«

»

Jul 01 2013

Astronomii dau planete la tot cartierul (IV)

Ultima şi cea mai spectaculoasă metodă de a detecta planete în afara sistemului solar e şi cea mai proaspătă: luna trecută s-a anunţat prima planetă descoperită cu ajutorul acestei metode. Ce-o face specială (pe metodă, nu pe planetă) e faptul că am “prins” planeta asta graţie teoriei relativităţii speciale a lui Albert Einstein.

Kepler-telescopeIar metoda presupune o precizie ieşită din comun, de cîteva părţi la un milion. Chestia asta n-ar fi fost posibilă pînă acum cîţiva ani, cînd NASA a aruncat pe cer telescopul Kepler. Kepler a fost făcut ca să se uite după planete, dar printr-una din metodele pomenite anterior, tranzitul. Deci urmărea stelele, şi oriunde vedea o scădere în luminozitate repeta măsurătoarea. Dacă treaba se întîmpla periodic, bum! aveam o planetă care tot trecea prin faţa stelei ei.

Metoda despre care vorbim aici, imaginată de Einstein, se cheamă “relativistic beaming” (to beam înseamnă a radia, dar n-am echivalentul în română). Ideea e aşa: cînd o sursă de lumină se îndreaptă către noi, curbarea spaţiu-timpului provocată de acea mişcare forţează lumina într-o rază mai focalizată, făcînd ca sursa să pară mai strălucitoare decît este. Iar cînd sursa se îndepărtează, raza se defocalizează, steaua apare mai puţin strălucitoare. Este, dacă vreţi, un efect similar efectului Doppler, despre care vă spuneam că şi el e folosit la detectarea planetelor. Doar că la efectul Doppler, periodic, lumina stelei devenea mai albastră sau mai, după cum planeta făcea steaua să se apropie şi să se îndepărteze de noi. Aici, lumina devine mai mult sau mai puţin intensă.

kepler-76bPe lîngă relativistic beaming, astronomii au mai urmărit două efecte. La fel cum Luna creează flux şi reflux pe Terra, marei maree care urmăresc rotaţia Lunii în jurul Pămîntului, la fel şi o planetă suficient de masivă ar deforma suprafaţa stelei ei, formîndu-i marei maree pe suprafaţă. Cînd planeta ar fi între noi şi stea, steaua ar fi ca un ou cu vîrful îndreptat spre noi. Iar cînd planeta ar fi “în lateral”, oul ar fi, la rîndul lui, văzut din lateral. Asta modifică strălucirea stelei, periodic.

Al treilea efect poate fi înţeles dacă ne gîndim tot la Lună: cînd e între noi şi Soare, nu o vedem. Cînd e lună plină, deci se află de cealaltă parte a Terrei faţă de Soare, se vede toată lumina reflectată de discul lunar. La fel, o planetă aflată pe partea dintre noi şi steaua ei nu reflectă nimic, dar cînd se află de partea opusă a stelei, lumina reflectată de suprafaţa ei adaugă un pic la lumina totală care ajunge la noi.

Toate efectele astea se cumulează şi dau ceva abia măsurabil, la nivelul de precizie al telescopului Kepler. Suficient cît nişte cercetători să deducă existenţa unei planete din observaţii. Şi să transforme încă o chestie imaginată de Einstein în realitate. Chiar dacă nici ciufulitul însuşi nu-şi imagina că s-ar putea descoperi planete cu metoda lui.

Şi, în sfîrşit, încheiem cursul intensiv de găsit exoplanete. Hai, că data viitoare avem ceva care ne va face iubiţi de pulicul feminin: cum slăbim dormind.

Text publicat în Caţavencii din 26 iunie 2013.

 

 

 

3 comments

  1. Mostrofontz

    To beam inseamna, de fapt, “a emite” (http://dictionary.reference.com/browse/beam?s=t&path=/). “Emisie relativista” suna OK in romana…

  2. Dana

    Ca geograf, te rog foloseste “maree”, nu “marei”!

    1. Tata Uraniu

      vaaai, ce ruşinică! În genere sînt maniac cu scrisul corect, da’ uite că asta mi-a scăpat. De fapt, în nemernicia mea, ca un cîine turbat, habar n-aveam că pluralul la “maree” e tot “maree”. Mea culpa, corectez. Da’ las urmă în text, c-aşa-i frumos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: