«

»

Jan 13 2014

De ce iarna nu-i ca vara

Zilele trecute un prieten îmi sugera să povestesc cum e cu anotimpurile. “Da’ am mai scris despre asta!”, am sărit eu. Pentru că mai scrisesem. În Academia Caţavencu (aia adevărată), în 2006. Între timp, două cicluri au ieşit din liceu fără ca probabil să fi învăţat vreodată de ce iarna nu-i ca vara. Iar noi, bătrînii care am învăţat chestiile astea, că “pe vremea noastră altfel se făcea şcoală, eheeei…”, începem să uităm lucruri chiar mai simple. Aşa, ce spuneam?

seasonsSpuneam că ar fi timpul să înţelegem de ce se schimbă anotimpul. Păi, ce sînt anotimpurile? Uneori e mai cald, alteori mai rece. Musai că are de-a face cu lumina care ne vine de la Soare: mai multă sau mai puţină. Că, dacă n-ar fi asta, n-ar exista motive pentru prezenţa anotimpurilor, nu?

Toţi au auzit, de la Caragiale citire, cum orbita Pămîntului e “precum un crastaveche”, adică nu tocmai rotundă, ci niţel turtită. Dacă vrem s-o facem pe deştepţii îi spunem elipsă. Iar Soarele este într-unul din focare (elipsa are două, şi niciunul dintre ele nu-i fix în centru). Astfel că, pe orbita asta eliptică, uneori Terra e mai aproape de Soare, iar fix jumate de an mai tîrziu, mai departe. Şi de-aici, ăia care o fac pe deştepţii degeaba au tras repede concluzia că, uite, de-aia avem noi anotimpuri: iarna sîntem mai departe de Soare, vara mai aproape, iar primăvara şi toamna undeva, între. Şi, fiind mai aproape/departe, vine mai multă/puţină căldură de la Soare.

NIMIC MAI GREŞIT! În primul rînd, se întîmplă că vara sîntem, de fapt, cel mai departe, iar iarna atingem periheliul, punctul de pe orbită cel mai apropiat de Soare. Mai precis, pe 4 ianuarie, la ora 11:59, am fost cel mai aproape de Soare anul ăsta. Mie nu mi s-a părut prea cald. În al doilea rînd, o minte mai curioasă ar mai avea cîteva întrebări legate de teoria asta cu aproape/departe de Soare: de ce avem patru anotimpuri doar în zona temperată? La poli şi la Ecuator de ce nu e la fel? Şi de ce e iarnă doar în emisfera nordică, iar în cea sudică e vară, acum? Dacă distanţa faţă de Soare ar da anotimpurile, lucrurile ar trebui să fie mai uniforme. Deci nu ăsta e răspunsul. Atunci, care?

Ei bine, secretul stă în înclinarea axei polilor faţă de orbita terestră. Cu alte cuvinte (mai simple) dacă ne imaginăm planul orbital ca pe o masă, iar Terra ca pe un titirez care se mişcă pe masa aia, şpilul e că titirezul nostru nu se învîrte perfect vertical. E niţel şui, aşa. Ca în desen.

sf 140108

 

Desen din care o minte curioasă, dar grăbită, repede ar trage concluzia: “Aha! Vara noi, în emisfera nordică, sîntem mai aproape de Soare, iar sudiştii mai departe. Peste şase luni e invers! De-aia avem anotimpuri!”. Nice try, dar iar e greşit. Desenul nu e la scară. Între Terra şi Soare sînt vreo 150 de milioane de kilometri. Raza Pămîntului e de vreo 6000. Vara, polul nord e mai aproape de Soare decît celălalt cu sub 0,006%. E ca şi cum n-ar fi. Deci nu asta e explicaţia. Dar care? O să vedem data viitoare, bine c-am dat prostiile deoparte.

Text apărut în Caţavencii din 8 ianuarie 2014.

5 comments

1 ping

Skip to comment form

  1. Toto

    Ne-ai lăsat cu ochii în Soare. Și nu-i bine, că suntem aproape de el.

  2. Tata Uraniu

    Doar pînă miercuri. Cumpără Caţavencii şi afli răspunsul. :) şi be) aşa fac şi Peter Jackson şi ăia care făcuseră Star Wars, şi cei care fac Game of Thrones, deci se poartă. :twisted:

    1. alu

      Asta daca nu fac greseala teribila si cumpar KMKZ si aflu altceva.
      Acuma cu tot respectul (iFuckingLoveScience), acest blog e putin sub “curba”. Hai cu chestii grele, altii baga robotica (pe Marte?!), fizica cuantica sau materiale noi, chestii SF, in timp ce noi inca dezbatem anotimpurile?

  3. Ottonelu

    Precum unui nou-născut toate bancurile vechi și răsuflate sunt noi și interesante, asa și cu știința la bătrânețe. Așa e și cu chestia asta a anotimpurilor. Bun articolul, dom’le! Plus suspansul. Ce sa fie, oare? Ard de nerăbdare-n flăcări! Bagi ceva nou? Să vedem.

  4. Johnny Handsome

    Am cumpărat-o, o cam fac din ’92, chiar eram curios cum e cu “poziţia ghiocelului” în faţa Soarelui, deci tot înclinarea e motivul principal, ar mai fi şi clima oceanelor, zic eu, pt. continente, mai e cu “de ce e mai cald la şes decît la munte, vara”- aşa am învâţat la şcoală, şi, nu în ultimul rînd, joaca cu o lupă, în copilărie. Santé!

  1. De ce iarna nu-i ca vara (II) | Science Friction

    […] « De ce iarna nu-i ca vara […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: