«

»

May 20 2015

Complicata lume nouă

Pe la începutul anului a fost publicat un articol în Science de către Johan Rockström, director la Stockholm Resilience Center și profesor de managementul resurselor naturale. În articolul publicat, Rockström susținea (cu dovezi, că așa fac oamenii de știință) că omenirea a depășit patru dintre cele nouă limite între care planeta noastră poate susține viața. De altfel, o conferiță similară cu articolul ăsta a avut omul nostru în cadrul TED. Găsiți o expunere mai amplă, dar și link către conferință, aici, dar foarte pe scurt vă raportez eu.

resilienceRockström împreună cu alți 17 coautori au identificat acele limite care condiționează reziliența ecosistemului. Ideea este în felul următor: Pămîntul are multe stări stabile și o capacitate destul de mare de feedback negativ. Adică scos puțin dintr-o stare de echilibru, el are tendința și capacitatea de a reveni în acea stare. Asta numim reziliență. Ca să înțelegeți mai ușor conceptul, imaginați-vă o vale mică și, separată de un delușor, o vale mai adîncă. Pînă acum Pămîntul se afla în prima dintre ele. Mișcat puțin, ar fi căzut la loc pe fundul văii. Problema este că dacă prea mulți parametri se modifică, reziliența asta se reduce și feedback-ul negativ dispare: ca și cum prima vale se aplatizează, și doar un brînci mic poate împinge Terra în valea mai adîncă, deși aparent lucrurile sînt în ordine. Înainte de micul brînci.

Se poate argumenta că sîntem foarte aproape exact de o astfel de situație. Există, cum spuneam, nouă limite care determină reziliența Terrei. Iar noi am depășit patru dintre ele: concentrația de CO2 a depășit 400 părți pe milion (limita identificată de cercetători este 350ppm) și crește prea repede, dispar prea multe specii prea repede, adăugăm prea mult azot (ca îngrășămînt) în natură și despădurim prea sălbatic. Încă două limite sînt testate în zilele noastre: emisia de aerosoli în atmosferă și gradul de pierdere a stratului de ozon. Alte două limite sînt departe de noi (consumul de apă dulce și acidificarea oceanelor, din păcate ambele corelate cu nivelul de dioxid de carbon din atmosferă). Iar ultimul factor este încă necuantificat: cantitatea de poluanți organici, materiale radioactive, nanomateriale, mase plastice și alte materiale create de om și aruncate în natură. Este neclar cînd se supără planeta din cauza asta.

limits good

Mulți cercetători susțin, deja, că am ieșit din holocen și am intrat într-o bravă lume nouă, antropocen – era din istoria omenirii în care noi sîntem factorul principal de modelare a Terrei. Toate graficele parametrilor de interes pentru supraviețuirea omenirii o iau razna pe la jumătatea anilor ’50. Celebra “crosă de hochei” – graficul care arată cum în anii ’50 cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă a explodat, literalmente – arată la fel și pentru temperatura medie a emisferei nordice, concentrația atmosferică de N2O, de CH4, cantitatea de ozon pierdut, gradul de exploatare a zonelor de pescuit, fluxul de azot în zonele de coastă, suprafața de pădure tropicală (și nu numai) distrusă, numărul de specii dispărute.

hockeystick1

E drept, este posibil să supraviețuim și în afara limitelor, dar de ce să încercăm? Nu mai bine încercăm noi să ne menținem în zona asta în care Terra este încă prietenoasă cu noi? Discuția, aici, nu este despre încălzirea globală, dacă o provocăm noi sau nu. Asta este doar una dintre limite. Mai sînt altele opt, iar noi alergăm spre prea multe dintre aceste limite. De fapt, asta e problema. Și, dacă înțelegem asta, am putea, cumva, găsi și o cale să îndreptăm lucrurile. Pînă nu este prea tîrziu.

Text apărut în Cațavencii din 15 aprilie 2015.

1 comment

  1. Daniela Nicusor

    Sper sa o gasim inainte sa fie prea tarziu. :-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: