«

»

Apr 28 2014

Cum adică vacile sînt rele?

Data trecută v-am povestit despre o ipoteză nouă, în care jdemilioarde de microbi generatori de metan au adus marea extincţie din Permian. Pentru că, da, metanul e rău tare. Provoacă încălzire globală (adică reţine căldura) de peste douăzeci de ori mai mult decît aceeaşi cantitate de dioxid de carbon. E cel mai păcătos gaz de seră.

Ei, dar ştiţi ce mai generează mult metan? V-aţi prins din titlu, vacile. Da, da, vacile şi toate celelalte ierbivore au patru stomace. În primul dintre ele, numit rumen, există vreo patru sute de tipuri de microbi care ajută la digestie. Dintre ăştia, unii sînt destul de buni la a genera metan. Iar vacile sînt mai porci ca noi: rîgîie şi se pîrţîie tot timpul, inclusiv la masă.

cows-methane

Poate vi se pare o copilărie, dar nu este. În 2006 Organizaţia pentru Mîncare şi Agricultură a ONU a făcut un studiu din care reieşea că sectorul zootehnic mondial (grosul fiind reprezentat de vaci) generează mai multe emisii de gaze de seră decît transporturile (adică inclusiv avioanele!) în echivalent CO2: 18%! După un studiu danez, fiecare vacă produce, în fiecare an, metan cu acelaşi efect ca patru tone de CO2. O fi mult, o fi puţin? Păi, sînt vreo 1,4 miliarde de vaci pe Terra. Şi produc mai mult metan decît toate celelalte rumegătoare la un loc. Iar sectorul zootehnic generează peste 28% din tot metanul eliberat în atmosferă, ocupînd un onorant loc unu. După vaci, mai vin gropile de gunoi, mlaştinile, rafinăriile şi exploatările petroliere. Da’ abia de la locul doi încolo.

Ei şi? Ce ne agităm atît cu încălzirea globală? Păi, toate gazele astea de seră reţin căldura. O cantitate rezonabilă ne convine: va ţine temperatura medie a Terrei la o valoare numai bună pentru viaţă. Dar bagă prea puţine gaze de seră în atmosferă şi efectul de seră, ca pe Marte, va fi insuficient pentru a încălzi planeta. Bagă prea multe (cam cum facem noi acum) iar efectul va fi prea intens, şi planeta se prăjeşte, cam ca Venus.

MethaneCowŞi aici intervin oamenii de ştiinţă. Încearcă să inventeze metode pentru a reduce emisiile umane de gaze de seră: dioxid de carbon şi metan. Metanul, cum spuneam, e dat masiv de către vaci. Umblă legenda că principalul contributor sînt băşinile de vacă, dar e doar o legendă. În realitate, peste 95% din metanul emis de vaci nu iese pe cur, ci pe gură: vacile rîgîie, cum spuneam, tot timpul. Cică, în total, fiecare vacă lansează între 140 şi 200 de litri de metan pe zi! Ei, cum să nu mai dea afară atît metan? Cercetătorii au încercat să le dea vacilor usturoi, cică atacă direct microbii ăia generatori de metan. Au încercat să le hrănească cu ierburi bogate în tanini, şi asta reduce metanul. Dar abordarea mea favorită e alta: decît să reducă metanul, mai bine îl colectează! Nişte nemţi au inventat un sistem de ţevi, băgate în eşapamentele şi rîturile porcilor, iar ţevile colectează metanul şi-l folosesc în scopuri mai nobile, cum ar fi încălzirea locuinţelor. Gaz porcesc: uite şi cum vom scăpa de nevoia de gaz rusesc!

Text apărut în Caţavencii din 16 aprilie 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: