«

»

May 04 2011

Nu cădeți pradă conservării impulsului!

Vă rog să mă ajutați urgent într-o problemă de viață și de moarte. Sper ca valurile mării să vă aducă sticla de bere goală în care am pus mesajul ăsta, scris pe hîrtia de la hamsiile prăjite pe care le-am luat cu noi aseară, cînd, pe fondul consumului, am ieșit în larg cu hidrobicicleta, cu soția, cumnatul și cumnata. A strigat la noi salvamarul, dar am mai pedalat încă trei ore, că dacă nu se rupea lanțul și cădea cu tot cu elice în apă, sigur ajungeam în Marmara. Acum ne aflăm habar n-am unde, că trec vapoare, dar nu ne vede nimeni, iar după soare nu ne putem lua, fiind nori. Cum facem să ne întoarcem acasă și să fim redați familiilor? Să-i îmbrîncesc pe cumnatul și cumnata în apă, ca hidrobicicleta să pornească în sens opus? Dacă da, vă rog să-mi răspundeți urgent, dar discret, să nu afle și ei!

Beri Nule

În primul rînd, stați liniștit, printr-un mister miraculos sticla de bere goală a ajuns la mine, respectiv plină cu bere. Iar hîrtia de hamsii mi-a ajuns în fața ochilor cînd am extras-o din gît, eu neștiind despre prezența ei în sticla cu pricina pînă pe la jumătatea ei. A sticlei. Dar să revenim la presanta dvs. problemă. În condiții ideale, ideea de a îmbrînci rudele prin alianță pentru ca hidrobicicleta să capete un impuls egal și de sens contrar nu ar fi chiar rea, mai ales dacă-s antipatice. Se cheamă „legea conservării impulsului“ (un sistem izolat își va păstra impulsul cîtă vreme nu se acționează din exterior asupra lui) și o vedem la astronauții care ar putea călători mult și bine atunci cînd aruncă, din greșeală, vreo șurubelniță NASA de j’de mii de dolari în spațiu. Da, însă șpilul e că oamenii ăia se află în vid, unde frecarea e, practic, nulă. În cazul dvs., după cîțiva metri marea ar încetini hidrobicicleta și ar trebui să aruncați pe altcineva, poate chiar pe soție, mai ales că ar fi și singura rămasă. Propunerea mea e mai dificilă, dar eficientă: vă puteți prevala de legea a III-a a lui Newton, aia cu acțiunea și reacțiunea. Astfel, îi convingeți pe ceilalți trei să treacă în apă, pe care o vor împinge, constant, cu picioarele înspre spate. Drept care apa îi va împinge, la rîndul ei, cu o forță egală și de sens contrar, deci înainte. Și cum ei vă iubesc și vă respectă, vor fi bine atașați de hidrobicicletă, împingînd-o și pe ea. Cît despre dvs., veți sta bine-mersi pe punte, savurînd binefacerile poziției de savant al familiei. Iar dacă citiți asta, veți fi descoperit că v-am răspuns în același mod extrem de improbabil.

14 comments

Skip to comment form

  1. Mostrofontz

    Pai nu-i mai simplu sa-si intinda tricourile si sa foloseasca Vantu’?

    1. Tata Uraniu

      Eh, n-am vrut să îi dau din prima soluția banală. Mai ales că are boală pe cumnați. :wink: Și apoi, pe varianta asta nu pot folosi Vântu, dar își pot lua Elan.

  2. belami

    Eu am o nedumerire: impulsul de a reveni pe malul romanesc este de sens opus celui de a ajunge pe cel turcesc. Intrebarea e, sunt si egale?

    1. Tata Uraniu

      =)) foarte bună întrebarea. Depinde de ce-l așteaptă pe aici pe proprietarul impulsului, nu?

  3. Iony

    Dragă Tata Uranus, am si eu două întrebari, cam puerile ce-i drept, dar aceste întrebări mă “bântuie” din copilărie şi nu a reuşit nimeni sa-mi raspundă la ele.
    Prima întrebare este: unde se duce lumina când stingem becul? (probabil daca aveam anumite noţiuni reuşeam să-mi explic cumva)
    Şi a doua: De ce bulele de aer din apă(sau cam orice lichid din câte am observat) au pe suprafaţă efect de oglindă?

    În speranţa ca nu am creat vreun deranj, îti mulţumesc :D

  4. Iony

    Scuze că te-am botezat :oops:

    1. Tata Uraniu

      Nu face nimic, mi se întîmplă destul de frecvent… :lol:
      Dar, ca să și răspund: gîndește-te la lumină ca un jet de particule (fotoni le spunem noi cînd o facem pe serioșii). Cînd ai stins becul, jetul ăla de particule are, brusc, un capăt. Precum coada unui tren. Ei, capătul razei se duce pe aceeași direcție pe care pornise raza. Dacă e pe geam, afară, se duce la infinit, sau pînâ nimerește în ceva absorbant. Dacă raza respectivă, pe de altă parte, se îndrepta înspre un perete, fotoul e pur și simplu absorbit, precum toți fotonii dinaintea lui care dădeau cu capul în peretele cu pricina.
      be) Efectul de oglindă, cum îi spui tu, apare, de fapt, din (cel puțin) două motive: reflexia luminii pe suprafața exterioară “din față” a bulei sau pe suprafața interioară “din spate”. Cînd lumina vine (din spatele tâu) și cade pe o bulă, partea din față funcționează (parțial) ca o oglindă convexă și reflectă o parte din raze, formînd o imagine “dreaptă” (neinversată) a ceea ce ai în spate.
      Cînd lumina trece prin prima suprafață, dar se reflectă pe a doua (cea din spate), imaginea vine înapoi la tine, reflectată într-o “oglindă concavă”, deci inversată, cu susu-n jos.
      Uneori apar mai multe reflexii, dacă lumina face un du-te-vino în interiorul bulei.
      De altfel, pe reflexia asta de pe interiorul bulei se bazează existența curcubeului, însă la asta vom reveni la un moment dat. :))
      Lămurită?

      1. Iony

        Da, lămurită. Mulţumesc frumos pentru răspuns :D

  5. badmf

    io cred ca am un geaman,dar am pierdut legatura cu el

  6. creola

    Mare haz mai e și în legile astea ale fizicii :D
    Sper să scape și data viitoare de impulsurile criminale(cumnații,desigur)

  7. qteer

    Tata Uranus , cum functioneaza un vitezometru de bicicleta , si sa poata fi adaptat la motocicleta . multumesc anticipat !

    1. Tata Uraniu

      Simplu: pe roată este un magneţel, iar pe furcă un senzor. De fiecare dată cînd magnetul trece pe lîngă senzor, se marchează o rotaţie. Dup-aia softul numără rotaţiile. Distanţa de pe roată e predefinită şi poate fi ajustată. Da, în principiu poate fi adaptat şi la motor, doar că tre’ să reglezi distanţa la care pui magnetul, ca să măsoare OK viteza.

  8. qteer

    Impulsurile electro-magnetice de la motocicleta. Daca trece un curent electric printr-o bobina , se creeaza un camp magnetic NU? bobina de inductie ar putea strica treaba, excitatia de la alternator , ar putea sa deranjeze , etc … . in secunda in care porneste motorul, incepea sa arate de toate…
    ..; Care’i treaba cu cusca lui Faraday ? multumesc anticipat :D

  9. Tata Uraniu

    Cred că depinde şi unde e bobina de inducţie faţă de furcă. E posibil (trebuie să încerci) ca distanţa să fie suficient de mare ca să atenueze cîmpurile astea. Pe de altă parte, n-ai deja un vitezometru la motor?
    Cu cuşca lui faraday treaba e aşa: conform legilor lui Maxwell, într-o suprafaţă metalică închisă nu se simte nici un cîmp exterior, electric sau magnetic. De exemplu, dacă un fulger loveşte avionul, tu, în interior, nu simţi deloc milioardele de volţi din descărcare. Chestia funcţionează şi în cazul radiaţiei electromagnetice, care e tot nişte cîmpuri în mişcare, şi nu e nevoie de cutii metalice închise, ci de grilaje pentru care distanţa dintre bare e comparabilă cu lungimea de undă a radiaţiei emise. De aceea, uneori, ai semnal prost în casă, pentru că fier-betonul este spaţiat taman cît lungimea de undă a mobilelor: frecvenţa microundelor din telefoane e de vreo 900 MHz, deci lungimea de undă ( calculată uşor cu viteza luminii = lungime de undă x frecvenţă) e de vreo 30 de centimetri, adică taman cam cît e distanţa între barele de oţel din fier-beton. Prin urmare, poţi avea ecranarea convorbirii. Ştiu, pentru că mi se întîmplă mie.:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: