«

»

Aug 17 2011

Emisia nu continuă

Stimate domnule Uraniu, Subsemnatul, posesor de CNP numeric și personal, pensionat pe caz de Boală, rog să binevoiți a îmi oferi răspuns Urgent, fără a fi nevoit a discuta cu patronii dvs-tră. pe care îi cunosc bine. Posed un Vecin perete în perete membru Spion al Serviciilor Secrete Planetare care posedă aparatură de bruiaj audio-TV ultraperformantă. Întîi mă bruilla cu muzică violentă de nu puteam comunica prin mobil cu sora din Băicoi, nici auzi la televizor, unde posed antenă de cameră tip marțian telescopică, eu refuzînd a primi prin telecablu unde subliminale de globalizare. Am ripostat prin a-mi monta în domiciliu izolație de pereți falși din carton-ghips pe bare metalice. De atunci am recepționat și mai inferior, dovedind că Individul a primit aparatură mai performantă. Am instalat, peste, încă un perete tot pe armătură de metal, dar și mai slab am auzit, semn că dotarea Respectivului a crescut. De atunci eu îmi instalez lunar pereți pe bare de metal, iar Individul mă bruiază și mai tare, așadar nu mai pot telefona și nici vedea la TVR, să aflu ce stadioane și patinoare se mai construiesc prin țară. Ce îmi sugerați să procedez?

Cu stimă, respect și Recunoștiință,

Văleleo Vălelei

 

Dragă Văleleo, ai nu o problemă, ci trei. Și nici una dintre ele nu are de-a face cu vecinul Spion al Serviciilor Secrete Planetare. Prima: armăturile matale metalice funcționează, e drept, spre izolarea emisiilor electromagnetice ale aparatelor de bruiaj aduse de vecin. Este vorba, în efect, de o cușcă Faraday, care izolează interiorul (în speță, casa lu’ matale) de cîmpurile electro-magnetice din exterior. Dar și exteriorul de interior. Ei, aici e problema: o cușcă Faraday izolează nediscriminat, reducînd astfel dramatic și recepția antenei telescopice de cameră sau a mobilului. Există doar o soluție: scoaterea antenei/telefonului pe balcon. A doua problemă: dacă tot adaugi pereți falși, poate ai remarcat că reduci spațiul locuibil din ce în ce mai mult, și mă întreb dacă nu trăiești deja o senzație ciudată, cu amețeli, transpirație și sufocare. Iar aici ajungem la a treia problemă, dar pentru claustrofobie și paranoia nu sîntem în măsură să oferim consultații.

P.S. Nu te mai uita la televizor. Nu cu o antenă de cameră. Ia și matale un cablu și uită-te la Discovery. Poate mai înveți ceva.

 

5 comments

Skip to comment form

  1. Mostrofontz

    Mai, Taica fusai la mare, la Mamaia si mersei la o expozitie da cataroaie. Si vazui io acolo un cataroi, asa ca neste sare taiata mai mare, da-i zicea ca…, cra…, cla…, calcit. Si m-am uitat io pan el si m-a luat ameteala. Ca sa vedea pan el cam cum sa vede lumea dupa 6-7 beri. Ce e drept, io supsesem fro 4 beri inainte sa merg la cataroaie, da’ mie nici la 10 ani nu mi s-a intamplat beleaua asta dupa numa’ 4 beri. Cum eram io asa nedumerit si ma gandeam ca o fi totusi de la bere, ca or fi fost prea putine 4 beri (fiind cald afara), si ma gandeam io sa ma duc sa mai iau fro 4, ca sa-mi limpezesc vederea, il aud pa unu da langa mine ca zice ca nu e de la bere, e de la calcitu’ asta. Ca cica e birfe… bigref… birefrigerent, nt, birefringent, uf!, ce naiba o mai fi si asta ca n-am priceput nimica. Si tot asta zicea ca e unu a lu’ Uraniu la Bucurestti, da poa’ sa ma lumineze si pa mine da ce se vede dublu prin el dupa numa’ 4 beri. Asa ca l-am pus pa nepotu’ sa-l caute pa Uraniu asta (ca urat nume mai are) si sa-l intrebe cum e cu refrigerentele alea si cu berea. Pardon, cu refringentele si cu berea! Ei?

  2. Tata Uraniu

    :lol:
    Ei, îndată și cu răspunsu’ ăsta. Că e chiar mișto. Numa’ să mai scap de treabă un picuț, și vine!

  3. Mostrofontz

    Am uitat sa pun ghilimele si sa-ti zic ca ametitu’ isi zicea nea Ghivent de la Craiova. Io eram ala de langa el…

  4. cruela de vila

    in articolu’da mai jos Bq inseamna Becali? :mrgreen:
    http://www.realitatea.net/radiatiile-de-la-fukushima-in-apa-de-ploaie-si-laptele-din-romania_864773.htm

    1. aurelian

      Nu doamna! Inseamna Henri Becquerel. Tot un fel de oier, dar cu o treime de Nobel :mrgreen: 8) 8O

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: