«

»

Jul 03 2013

When Mikey Met Sully

Monsters University* e un fel de When Harry Met Sally. Ambele îl au ca personaj principal pe Billy Crystal. În locul orgasmului simulat al lui Meg Ryan există răgetele lui Sully. Nu e chiar despre plecare de la facultate, ci despre intrarea pe porţile şcolii şi, deşi între Mike şi Sully e ură sinceră la prima vedere, rămîn împreună la final.

Cam aici se opresc asemănările, totuşi. Mai departe sînt de găsit paralele cu o serie întreagă de filme celebre, comediile de campus şi filmele de sport în care cîştigă underdog-ul, echipa aburiţilor simpatici, dar fără nici o şansă. Ştiţi voi: Animal House, Revenge of the Nerds, Major League etc. Pentru că, pînă la urmă, despre asta este vorba în prequel-ul de faţă: globul ocular verzui, tocilar şi vorbăreţ Mike Wazowski ajunge la universitate, la selectul curs de speritură, unde apare şi viitorul său cel mai bun prieten Sully, talent nativ dar leneş cît cuprinde. Cei doi se antipatizează spontan, dar ajung să zboare de la curs şi foarte rapid sînt siliţi să colaboreze pentru o a doua şansă la a-şi urma visul, intrarea în elita sperietorilor care alimentează Monstropolis cu energia culeasă din ţipetele copiilor. Nimic revoluţionar în scenariu (cum a fost Monsters, Inc., după mine unul dintre cele mai reuşite filme Pixar). E doar un desen animat despre maturizarea şi conturarea unor caractere. Dar camera, culorile, caleidoscopul de personaje şi atmosfera hogwarts-iană din campus reuşesc să creeze o lume care, timp de două ore, te seduce şi te ţintuieşte pe scaun, cu toate că ştii foarte bine ce se va întîmpla mai departe. Pînă către sfîrşit, cînd ai parte de o turnură de situaţie complet neaşteptată care, zic eu, salvează scenariul, altfel bun, dar nu spectaculos. Aha, şi nu daţi banii pe 3D, chiar nu aduce nimic în plus.

monster universityDeşi Billy Crystal şi-a mai pus o octavă la voce şi m-a convins, mi-a fost destul de greu să cred că vocea lui John Goodman (peste 60 de ani) e a unui student nebun. Suna prea a… John Goodman. În schimb, Hellen Mirren, care a jucat-o pe decana şcolii de sperietură, este absolut imperială, n-ai zice că un jumate-dragon-jumate-miriapod ar putea avea o personalitate atît de copleşitoare.

Filmul merge pe ambele direcţii: va plăcea şi copiilor care încă nu înţeleg de ce o să fie fain la facultate, dar şi părinţilor pe care i-ar putea lovi nostalgia după viaţa (ne)bună din şcoală. Şi, deşi are, evident, toate lecţiile moralizatoare ubicui în desenele hollywoodiene (binele învinge, prietenii sînt cei mai importanţi, e rău să trişezi) are şi un realism care mie mi-a plăcut: copiii află că nu toate visele devin realitate. Cel puţin, nu în felul în care te-ai aştepta.

Ziceam mai sus că e un film despre a doua şansă. Şi exact asta e, o a doua şansă pentru Pixar după fîsîielile Cars 2 şi Brave. Şi cu toate astea, deşi lejer mai bun ca Maşinuţe 2, filmul ăsta parcă putea mai mult şi te lasă tînjind după nebunia imaginativă a studioului din vremurile bune. Cum spunea un critic american, “doar Pixar putea produce aşa o dezamăgire încîntătoare”.

*Monsters University, 2013. R: Dan Scanlon. Cu: Billy Crystal, John Goodman, Hellen Mirren.

Text apărut în Caţavencii din 26 iunie 2013.

2 comments

  1. mihai

    Nu am vazut Cars, nici unul – dar Brave nu e nici pe departe o “fasaiala”. E un film genial.

    1. Tata Uraniu

      Ştii cum e, cîte Mării atîtea pălării. Mie, personal (mare fan Pixar) mi s-a părut o fîsîială, complet în afara normei lor de poveste imaginativă: liniar, banal, singura lui chestie fiind (în urma criticilor) un personaj principal feminin, toţi îi înjurau că sînt masculocentrici. Dar povestea nu se compară cu nici unul dintre toate filmele anterioare. Părerea mea. Asta nu înseamnă, desigur, că am şi dreptate. E doar o părere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: