«

»

Jun 30 2011

De ce cîntă oamenii în duș?

Zilele trecute, după ce am pus nițel la încercare urechile vecinilor, cu vocea mea superbă, m-a luat soția la întrebări:

–De ce cînți sub duș?

–Păi, dacă aș cînta în parc, m-ar fugări oamenii, cu bețe, pietre și lanțuri de biciclete.

– Nuuu,  de ce cîntă oamenii în general sub duș?

–Ăăă… fin’că aerul cald și umed le “încălzește” corzile vocale? Da’ atunci ar trebui ca pe toate plajele tropicale să răsune numai de Narciși Ianăi…

Între timp, m-am documentat și vin cu lecția făcută. Suspectam că are de-a face cu acustica specială a băii, dar nu știam detaliile, pe care le-am găsit la Exploratorium-ul din San Francisco, super-muzeul de știință fondat de fizicianul Frank Oppenheimer în Chicago. Neah, kidding, voiam să văd dacă mai sînteți atenți. În San Francisco a făcut muzeul. Niels Bohr, el l-a făcut.  🙄

Dar să revenim la Singing sub duș. Povestea-i simplă: dimensiunile băilor și materialele folosite în construcție sînt responsabile pentru modificarea (în bine!) a vocii voastre (mă rog, a vocii noastre) în baie.

Iar asta se întîmplă în cel puțin trei feluri diferite.

  1. În primul rînd, volumul sunetului este amplificat. Plăcile de faianță din baie (niște suprafețe rigide și lucioase) nu absorb sunetul, cum ar face cartoanele de ouă cu care erau placate laboratoarele de muzică din școlile de pe vremea mea). Energia sunetului emis de corzile vocale rămîne în spațiul mic al băii, nu se dispersează ca în aer liber și nu e absorbită, deci creează o senzație de intensitate (deci putere) mai mare a vocii. E un amplificator natural, dacă vreți.
  2. În al doilea rînd, sunetul emis de voi se reflectă de pereți. Unele unde sonore se reflectă de mai multe ori, deci vor ajunge înapoi în urechea voastră mai tîrziu (o parte din sunet călătorește mai mult, prin reflexii repetate). E efectul ăla pe care-l folosesc în exces maneliștii, se cheamă reverberații. Astea produc un sunet mai plin și mai bogat în armonici. În plus,  dacă din varii motive naturale (cum ar fi completa absență a urechii muzicale) n-ai nimerit sunetul pe care ți-l doreai, ci doar bîjbîi prin jurul lui, reverberațiile atenuează variațiile în înălțimea sunetului. Care astfel pare mai “corect”.
  3. Al treilea mod fericit în care te ajută dușul este amplificarea bașilor. Dacă baia are dimensiuni obișnuite (2-3 metri pe o latură) cele mai joase frecvențe din vocea umană (cele cu o lungime de 3 metri, să spunem, adică aproximativ 100 Hz) creează unde staționare, întră-n rezonanță. Ei bine, ăștia-s bașii. Și sînt, prin rezonanță, amplificați natural. Ceea ce ne dă o voce mai adîncă și sexy, a la Leonard Cohen, așa.

Asta-i ce spun cei de la Exploratorium. Da’ eu mă mai gîndesc la un factor, pe care exploratorii lui Oppenheimer l-au ignorat. Gîndiți-vă și voi: nimeni nu cîntă în baie. Toți cîntă în duș. Ceea ce mă face să cred că poate și zgomotul apei care curge joacă un rol în misterul ăsta. Cum ar fi, de exemplu, rolul de a ne acoperi vocea, ceea ce ne face să ne rușinăm mai puțin dacă ne aude cineva, cum ar fi soția. Plus că de la duș mai avem și apă în urechi, adică auzim mai prost, deci efectul de nerușinare se amplifică, nu? Peste toate astea, cum spuneam la început, suspectez că aerul cald și umed “înmoaie” corzile vocale, făcînd zgomotul pe care ne place să-l numim “cîntec” încă și mai tolerabil.

Acum, ȘTIU că și voi cîntați în duș. Singura întrebare care mai rămîne este “ce?”. Uite, ca să vă încurajez, recunosc: favoritul meu este Fly me to the moon. Voi cu ce vă torturați apropiații și vecinii?

[audio:https://www.sciencefriction.ro/wp-content/uploads/2011/06/2-06-Fly-Me-To-The-Moon.mp3|titles=Fly Me To The Moon]

 

26 comments

2 pings

Skip to comment form

  1. ceachi

    strangers in the night 😀 si variatiuni pe tema :mrgreen:

    1. Tata Uraniu

      Are ceva Frank Sinatra ăsta… 8)

  2. belami

    ei, sinatra! daca nu canti opera, degeaba te mai apuci! intinezi nobilele idealuri ale cantatului la dus. aria lui figaro merge la fix! 😀

    1. ceachi

      peeeeer un barbiere …. di qualita di qualita, Belami, ma duc spre dus, uitasem cat de bine se aude asta-n baie :mrgreen: :mrgreen:

  3. SAF

    Jingle bells,
    jingle bell
    (changing to “porcosenii” mode)
    ………
    (continuing)

  4. caprituss

    maneliştii folosesc delay-ul în exces.

    1. Tata Uraniu

      Nu și reverb-ul?

      1. caprituss

        Nu prea. Pe ăla îl folosesc “pentru nisip în voce” (Încă nu am aflat ce nisipul mării e ăla, dar încă cercetez subiectul). Prea mult reverb folosesc lăutarii de cârciumi ieftine.

  5. Andrei

    Imnul romaniei dar la bariton 😀

  6. badmf

    io stiu ce canta chisu,aia de la talisman

    1. Tata Uraniu

      hahahaha

      1. badmf

        cum trei zile n-am avut apa calda,merge f bine un singing in the rain,mai ales partea cu i’m happy again

  7. Mostrofontz

    “Gîndiți-vă și voi: nimeni nu cîntă în baie. Toți cîntă în duș.”
    Zau mai? De unde ai scos-o si p-asta? Adica in cada n-ai voie sa canti?! Io mai obisnuiam sa cant si in cada, nu stiam ca nu e voie. Si mai stiu si pe altii; sa le zic acuma ca nu e bine ce fac…

    1. Tata Uraniu

      OK, asta n-a ieșit cum trebuia. Era cazu’ să pun și un smiley-doi. Da’ sincer, io nu știu pe nimeni care să cînte în cadă.

    2. mifty

      propun un mic iecsperement…
      se dau:
      – un meloman scăpat singur în cavernele băii
      – o cadă plină pe trei sferturi cu apă (sau mai puțin, arhimede știe exact CÂT de plină :D)
      – poftă de stat ÎN cadă
      – chef de vocalize.

      se cere: în cât timp simțiți că vă iese sufletul dacă mai suflați fie și o silabă! 😈

  8. cristina

    cel mai des imi torturez vecinii si iubitul cu “Strangers in the night” 🙂

    dar mult, mult mai rau decat vocalizele sub dus este sa canti o melodie in timp ce o asculti la ipod SI dai cu aspiratorul. de exemplu, “Me and my monkey” a lui Robbie Williams. uneori ma si mir ca nu cheama nimeni politia 🙂

  9. river

    Culmea, si eu tot cu “Strangers in the night” imi stresez vecinii. Cateodata insa, mai bag un “silent night”, “sail away sweet sister”-queen sau “my bonnie is over the ocean”, depinde de sezon, cred! :)))

  10. Cristi

    Eu nu cant la dus ca-mi intra apa in gura. :mrgreen:
    Ati observat ca apa fierbinte (clocotita) se aude altfel decat apa rece cand o torni dintr-o oala?

    1. Tata Uraniu

      haha, n-am remarcat, da’ mi-ai dat o idee. O să fac și io o probă cu faza asta. 🙂

  11. Stefan

    Cred ca para de la dush ne inspira mai mult, caci ne si vedem pe scena cu mic-ul in gura… basca dezinhibitia totala generata de faptul ca esti in pielicica nuda si singur.
    respect!

  12. gigi bengosu

    off topic:

    bre tata uraniu care-i treaba cu smecheria asta?

    http://www.technologyreview.com/blog/arxiv/26992/

  13. a

    cred ca mai e o variabila: canta mai ales barbatii. majoritatea doamnelor poate canta in gand. deci e zgomotul apei, apa din urechi si…si mai ce?

    1. Tata Uraniu

      Hmm, interesantă observație… Ăăă, ne jenează mai puțin că n-avem voce sau că nu realizăm că n-avem?

  14. Cristins

    Eu zic ca lumea canta sub dus de plictiseala. Cand stai 15-20 de min singur/a intr-un spatiu ingust si inchis iti gasesti ceva de facut.

  15. Romi

    Cam off-topic,dar acum am o seara libera si ma delectez pe net.E O.K cu cantatul in cada,mi se pare ca suna ca Paul Robson “16 Tones” ,e vechi,nu-l stiti voi,dar ce m-a delectat a fost o discutie cu my lovely wife,care a inceput cu bagatul capului pe usa si comunicarea faptului ca ‘Stai ,te balacesti si faci ca bivolu’,de s-a ascuns Rita(catelusa) in bucatarie si mai si consumi si apa.”.Eu nu sunt intelectual,sunt inginer,dar aici am zis ca o prind.Am abordat-o tandru,cand am iesit din baie”Bai gulie,tu stii ca tu consumi de aproape de doua ori mai multa apa decat mine ? “Imposibil..eu am54 de kile,tu ai 105,cum sa consum mai multa apa.. Pai tocmai d’aia.. Tu ca sa umpli vana folosesti o suta si ceva de litri,eu numai vreo 50..Nu se poate..Pana la urma logica si matematica au invins si pot sa mormai linistit. 😀

    1. Tata Uraniu

      :)) Correct!

  1. Fucking Brains For Money | Jurnal roz de cazarmă și nu numai

    […] să aflaţi de ce cântă oamenii la duş (explicaţii ştiinţifice, gen), vă lămureşte Nic aici. Share […]

  2. Marea dinăuntrul cochiliei | Science Friction

    […] fapt, cochilia spiralată este o cutie de rezonanță: prin micșorarea spațiului în care se deplasează sunetul, anumite frecvențe vor fi […]

Leave a Reply to SAF Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450