazut, m-a intrebat ce caut la scoala la ora aia. Zic “cum adica?”. “Pai aici e clasa a 9a, care invata in schimbul doi”. Si atunci mi-a picat fisa. Nu dormisem decat vreo 4 ore, dar m-am trezit mai buimaca decat ma culcasem. :)))
    Din aceasta cauza, mi-am setat telefonul sa-mi arate orele cu “15, 16,23” etc, pentru ca am mai luat teapa cu “am si pm”. Adica intamplarea de mai sus nu e un caz izolat 😆 😆

  43. Mariana

    Spuneai de aicea jucarie pe care o pui la chei, am si eu una numa ca in momentum in care o pui la chei trebuie sa fluieri si ea incepem sa piuie, anunt and use unde le pui si uiti, ofcors sigur ca am uitat si cu acel obiect, exact cum ai spus , Intr-o alta camera dupa usa pe noptiera le-am lasat am tras usa si am intrat in bucatarie sa fac ceva de mancare toata treaba asta a duration nu foarte mult timp dupa ce am strans masa ma a set pe canapea si a print televizorul la un momendat imi aduc aminte ca eu cumparasem ace ea jucarie pt.chei, dar unde leam pus ma intrebam si incep si fluier toata casa , nimic .in trun final ies din casa sa iau aier si intru inapoi cu speranta ca daca nu gasesc cheile ma duc si mai cumpar ace ea chest ie care se pune la chei.cand crezi ca am gasit cheile ,exact cand miam zis :mai fluier si in camera asta ce sa vezi a inceput sa piuie erau exact pe noptiera dupa use unde le pusesem
    .explication este ca multe din lucru rile pe care le uit ziua imi aduc aminte seara cand ma pun in pat sau dupa ce ma trezesc dupa un somn de 2 sau 3 ore.creierul memoreaza in acel timp actiune dar daca deja pleci de la un local la altul uiti asta si explicatia cu acel moment cand tragi usa dupa tine nu te mai intereseaza pt.ca ,creierul tau deja se indreapta la actiune care urmeaza .Fisher nou . 😀

  44. Ana-Maria

    Mie mi se întâmplă frecvent chestii de genul și mă bucur sa aflu ca nu sunt singura. Sunt atât de multe ca nici nu mi le amintesc pe toate. Una recenta: am un portofel imens în care țin TOT, adică bani, carduri, acte de identitate, bonuri de casa mai importante, bonuri cu programări la doctor samd. Și acum 2 seri merg spre geanta sa iau portofelul pentru a controla ora la care aveam programare la medic a doua zi și soc și groaza: portofelul nu mai era acolo. Încep sa îl caut disperata peste tot, nimic. Iese soțul meu din dus și mă vede vânătă la față și mă întreabă ce caut, îi răspund și îmi zice ca e pe canapea, unde l-am pus chiar eu acum ceva timp și ca el m-a întrebat ce fac și eu i-am răspuns ca mă joc. Lui i s-a părut cam ciudat răspunsul meu dar nu i-a dat mare importanță. Evident ca eu nu îmi aminteam absolut nimic și nu puteam sa cred ca eu l-am luat și l-am pus acolo. Cred ca de fapt și prima oară l-am luat cu același scop dar am uitat complet intre timp. Și chestii de genul fac zilnic, astfel încât soțul meu nu se mai miră, ba chiar e foarte înțelegător și mă ajuta în procesul de amintire. 😛

  45. Melania

    Atunci când i-am dat doza de antibiotic – sirop celuilalt copil (sănătos), care după câteva secunde m-a întrebat, senin, ce medicament e ăla? O fi din cauza că îmi țin medicamentele în cămară?

  46. Adi

    Ufff… M-am linistit. Credeam ca ma cauta individul ala neamt si nu stiam cum sa ma ascund de el.

  47. Inge

    Am fost tineri casatoriti si mergeam saptamanal la film. am pus laptele la fiert si am plecat bineinteles la film. Cand ne-am intors am crezut ca a luat foc casa, era doar oala rosie si bucataria plina de fum. noroc ca nu s-a stins flacara la aragaz.

  48. SashaStefania

    Am 2 copii, un caine, 2 telefoane mobile si vreo cateva seturi de chei plus 2 seturi de carduri de acces, unul de gradinita si unul pentru servici….oare cate device-uri imi trebuie ? 😆
    aaahhh si sa nu uitam sotul (sic!) – care a plecat sa scoata cainele la plimbare fara caine – pam! pam!

    ca de faza cu uitat-ul meu….eu si individul ala neamt suntem deja buni prieteni 😉

  49. Ciprian

    Salut,

    Foarte interesanta postarea, cat despre o intamplare in care am uitat sa fac ceva , sa va povestesc pe scurt.

    Eram acasa , o casa care o imparteam cu un prieten de al meu si cu Iubita mea , si purtam o discutie cu draga mea iubita, nu mai stiu despre ce , dar destul de intensa.La un momendat ma suna colegul de apartament si imi zice ca nu are chei si ca e la usa , daca nu vin sa ii deschid usa.In momentul in care am terminat conversatia si am inchis telefonul, totul s-a sters , ca si cum nu s-ar fi intamplat, am uitat complet de el si mi-am continuat discutia care o purtam cu iubita mea.Dupa vreo 5 minute ma suna iar 🙂 , putin iritat , ca de ce nu deschid usa, moment in care mi-am adus aminte de conversatia noastra si m-am dus sa ii deschid usa.

    O seara buna. :mrgreen:

  50. Deaddy

    1. Aha, deci de la creier este… Si noi astilalti, care n-avem?
    2. Am in hol frigiderul si dulapiorul cu sosete si… etc.-uri. De multe ori cand tre’sa-mi iau sosete noi, merg, deschid usa la frigider si privesc lung inauntru fara sa stiu ce treaba am acolo.
    2 bis. Terminat de facut cumparaturile in alimentara, pus marfa in sacose, ies din alimentara si incep sa-mi caut cheile sa le incui alora usa. Da cre’ca usa n-are niciun amestec aici 😀
    3. Asa am zis si eu, toata lumea uita, doar ca in tinerete ne amuzam, mai tarziu ne ingrijoram ca poate ne cauta mosul ala neamt.

  51. Messa

    Am doua intamplari memorabile: dimineata, iesit pe usa de la scara blocului cu copilul de mana, intr-o mana sacul cu gunoi menajer, in cealalta rucsacul fiica-mii de gradinita, in urma mea chiar ea. Harnica, le-am aruncat pe ambele la tomberon. Abia in fata gradinitei am realizat ce am facut si m-am intors in expeditie de recuperare. 🙂
    A doua uituceala s-a intamplat in formula similara, tot eu si copil, si am bagat in congelator o data cu blaturile precoapte de pizza si colacul de innot proaspat cumparat. Fiecare obiect tinut in alta mana. L-am gasit la o cautare exteem de minutioasa. Evident ca ne-am amuzat copios de fiecare data. 😀
    Dar mi se intampla des sa uit ce voiam sa fac intrand in alta camera, iar solutia mea e sa me intorc de unde am plecat si de multe ori imi aduc aminte.

  52. Lucian

    Despre ce-i vorba?!

    1. Tata Uraniu

      Șiii, gata! s-a încheiat cu comentariile care ar putea obține un Tintag. De-acum ne-apucăm să-l alegem pe cel mai fain, după care vă dau un semn, și dau un semn și cîștigătorului. Err, cîștigătoarei, cred. 😛

  53. Andu

    1. Cu lista de cumparaturi in mana la raionul de legume , verific lista si pun legumele in cos , ajung acasa si observ ca nu am luat castraveti desi pot sa jur ca am pus mana pe ei .

    2. La job , fiind la receptie , suna Ana de la 3 si ma roaga sa anunt instalatorul pt o problema , comfirm si inchid , uit instant pe cine trebuia sa sun si de ce … imi aduc aminte dupa un timp si imi fac datoria ..dupa alte cateva minute imi aduc aminte ca m-a sunat Ana de la 3 … dar sa imi bag picioarele daca mai stiu ce vroia .

  54. Irina I.

    Acum mai multi ani, statateam in anul I intr-un camin studentesc sub forma de apartamente. Am intrat in tromba in bucatarie (eu de obicei sunt asa, pe viteza), am dat usa la perete, iar aceasta a spulberat o oala de ciorba proaspat pusa pe resou, imprastiind peste tot carne de porc, oase, fidea si muuuult lichid pe linoleum. Era oala unora cu care eram si in conflict (apartamentul era oarecum impartit in 2 “tabere”)! Dupa ce ca abia ne vorbeam…In fine, ma apuc sa strang si sa curat, vin si ei, imi cer scuze, nu stiam ce sa mai fac sa trecem odata de seara aia. Se linistesc spiritele, tipa care era “sefa” de trib a lor imi spune ca e ok, se mai intampla si se apuca sa faca alta. Eu plec spasita in dormitor, deci trec de 2 usi. Nu stiu cat timp a trecut, dar a trebuit sa ma intorc in bucatarie sa arunc ceva la cosul de gunoi. Din nefericire, uit complet evenimentul si trantesc din nou usa de perete!!! Ciorba nr. 2…aceeasi soarta. Doamne, soc si groaza! In acea secunda de panica, arunc si gunoiul din mana pe…masa. M-am simtit ultimul om. A fost tragic. Needless to say, nu a mai mancat nimeni ciorba in seara aia. Nici macar nu imi amintesc cum s-a terminat episodul. A, ba da, ma vizualizez frecand cu spirt musamaua mesei, dar ce s-a intamplat intre…nu stiu, probabil creierul meu a blocat aceasta amintire, simtindu-ma mult prea penibil pentru tampenia comisa.
    In rest, acum, dupa vreo 12 ani, m-am decis si iau de vreo 2 saptamani Omega 3+Ginko fiindca nu prea reusesc sa imi amintesc diferite denumiri de obiecte. Cateodata, seara, cand sunt praf de oboseala, trebuie sa ma duc la ele (obiecte) si sa le indic cu mana :)) Cica de la dormit insuficient. Usi, nesomn, cine mai stie, cert e ca de mult asteptam o explicatie din aceasta, deci mersi, Tata Uraniu!

  55. Roxana

    Ooo,la astea sunt cea mai priceputa!Zilnic comit cate una.Dar cea mai memorabila pentru mine a fost cand,dupa o zi absolut plina de munca,fiind chiuveta plina,dupa n lupte de lamurire duse cu mine insami….m-am hotarat,intr-un final, spal vasele.Zis si executat destul de rapid.Buuuun!Suna telefonul,raspund,vorbesc pret de 1-2 minute,apoi revin in bucatarie.
    Surpriza mare pentru mine:Chiuveta goala.
    Ma duc si ii multumesc sotului pentru fapta buna pe care a “facut-o”.
    Evident …s-o fi gandit :Asta e “tralala”?!?!
    Abea dupa lunga privire ce mi-a dat-o am realizat ca,de fapt eu tocmai terminasem de spalat vasele.???
    Btw,am tras o portie buna de ras doar rememorand seara.

  56. Raluca

    O intamplare absolut penibila pt mine, dar careia ii gasesc acum o explicatie 😛
    Fetita mea nu prea dormea noaptea (avea cam 1 an si ceva) si in fiecare dimineata eram teleghidata prin casa.
    Intr-una din acele dimineti, dupa maxim 3 ore de somn, incercam sa fac mai multe lucruri odata: mic dejun, cautat si calcat haine pt job, ascultat la usa daca s-a trezit copilul etc..
    Repede repede mi-am aruncat hainele pe mine, cizmele si…. surpriza! Copilul s-a trezit 😐 Era o nebunie in casa, fie-mea plangea, bona nu venise, eu intarziasem deja si ma plimbam cu una bucata copil in brate dintr-o camera in alta.
    Cand, in sfarsit a venit bona, mi-am aruncat paltonul pe mine si am plecat. In masina… ce sa zic… simteam ca imi e frig si ca uitasem ceva, dar nu imi dadeam seama ce. Am facut repede un inventar: chei, portofel, tigari. Aveam tot :)))
    Am ajuns la birou, mi-am salutat colegii, mi-am aruncat geanta, am pus paltonul in cuier si m-am grabit sa ies. Dar in spatele meu era o tacere suspecta… Pana cand unul din colegi m-a intrebat: tu asa te duci la ore? Se uita fix la mine, total socat.. Mda… uitasem sa imi iau fusta 😳 Eram doar in sacou, camasa si cizme 🙂
    Toata ziua aceea am facut ore imbracata in palton si simtindu-ma penibil 🙂

  57. Daniel

    Salut! O intamplare mai veche: vin de la serviciu intr-o zi calduroasa de august,intru in casa si dau buzna la frigider cu portofelul,telefonul si cheile la casa in mana,imi iau ceva rece din frigider si pun la loc toate obiectele personale. 3 ore am reconstituit intrarea mea in casa, sa pot afla unde le-am lasat,intre timp trebuia sa ii dau si explicatii prin usa inchisa prietenei mele despre ceea ce fac eu in casa si de ce nu ii deschid usa,ea nu avea cheie de la intrare pentru ca isi uitase geanta in ratb cu cateva zile inainte.)))

  58. Adi

    Bunaoara acum: am citit articolul dar am trecut in camera comentariilor si am uitat ca particip la un concurs. 😯
    Mi-a amintit tata Uraniu dar numai prea tarziu. :mrgreen:

  59. gloria duarte

    daca te intorci inapoi de unde ai plecat , iti amintesti imediat !

  60. rodica

    Ce fericire ! Si altii uita ….si eu care credeam ca am dementa senila .Numai una , ca sa nu va plictisesc ,mi-am uitat nepotul la vecini .Di nu am bagat de seama ,decat cand vecinii au sunat la use 😆

  1. De ce uităm ce făceam cînd trecem dintr-o cameră în alta [CONCURS] - Agenda Primarului

    […] De cîte ori nu vi s-a întîmplat să vă ridicați de pe canapea ca să vă luați o bere din frigider, să-l deschideți și să vă uitați lung și puțin tîmp în el: “Da’ ce caut eu aici?”? Sau puneți telefonul pe noptieră, sună cineva la ușă și, în 20 de secunde, nu mai știți … Continue reading »… citeste mai mult […]

Leave a Reply to Adelina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450