«

»

Sep 14 2015

Știința evidenței

einstein cu limba scoasaNu toate studiile cercetătorilor sînt la nivelul lucrărilor lui Einstein, deschizătoare de drumuri. Ba, de fapt, multe dintre ele doar îndreaptă cîte o piatră pe un drum deja construit. Dar există o categorie specială: studiile care șterg piatra aia de praf cu o periuță de dinți. Din arhiva lui Captain Obvious, doar listez aici cîteva dintre cele mai recente studii fără de care viața ar fi exact la fel. De fapt, lista e de la Mentalfloss, dar sînt sigur că ei o au de la Captain Obvious.

 

 

  1. Un studiu de la Universitatea din Tokyo a demonstrat că, deși pisicile recunosc comenzile stăpînilor, pur și simplu nu le pasă suficient pentru a asculta. Motivul este că, spre deosebire de cîini, pisicile s-au autodomesticit iar evoluția nu le-a forțat să asculte de comenzi. 9o0dfc (asta a scris pisica mea, nu eu, fără glumă).
  2. Elevii care-și fac temele iau note mai mari, zic niște economiști de la East Carolina University. N-au studiat și dacă elevii cu pricina vor avea ce face în viață cu notele mari.
  3. Trei cercetători de la University of Nebraska au arătat că barbații petrec mai mult timp uitîndu-se la corpul femeilor decît la fața lor. Iar dacă femeia are talie îngustă, șolduri late și sîni mari, timpul petrecut asupra ei crește. Dar și tipele sînt tot cu ochii pe alte tipe, doar că motivul lor e altul: își evaluează competiția.
  4. Cică e nasol să mergi pe tocuri. A studiat asta Institute for Aging Research: 64% dintre femeile în vîrstă care se plîng de dureri de picioare au purtat tocuri ani de zile.
  5. Porcilor le place să se bălăcească în noroi. Dar nu pentru că au mai puține glande sudoripare, cum s-a crezut pînă acum. Nu, pur și simplu le place, și de aceea au mai puține glande sudoripare.
  6. Bărbații își încetinesc mersul cu vreo 7% cînd sînt cu partenerele lor, zic cercetătorii de la Seattle Pacific University.
  7. La Universitatea Catolică Pontificală din Chile a fost studiat efectul amestecării cerealelor de dimineață cu apă. Rezultatul? Dezastru! Laptele este mult mai bun, pentru că grăsimea din el împiedică apa să fie absorbită prea mult în cereale și să le înmoaie de tot.
  8. În 2009, la Congresul European pentru Obezitate a fost prezentat un studiu care arată că surplusul de greutate la americani se datorează unei diete mai calorice. Da, traducerea e că mănîncă mai mult.
  9. Un studiu din Group Dynamics din 2005 a arătat că ședințele îi fac pe angajați stresați și morocănoși, demotivîndu-i chiar și pe cei mai porniți dintre ei.
  10. Cititul frecvent e un fel de tras de fiare pentru creier. Indiferent că e business or pleasure.
  11. După un studiu de 14 ani, cercetătorii de la Harvard au aflat ce știam toți, și anume că, deși generațiile se schimbă, procentul de petrecăreți rămîne același printre studenți și e mai mare la școlile cu reputație de party schools decît la cele mai cuminți.
  12. Cei de la Pew Reseach Center au descoperit că 53% dintre tinerii între 18 și 29 de ani intră pe net o dată pe zi doar ca să piardă timpul. Iar adulții sînt mai răi: două treimi dintre ei fac asta. De altfel, și eu am găsit lista de mai sus frecînd-o pe net.

(va urma)

capt obvious 2

Text apărut în Cațavencii din 5 august 2015.

P.S. Pînă săptămîna viitoare, cînd se dau premiile IgNobel, aflați despre alte studii ciudate în linkurile de mai jos.

3 comments

  1. Andu YY

    Salut din nou,Nic

    iar sa te indreb despre Random Quote ,
    Ai pus asa de multe ? incat se repeta foarte rar! sau le mai schimbi din cana in cand?
    si cele cu autor anonym ? adica tu esti anonimul? :D

    PS : acest PC birou Qatar , n-a auzit de limba romana si auto correct in English, la unele ma prind si schimb , da la unele ma pacaleste :mrgreen:

    1. Tata Uraniu

      Servus, Andu
      am vreo 250 de citate, m-am chinuit cînd am făcut blogul și le-am pus pe toate. nu, aș vrea io să fiu anonimul, dar nu, chiar nu li se știe sursa ălora fără autor.

  2. Cristi

    “Bărbații își încetinesc mersul cu vreo 7% cînd sînt cu partenerele lor, zic cercetătorii de la Seattle Pacific University.” sper din tot sufletul ca barbatii sunt in medie cu 7% mai inalti decat femeile altminteri studiul este incomplet sau gresit.
    Un comentariu la articolul din Catavencii: “…dacă ieftinești legumele și fructele, oamenii le consumă mai frecvent…” . Habar nu am ce au vrut sa studieze aia de fapt de au ajuns la concluzia asta dar se invata si la marketing aspectul asta. Pentru ca de la un anumit pret in jos consumul nu mai creste si trebuie gasite alte cai de ati vinde marfa. Asa ca exista o mica probabilitate ca studiul sa nu fie chiar fara rost.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: