«

»

Jun 26 2013

Astronomii dau planete la tot cartierul (III)

Pînă acum v-am povestit de trei metode de a detecta planete din afara sistemului solar. Azi mai trecem repede prin încă trei metode, ca s-o ţinem pe ultima (şi, ca realizare, cea mai interesantă) pentru lecţia viitoare.

coronagraphPoate cea mai banală, dar şi cea mai greu de pus în practică metodă e aia cu observarea directă. Adică te uiţi prin telescop şi vezi planeta. Uşor de zis, greu de făcut. În primul rînd, lumina stelei este atît de puternică încît obturează orice. Drept care trebuie să provocăm o eclipsă, iar asta o facem cu ajutorul unui coronagraf: un disc micuţ blochează, în telescop, lumina stelei şi, dacă avem noroc, reuşim să ochim vreo sclipire reflexie, ceva. Nu s-au găsit ele multe planete, şi alea controversate, cu tehnica asta, da’ ălea descoperite altfel sînt studiate mai bine aşa.

O altă metodă ciudăţică (în sensul că s-au găsit doar vreo cinci planete cu ea) are de-a face cu pulsarii. Un pulsar e o stea cu neutroni mai specială, care mai emite şi un puls radio foarte precis. Iar steaua cu neutroni, ca să anticipez întrebarea, e ce rămîne după o supernovă, adică moartea prin cea mai mare explozie din univers a unei stele masive. pulsarEi bine, dacă un pulsar dintre ăştia are o planetă în jur, pulsurile sale radio vor prezenta nişte anomalii date de influenţa gravitaţională a planetei. Deşi ce noimă mai are o planetă în jurul unei stele care a explodat, nu ştiu, poate vă prindeţi voi. Oricum, metoda e foarte precisă şi, de altfel, prima exoplanetă confirmată (în 1992) aşa a fost descoperită. Oricum, neinteresante pentru viaţă: pulsarii se înconjoară de radiaţii extrem de intense.

astrometryA treia şi penultima metodă de găsire a planetelor e şi cea mai veche, astrometria. Ea constă în măsurarea foarte precisă a poziţiei stelei pe cer. Dacă are planete, steaua va descrie şi ea o orbită mititică, de fapt atît steaua cît şi planeta se vor roti în jurul centrului comun de masă. Cum steaua e mult mai masivă decît planeta, asta înseamnă că centrul lor de masă e undeva, în interiorul stelei, sau foarte aproape de suprafaţa ei. Oricum ar fi, nu e fix în centrul stelei, deci şi ea se roteşte pe o orbită, oricît de mică. Ei, cu observaţii foarte riguroase, orbita aia poate fi măsurată. Deşi e cea mai veche metodă (William Herschel a folosit-o, în secolul XVIII), măsurători credibile şi serioase s-au făcut abia după ce telescopul Hubble s-a dus în spaţiu. De dincoace de atmosferă, orice măsurători sînt mai imprecise decît perturbaţiile atmosferice, deci greu de crezut. E drept, metoda asta e bună pentru descoperit stele duble, care sînt suficient de masive pentru a-şi afecta reciproc orbitele. Abia în 2009 s-a descoperit o planetă prin astrometrie. Şi încă şi asupra ei există dubii.

Gata, astea au fost şase metode de descoperit planete. Data viitoare v-o spun pe ultima, care are de a face tot cu relativitatea generalizată a ciufulitului şi revenim cu picioarele pe pămînt. Că uite cîte se întîmplă: piaţa Taksim, inundaţii, alegeri în Iran, agenturili americane care ascultă tot ce mişcă… Iar noi am stat tot cu capul deasupra norilor.

Text publicat în Caţavencii din 19 iunie 2013.

1 comment

  1. Mostrofontz

    “Nu s-au găsit ele multe planete, şi alea controversate, cu tehnica asta, da’ ălea descoperite altfel sînt studiate mai bine aşa” – adicatelea metoda merge mai bine la studiat, decat la descoperit planete? Cum ar veni, odata ce stii ca e planeta acolo (cum, te priveste!), poti s-o studiezi OK asa, ca stii cum si pe unde sa pui ziaru’ pe telescop, pe cand altfel “umbli” ca orbetele in jurul stelei, doar-doar oi da peste vreun cataroi acolo! Am priceput bine?
    Cate din planetele astea gasite sunt “M-class”? E vreuna?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: