De ce e bine să te duci învîrtindu-te

Bun, deci am stabilit de data trecută: Terra se opreşte încetişor din rotaţie. Că dacă ar face-o brusc, ar fi grav: vînturi şi tsunami-uri cu viteze de 1600 de kilometri PE ORĂ (later edit, huo, ruşine să-mi fie!), ceva ce n-a văzut Pămîntul, dom’le!

Dar nu, Terra se roteşte tot mai încet în jurul axei, astfel ca, într-un timp foarte îndelungat, Pămîntul ar ajunge să arate Soarelui aceeaşi faţă. Ca Luna cu noi, acum. (N-o să se întîmple, pînă să încetinească Terra explodează Soarele. Păcat, ar fi fost cel puţin interesant!)

Dincolo de fugitul oceanelor către poli şi formarea unui megacontinent ecuatorial, se mai întîmplă ceva: faţa care stă la Soare va deveni un cuptor infernal, iar partea cealaltă, intrată într-o noapte veşnică, va deveni un frigider infernal. Da, aproape tot Pămîntul va deveni ceva infernal. Ca să aveţi o idee: la prînz, pe Mercur sînt vreo 400^oC, iar noaptea cam -200^oC. Iar ăsta e foarte aproape de Soare. La noi ar fi mai rece, dar nu suficient de rece cît să fie confortabil pe faţa însorită. Chiar deloc. Cel mai probabil, ar fi lejer mai rău ca în Sahara. Pentru că deşertul ăsta are marele avantaj că se răceşte noaptea. O faţă perpetuu îndreptată spre Soare nu beneficiază de aşa ceva.

Ziceam mai sus că “aproape tot Pămîntul va deveni ceva infernal”. Aproape, pentru că nu tot. Ia să vedem, ghiciţi unde-o să fie tolerabil? Nici noaptea, nici ziua: deci în zonele în care va fi amurg/răsărit continuu. În cazul Lunii, linia care separă ziua de noapte se cheamă Terminator (nici o legătură cu Arnold). Doar acolo, în jurul Terminatorului Terrei, viaţa complexă va mai fi posibilă. Şi cum spaţiul pe megacontinentul ecuatorial ar fi destul de limitat în cele două zone, nici diversitatea biologică n-ar mai fi ce-a fost odată. Şi, mai interesant, doău “triburi” s-ar separa la cele două graniţe. Care, în timp, ar putea evolua spre a fi foarte diferite. Pentru că, evident, orice fel de vizite reciproce ar fi destul de imposibile.

Iar condiţiile în care cele două triburi ar supravieţui (dacă ar supravieţui) ar fi, chiar la Terminator, extrem de dure. În primul şi cel mai important rînd, cîmpul magnetic s-ar reduce dramatic. El e cel care azi ne protejează de radiaţii ucigaşe din cosmos. (Ştiu, sună ca un titlu de film SF din anii ’50, da’ n-am găsit ceva mai bun.) Cu un cîmp magnetic redus dramatic din cauza rotaţiei reduse dramatic, vîntul solar, încărcat de particule ionizate, ar ajunge la suprafaţă şi ar pune mari probleme vieţii. Norocul nostru că încetinirea rotaţiei, deci slăbirea cîmpului magnetic, s-ar întîmpla extrem de lent, în aşa fel încît viaţa s-ar adapta. Sper.

Şi, de parcă asta n-ar fi îndeajuns, s-ar mai întîmpla o tragedie: ar dispărea aurorele polare! Dar, de fapt, şi aşa n-ar mai fi nimeni în oceanul polar să le vadă. Deci, pagubă-n ciuperci! Vor fi, probabil, înlocuite de nişte mega-furtuni magnifice, ceva deosebit.

Text apărut în Caţavencii din 11 decembrie 2013.