Ziua în care Pămîntul s-ar opri

Vă ziceam data trecută ce s-ar întîmpla cu oceanele lumii dacă Pămîntul s-ar opri. Adică o zi ar dura cît un an. Sau, ca o variantă mai plauzibilă, pentru că asta cu opritul e cam imposibilă, dacă rotaţia Terrei s-ar sincroniza cu revoluţia în jurul Soarelui. Adică să ajungă la situaţia în care ar arăta Soarelui mereu aceeaşi faţă, cum face Luna astăzi cu Pămîntul. Ce urma să se întîmple era formarea a două oceane uriaşe la poli, în timp ce ecuatorul ar fi rămas pe uscat.

Dar asta ar fi cea mai mică dintre problemele ridicate de un astfel de scenariu. Să reluăm: Pămîntul îşi încetineşte rotaţia. De la 24 de ore, cît durează acum o tură în jurul axei, ajunge la 365 de zile. Asta nu e imposibil, de fapt chiar asta se întîmplă, toată bîţîiala apei cu mareele ei consumă energie încet, dar sigur. La fel, mareele de nesesizat ale scoarţei: odată cu fiecare maree, scoarţa de sub noi se ridică şi ea, cu vreo 25 de centimetri. Ei bine, energia consumată cu ridicatul mărilor şi a uscatului trebuie luată din ceva. Iar acel ceva este rotaţia în jurul propriei axe. Astfel că Pămîntul se roteşte tot mai încet, iar ziua se lungeşte. Dar nu vă îngrijoraţi, încă nu vi se lungeşte programul de lucru: procesul de încetinire este foarte lent, ziua va avea 25 de ore abia peste 140 de milioane de ani. Însă încetinirea este inexorabilă: acum 4,5 miliarde de ani, pe cînd abia se formase Pămîntul, o zi avea doar 5 ore!

Dar hai să ne întoarcem la scenariul nostru miniapocaliptic. Terra se blochează cu aceeaşi faţă către Soare. Marele nostru noroc (mă rog, al urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor) va fi că treaba asta se întîmplă foooooaaaaaarteeeeee lent. (Atît de lent că, pînă să se întîmple, explodează Soarele).

Dacă cineva ar opri, cumva, rotaţia Terrei brusc, ar fi destul de nasol. Puteţi calcula şi voi ce viteză liniară are Terra la Ecuator: un punct fix de pe sol parcurge vreo 40.000 de kilometri în 24 de ore, vezi poza. Asta înseamnă o viteză de vreo 1600 de kilometri pe oră. Toate chestiile fixe de la ecuator au, de fapt, viteza asta. Pe măsură ce mergem spre poli, viteza liniară scade pînă la poli, unde e zero. Polii sînt pe axa de rotaţie, nu se învîrt în jurul ei. Ei, dacă o mînă uriaşă ar prinde, cumva, Terra şi ar opri-o brusc, tot ce e pe suprafaţă ar avea tendinţa să meargă mai departe. Cam ca voi, în autobuz, cînd şoferul frînează brusc. Doar că totul ar vrea să continue să meargă cu 1600 de kilometri pe oră. TOTUL. Aerul şi apa, în primul rînd. Adică ar urma nişte vînturi şi tsunami-uri de care n-au mai existat vreodată. Apoi la fel s-ar întîmpla cu cădirile, pădurile, solul din jur. Tot ce nu-i fixat în scoarţa Terrei va zbura. Cam dur, nu? Noroc că, în afară de un super-impact, scenariul ăsta e exclus. Aşa că data viitoare explorăm ce s-ar întîmpla în varianta mult mai plauzibilă în care Pămîntul se opreşte încetişor.

Text apărut în Caţavencii din 4 decembrie 2013.