Astronomii dau planete la tot cartierul (II)

Vă spuneam data trecută că primele două metode de detectat planete sînt cu ajutorul măsurătorilor de intensitate a luminii, cînd trece cîte o planetă prin faţa stelei şi o “eclipsează” puţin, iar cealaltă tehnică era via efectul Doppler: planeta face ca steaua să se mişte şi ea niţel, iar dacă orbita planetei trece printre noi şi stea, are loc o deplasare periodică a spectrului luminii stelare, deplasare care permite măsurarea orbitei, masei, etc-ului planetei.

O altă tehnică pentru detectarea planetelor implică lentilele gravitaţionale. Ce-or fi ăstea? vă veţi întreba. Păi, aşa cum le spune şi numele, sînt nişte lentile, adică focalizează lumina, şi o fac cu ajutorul gravitaţiei. E un efect relativistic care a fost prima mare “confirmare” a teoriei relativităţii, în 1919. Cînd nişte raze de lumină trec pe lîngă un corp masiv, gravitaţia corpului (stelei) curbează razele de lumină, iar nouă ni se pare că steaua de la care provin razele e în altă parte pe cer (ca în desen). E nevoie să avem o eclipsă de soare la faza asta, pentru ca lumina solară să fie complet obturată (de Lună, în cazul eclipsei) iar poziţia aparentă a stelei să poată fi înregistrată. Apoi, se compară imaginea cu poziţia stelei cînd Soarele nu e în zonă (deci lumina de la stea nu e deviată) şi se poate măsura cît de tare curbează Soarele razele de lumină. Vă spuneam că a fost prima mare confirmare a relativităţii generale: Sir Arthur Eddington a organizat o expediţie în America de Sud, pentru a fotografia stelele din jurul Soarelui la o eclipsă totală, iar măsurătorile aparente ale poziţiilor erau într-un acord superb cu teoria relativităţii. Asta l-a făcut pe Einstein aproape la fel de celebru ca pe Beatleşi, patruzeci de ani mai tîrziu.

Ei, ceea ce face Soarele este că funcţionează ca o lentilă gravitaţională, focalizează lumina din jur. La fel, cîte o stea poate funcţiona ca o microlentilă gravitaţională, amplificînd lumina unei alte stele, mai distante. Dacă steaua-lentilă are o planetă care orbitează în jurul ei, planeta va provoca perturbaţii luminii amplificate de la steaua îndepărtată. S-au identificat astfel deja, spre douăzeci de planete. E o tehnică nouă şi care necesită aparate foarte sensibile, dar avem din ăstea şi la noi, prin State, Marea Britanie, Franţa… pe unde se face cercetare serioasă în astrofizică. În România încă nu e cazul.

Şi, odată cu terminarea spaţiului rubricii, Tata Uraniu tăcu sfios pînă data viitoare.

Text apărut în Caţavencii din 12 iunie 2013.