«

»

Apr 10 2014

Cînd inflaţia e bună (II)

Vă ziceam săptămîna trecută că tocmai ce s-a făcut o descoperire epocală. I-aş spune revoluţionară, dar, ca şi bosonul Higgs, nu deschide, neapărat, multe drumuri noi în fizică. În schimb, asfaltează cu aur şi diamante drumurile deschise în ultimii ani. Şi, ca să continui metafora, permite ca pe drumurile astea să intre Lamborghini-urile şi Ferrari-urile fizicienilor teoreticieni. Iar ălea sînt maşini, nu glumă!

u12l1e5Dar să revenim la descoperire. Şi, ca s-o explic, o să recurg la o analogie. Compusă din două părţi. Prima: aţi auzit de polarizare? Asta se întîmplă cînd cîmpul electric din care e făcută lumina oscilează într-un singur plan. Imaginaţi-vă nişte raze care vă intră în ochi, de la Soare. În mod normal, lumina asta nu e polarizată: cîmpul ei electric osilează şi sus-jos, şi dreapta-stînga, şi în toate părţile perpendiculare pe axa aia care vă intră-n ochi. Dar, cînd lumina asta este reflectată de suprafaţa unei ape, e polarizată: cîmpul electric (din care-i făcută lumina, împreună cu cel magnetic) oscilează doar stînga-dreapta, paralel cu suprafaţa. Chestie pe care o puteţi vedea foarte uşor cu nişte ochelari polaroid. PolarizationExampleCînd sînteţi lîngă suprafaţa unui lac şi aveţi ochelari din ăştia, rotiţi-i niţel, pînă cînd lumina care se reflectă din lac dispare aproape complet. Asta dovedeşte că lumina respectivă e polarizată, iar polaroidul din ochelari nu-i permite luminii, astfel polarizate, să treacă. Pentru că asta-i treaba polaroidului, de-aia a fost pus pe ochelarii de soare: opreşte lumina polarizată într-un anume fel, cel dat de reflexie. Ei, şi aici intră partea a doua: dacă aruncăm o piatră în lacul ăla, se vor forma nişte valuri, pornind din punctul în care piatra a atins lacul. Nişte cercuri concentrice vor creşte spre exterior, vălurind. Iar trucul cu polaroidul nu mai ţine. Pentru că, şi acum, lumina e polarizată paralel cu suprafaţa de pe care se reflectă. Apa. Dar, acum, apa nu mai e plană, face valuri.

Ei, cam aceeaşi e ideea şi cu descoperirea asta. Doar că trebuie să vă imaginaţi spaţiul ca pe suprafaţa unei ape. Şi orice fel de eveniment care implică gravitaţia (două stele care se rotesc una în jurul alteia, sau naşterea universului) face nişte valuri gravitaţionale în spaţiu, cam ca valurile de apă provocate de aruncarea unei pietre. Iar valurile astea gravitaţionale (noi le spunem unde gravitaţionale) lasă urme asupra luminii, o polarizează într-un anumit fel.

HistoryOfUniverse-BICEP2-20140317

Experimentul BICEP-2, de la Polul Sud, e ca un fel de pereche de ochelari polaroizi mari şi foarte şmecheri. Şi asta a făcut: a detectat, în lumina primordială de la Big-Bang (acum e infraroşie) o anumită orientare a cîmpului electric. Pare simplu cînd vă povestesc, aşa, dar credeţi-mă, e al naibii de complicat. Dar oamenii ăştia au reuşit. Aşadar, au găsit în lumina aia o orientare a cîmpului electric care nu putea exista decît dacă fuseseră pe-acolo nişte unde gravitaţionale de un anumit fel. Iar undele ălea nu puteau exista acolo decît dacă avea loc procesul de inflaţie de care v-am povestit data trecută. Şi atunci e destul de elementar: ca să vedem ce vedem, trebuie să fi existat inflaţia. Q.E.D., biatch!, cum se spune în ştiinţă.

Text apărut în Caţavencii din 2 aprilie 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: