«

»

Jun 09 2011

Antena pentru satelit – mereu aproape, niciodată periculoasă

Stimate d-le Tatăl Uraniul, subsemnatul de profese adimistrtr. Asocț. Locatari, rog prin prezenta a binevoi a-mi răspunde la o întrebare. Deci mă judec de trei (3) luni cu fam. Epure Cleopatra și Mardare, locatari la etjl. opt, imobilul nostru avînd Prtr. plus 10 etj. și boxă. Ei îmi pretind în instanță daune materiale și fizice deoarece că am refuzat a aproba amplasarea unui antene hiperbolice de urmărit la satelit pornografie pe acoperișul comun al imobilului nostru, care le-am demontat-o subsemnatul cu faiul și le-am aruncat-o dupe bloc deoarece n-avem nevoie de antenele lor care să emiță radiații dăunătoare la cap și sănătate, că cît au montat-o pînă am scos-o eu, patru zile am și simțit așa ca o vîjîială la creier. Ei mă amenință cu expertiza și vă rog eu mult să scrieți aici tipărit ptr. ca să am și subsemnatul dovadă în instanță că antenele hiperbolice dupe bloc emit radiații și noxe dăunătoare.

Cu stimă deosebită, al dvstră,

Ciordeanu PRUNĂ

Stimate dle Ciordeanu, sînt dezolat să vă dezamăgesc, însă fam. Epure are dreptate să vă ceară daune. Atît materiale, cît și fizice. Pentru că materialul oricărui manual de fizică spune clar: antenele de satelit nu emit radiații, neam! Ele sînt doar niște dispozitive pasive, precum antenele de radio din casă: tot ce fac este să colecteze semnalele electromagnetice emise – în acest caz, de sateliți – care sînt peste tot în jurul nostru. Singurele antene cu radiații vătămătoare la cap pot fi Antenele 1, 2 și 3, cînd emit știri politice. Deci vîjîiala dvs. avea alte surse, cum ar fi, posibil, un zaibăr mai țapăn. Din fericire, poate cădeți la înțelegere cu locatarii de la 8 și ieșiți mai ieftin: tot ce reflectă frecvențele radio poate fi folosit ca antenă, inclusiv un capac de coș de gunoi sau un ceaun mai mare.

17 comments

1 ping

Skip to comment form

  1. Valeria Draghin

    Pe vremea cand prindeam rusii cu ligheanul,(eu sunt de la Iasi),nu se supara nimeni.

  2. Valeria Draghin

    Dar nu prea stim noi daca ne vatama au ba, antenele de telefonie mobila. E drept, aproape zilnic apare cate un “studiu recent”, care ne invata ce si cum. Da’n-ar strica sa ne luminati si dumneavoastra un pic, ca numai ce capataram ceva incredere.

  3. ScienceFriction.ro

    O să povestim și despre telefonia mobilă. Da’ e greu, e nevoie de mulți ani pentru ca studiile să aibă relevanță…

  4. Valeria Draghin

    Am priceput. Trebuie sa ne asumam riscurile perioadei in care traim.

  5. SAF

    Excelent. Zi si ceva de antenele de Internet prin radio directionale/sectoriale, ca poate ii conving pe niste unii din Alexandria sa ma lase sa montez una pe bloc.

    1. Tata Uraniu

      Aș zice, da’ încă nu știu nica despre ele. Stai să mai cetesc nițel și oi reveni mai încolo. :grin:

  6. Mostrofontz

    Pai si io care asteptam sa-i zici ca antena nu e hiperbolica… Hai sa bag io un banc ingineresc aicea; e arhicunoscut, da’ poa’ o mai fi unu’ care nu-l stie:

    Isus catre discipoli: “In adevar va zic voua: y = 5×2 + 4x – 7”.
    Discipolii vorbesc putin intre ei, dupa care Petru se apropie cu teama de Isus si spune:
    “Isuse, iarta-ne, dar n-am inteles invatatura ta …”
    Isus suparat: “Pacatosilor, e o parabola!”
    :mrgreen:

  7. just_me

    da … prizele? reteaua electrica ce ne incojoara… s’a gandit careva? Orice °kkt miroase pe o frecventa electromagnetica^k si al nostru’i^ hmm ce parfum iese?

    trackback 2589rn 8086rc

  8. grigc

    Fotografia e prelucrata sau chiar exista un bloc cu atatea antene parabolice?

    1. Tata Uraniu

      Sînt zeci astfel de blocuri, pe unele le-am văzut cu ochii mei. Mă rog, erau, acum poate dispar încet-încet, că există soluții mai simple.

  9. Marius Drinceanu

    da … prizele? reteaua electrica … s’a gandit careva? Orice °kkt miroase pe o frecventa electromagnetica^k si al nostru’i^ hmm ce parfum iese?

  10. mihaita

    Vreau si eu o antena de asta hiperbolica ca parabolica mea pierde semnalul cand ploua. Se gaseste?

  11. radu

    Bre nea Uraniule,cam multa scrematura cu antene paraboalice si hiperboalice pina sa ajungi la Antena 1,2 si3 alea cate-ti vijiie tie in cap cind dau stiri politice. Zi-o p-aia dreapta de la inceput ca esti Basist ca l-ai votat pe Basescu si ti-e jena s-o spui de-a dreptul si o zici mai pe ocolite! Apropos: iti dau o veste buna daca n-ai aflat . S-a inventat TELECOMANDA . Schimba bre canalul si nu te mai vijiie Antenele la cap!

    1. Tata Uraniu

      Dragă Radu, ți-am publicat mesajul doar ca să-ți pot spune public că ești prost. Făcut grămadă. Nu te osteni să răspunzi, nu mă mai interesează.

  12. Sebastian

    De emis radiatii daunatoare nu emit parabolicele, dar de durut ochii te dor de la ele. Hiperbolicele insa au cel putin un nume periculos, adica format din “hiper” care inseamna mult si “bolice” care parca ar sugera sa insemne “imbolnavitoare”.
    Vorba aia insa, e ca si cum ai sta cu lighianele in geam, destul de asemanator de altfel cu rufele in geam. Daca adminul de bloc zicea ca strica aspectul estetic si avea regula scrisa cum ca nu e voie sa se instaleze parabolice cred ca ar fi avut castig de cauza. Fiind pe bloc e mai greu de argumentat insa, pt ca probabil strica aspectul estetic doar pt cei care survoleaza zona. Mai exista argumentul dreptului de folosire a spatiului de pe acoperis, care ar trebui sa se imparta intre toti locatarii.

  13. Doru

    Ha, ha, ha!!!
    Răducu ăla a fost cireaşa de pe text! :lol::lol::lol:

  14. Doru

    Şi be), vorba ştiu eu cui: băăăăiii, băsistule, cum naiba te mai suportă proasta aia (ardeleancă, cred) cu atîtea Antene în casă? :mrgreen:

    PS: Nic, cred că jumătatea lui iunie a fost o perioadă cu lună plină, de ieşiră atîţia lunatici, care pe blogul tău, ca răducu aista, care pă la Simona prin vizită (ca ăla pă care l-am plagiat eu cu “ardeleanca”). Cum dreaq i-aţi atras aşa, dintr-o dată şi amîndoi deodată, nene? :lol:

  1. Antene HIPERBOLICE, radiatii la mintea ingusta pusa in posturi de conducere

    […] Pruna (oare asa-l cheama? lol! ). Scrisoarea era destinata domnului Tatal Uraniul ce scrie pe blogul Science Friction.ro. Initial m-am amuzat copios dupa care m-a apucat tristetea si dezamagirea.Domnul Ciordeanu este […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: