«

»

Aug 14

Unde dai și microunde crapă

ou microunde*Există o legendă care circulă pe Internet, despre cum un ou poate fi “fiert” dacă e pus, timp de vreo oră, între două telefoane mobile care vorbesc unul cu celălalt. A apărut prima dată în 2000, pe site-ul inventat al unui sătuc britanic inventat, tocmai pentru a face mişto de toţi ăştia care caută numai relele în orice tehnologie nouă. De altfel, exagerată tare (acum se făceau floricele între mobile) ideea a fost folosită, ca reclamă, de o companie care făcea căşti bluetooth. Ideea fiind că telefoanele mobile folosesc microunde, iar microundele încălzesc ţesutul viu fix ca în cuptorul cu acelaşi nume. Ei bine, e o vrăjeală cît casa, şi poate fi demontată cu un calcul scurt: un telefon mobil are un maxim de putere emisă de vreo 2 waţi, dar media emisiei e de 0,25 W. Să presupunem că toată puterea emisă e absorbită de oul dintre telefoane (foarte exagerat, dar hai să presupunem). Rezultă că, într-o oră, în ou intră 2×0,25x3600s=1800 Joules de energie. Adică 428,5 calorii (cu “c” mic, nu ca ălea de le numărăm în mîncare, cu “C” mare). O calorie este cantitatea de căldură care încălzeşte un gram de apă cu un grad Celsius. Deci, dacă un ou are vreo 50 de grame, rezultă o creştere în temperatură cu vreo 11 grade (am căutat prin tabele, iar oul are o căldură specifică de vreo 0,76 calorii/gram, se încălzeşte mai repede ca apa). Plecînd de la temperatura camerei, 21 de grade, rezultă că oul ăla, după o oră de stat ca proasta între două telefoane pornite, se “înfierbîntă” pînă la 32 de grade, foarte departe de a se fierbe. Cred că voi v-aţi înfierbînta mai tare dacă aţi sta aşa, degeaba, o oră. Asta nu înseamnă că n-ar trebui să vorbiţi cu căşti. Preventiv, că nu vă costă nimic.

bec livermore*Nu se mai fac, taică, lucrurile ca altă dată. Uite, par egzamplu, becurile. Lasă-le deoparte pe ălea şmechere, care ţin mii de ore şi constă o căruţă de bani. Vorbim despre becurile cu filament, cîte s-or mai face încă. Nu în UE, ci pe oriunde altundeva. Mai ţineţi voi minte cît de des se ardeau şi cît de des trebuia să ajungeţi în echilibru instabil pe cîte vreun scaun, să remediaţi problema? Ei bine, nu e cazul unei secţii de pompieri de pe lîngă San Francisco, care are un bec ce luminează continuu din 1901. Bine, a fost întrerupt de vreo două ori, pentru ceva mutări, da’ atît. Adică merge într-una de peste o sută de ani, aproape un milion de ore! E drept, acum, la bătrîneţe, are ajutoare: o protecţie împotriva supratensiunilor şi chiar o baterie şi un generator diesel, just in case. Vă daţi seama? Dacă ar fi trăit în România, becul ăsta ar fi trecut prin toţi regii noştri, prin toate dictaturile (Carol II, Antonescu, Dej, Ceauşescu, Iliescu, Băsescu…), prin două forme de organizare (capitalism şi comunism) şi una de dezorganizare (chestia asta post-revoluţie). Mă rog, de fapt sînt sigur că s-ar fi ars cu ocazia uneia dintre multele întreruperi de curent din anii ’80 sau, dacă nu, ar fi fost furat după ’90, mai ales dacă era în statul l-ar fi avut în grijă.

Text apărut în Caţavencii din 7 august 2013.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: