«

»

Mar 18 2013

C-așa-i în penis

De fapt, studiul despre care tocmai am citit și urmează să vă povestesc și vouă e doar un pretext pentru un subiect de mare interes public, pe care îl veți vedea mai la vale. Dar să vă zic despre studiul ăsta, desigur efectuat de niște cercetători britanici. Iar în cursul poveștii o să vedeți și în ce hal am reușit noi să otrăvim natura, de-a ajuns, sireaca, să otrăvească și ea, la rîndul ei, tot ce prinde.

vidraÎn Anglia există rîuri – aici se varsă majoritatea substanțelor poluante pe care le folosesc oamenii. În rîurile astea trăiesc vidre. Prin anii ’70 aproape dispăruseră, otrăvite de pesticide, dar acum o duc mai bine. Mă rog, “mai bine”, vorba vine. Pentru că studiul nostru arată că – țineți-vă bine! – osul numit “baculum” și-a redus greutatea la mai toate vidrele observate, față de acum ceva ani. Vi se pare irelevant? Poate n-o să vi se mai pară, dacă vă spun celălalt nume latinesc al baculumul-ui este “os penis”. Îhî. Exact. Ați tradus corect, dar nici nu așteptam mai puțin de la voi.

Ideea este că, datorită poluanților deversați în rîuri, vidrele masculi (vidrii?) au probleme de genul “mărimea contează”: testicule necoborîte, oase ale penisului mai ușoare, mărimi mai mici. Asta duce la partenere nesatisfăcute, mai puține vidruțe mici – v-ați prins, populație în scădere. Nasol.

Da’ dă-le încolo de vidre, să revenim la baculum, că e mult mai interesant. Adică cum adică, animalele au oase în penis? De fapt mai toate mamiferele au așa ceva. Noi, oamenii, reprezentăm o excepție. Ba reprezentăm o excepție și printre primate: și gorilele, și cimpanzeii au cîte un oscior din ăsta. Mic, dar au! Și urșii, felinele, cîinii și balenele au așa ceva. Dacă nu mă credeți, dați fuguța la muzeul Antipa unde, la etajul întîi, lîngă scări, e un schelet de ceva balenă. Evident, are și un ditamai baculumul de neam prost.

Bine-bine, și de ce alții au și noi nu? Cică are de a face cu modul particular în care facem noi sex: scurt și des. Animalele cu semne vizibile ale perioadelor de fertilitate se cuplează mai rar, pentru perioade mai lungi, caz în care ajută să ai un os pentru susținere ­– nu doar morală. Iar celebrul evoluționist Richard Dawkins susține că absența osului la oameni are de-a face și cu selecția sexuală: femeile caută să selecteze masculii care emit “semnale cinstite”. Iar faptul că erecția noastră este strict hidraulică, deci sensibilă la variațiile tensiunii arteriale, ajută la identificarea rapidă a problemelor, atît fizice cît și psihice. Adică și să vrea, bărbații cu probleme de sănătate ajung mai greu să se înmulțească.

Dar măcar mai puteți adăuga o scuză pe listă: pe lîngă aia cu “apa era foarte rece”, de acum mai puteți pretinde și că era plină de pesticide. Știința vă va ține spatele!

Text publicat în Cațavencii din 27 februarie 2013.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: