«

»

Mar 03 2016

De ce își fac cîinii nevoile pe axa nord-sud, șoricei născuți din celule stem și alte știri proaspete din știință

dogs alignȘtiți cum păsările se întorc an de an în același loc, după zboruri de mii de kilometri, nu? Asta pentru că pot simți cîmpul magnetic al Pămîntului. Dar ați auzit despre cîinii care se așează mai frecvent pe direcția nord-sud pentru a-și face nevoile? Hai, că s-a luat și IgNobelul pentru studiul cu pricina. Ei bine, acum s-a descoperit un posibil motiv: cîinii, la fel ca alte carnivore similare (lupi, vulpi, urși, bursuci) au aceeași moleculă sensibilă la cîmpuri magnetice (cryptochrome 1a) în același loc în care apare la păsări (în partea exterioară a conurilor sensibile la lumina albastră/UV). Iar molecula asta este prezentă chiar și la unele primate, arată cercetătorii de la Max Plank Institute for Brain Research. Se pare că și noi avem molecula aia, dar n-are sens să orientăm WC-urile publice pe axa nord-sud. Nu vor fi mai curate, că nu mai știm să ne folosim de ea.

unde gravitationaleAstrofizicienii de la Center for Astrophysics de la Harvard au venit cu o idee interesantă despre cele două găuri negre masive (cu mase de 29 și 36 de mase solare) a căror coliziune a dus la detectarea undelor gravitaționale. Imediat după înregistrarea de către LIGO a semnalului, Fermi Space Telescope a detectat e explozie de radiație gama din aceeași regiune. Iar asta i-a dus cu gîndul pe astrofizicieni că de fapt cele două găuri negre s-au format în “burta” aceleiași stele muribunde. Care se rotea atît de repede încît în interior s-a format un soi de “clepsidră” cu două găuri negre, fiecare învîrtindu-se în jurul celeilalte pînă la coliziunea lor în cîteva minute. Iar straturile exterioare ale stelei au fost “supte” de cele două găuri negre. Sau poate de gaura neagră mare formată de ele.

ou microundeToți avem probleme cu bateria de la smartfon: se descarcă tare rapid, nu în ultimul rînd din cauza consumului foarte mare de energie a antenei wifi. Ei bine, o echipă de computeriști și ingineri electricieni/electroniști de la University of Washington a realizat transmisii wifi cu o putere de 10.000 de ori mai mică decît în rețelele wifi din prezent. Și de 1000 de ori mai mică decît puterea consumată de bluetooth. O veste care deschide porțile pentru tipuri noi de comunicare, închise pînă acum din cauza consumului energetic mare din transmisia wireless standard. E veste bună și pentru cei care se tem că în atîta radiație ne fierb creierii.

Cică de fiecare dată cînd întîlnim pe cineva nou creierul decide în milisecunde dacă acel cineva ne place sau nu. Cel puțin asta susțin cercetătorii de la Albert Ludwigs Universität din Freiburg, care împreună cu cei de la University of Basel au descoperit procesele subconștiente care determină modul în care noi procesăm informații sociale precum simpatia și antipatia

solar cellO echipă de la MIT a inventat o celulă fotovoltaică atît de subțire, încît stă pe un balon de săpun fără să-l spargă! Sigur, deocamdată e doar “proof-of-concept”, dar potențialul pentru generarea de energie este uriaș: imaginați-vă haine cu fotocelule (care să încarce mobilul) sau… sau ia imaginați-vă și voi ceva, că tehnologia asta nouă permite (și promite) un viitor tare fain în domeniul energiei solare. Trucul nu e reprezentat de un material nou, ci de o tehnologie foarte șmecheră. Și nouă. :)

sperm cellsCercetătorii de la Universitatea Medicală Nanjing au reușit să creeze spermatozoizi funcționali din celule stem de șoarece. (Aș fi zis “celule-sușă”, da’ realmente nu-mi place cuvîntul. Eu o să rămîn pe “stem”.) Și au folosit spermatozoizii ca să creeze șoareci vii. Deocamdată rezultatele nu au fost reproduse, dar dacă se confirmă, cuplurile infertile vor avea o soluție, pe lîngă adopție.

charon-burstȘtiți satelitul Charon al lui Pluto? (Poate nu știați că descoperitorul a ales “Charon” pentru că numele suna ca al nevesti-sii, Char-Charlene, și s-a bucurat cînd a aflat că e tipul cu luntrea din mitologia greacă.) Ei bine, după ce New Horizons a făcut poze la greu cu suprafața satelitului, poze care arătau tensiuni și fisuri ample, cercetătorii au tras concluzia că satelitul și-a umflat mușchii stil Bruce Banner/The Incredible Hulk, rupînd cămeșa de pe el.  Adică sub scoarța satelitului s-ar afla un ocean care a înghețat și s-a dilatat (că așa face apa cînd îngheață, cine a uitat berea în congelator știe) și a întins suprafața satelitului. Există chiar un canion uriaș (Serenity Chasma), de 4 ori mai lung și de 5 ori mai adînc decît Marele Canion, unul dintre cele mai mari din întregul sistem solar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: