«

»

Mar 09 2011

Fool Moon sau catastrofele care NU se vor întîmpla la Superluna de pe 19 martie

Pe site-ul lui Tibi Lovin semnează frecvent un băiat cu un pseudonim curajos, “Spartakus”. Nu comentez celelalte posturi ale lui, nu-i treaba blogului ăstuia, dar numai citind postul de ieri trag concluzia că nu prea le are nici cu fizica, nici cu engleza.

Iaca textul:

Pe 19 martie va avea loc un fenomen astronomic rarisim, numit în limbaj de specialitate “perigeu lunar”, care va face ca Luna să se afle, faţă de Pământ, la cea mai mică distanţă din ultimele două decenii – doar 356.577 km (distanţă medie este de 384.000 km). Acest fenomen ar putea genera, spun adepţii teoriilor conspiraţiei, dar nu numai ei, tulburări climatice majore şi chiar o intensificare a activităţii seismice şi vulcanice. Evenimente similare, de mai mică sau mai mare amploare, au avut loc în 1955, 1974, 1992 şi 2004, în toţi aceşti ani înregistrându-se fenomene meteorologice extreme. De cealaltă parte, adepţii teoriilor convenţionale afirmă însă că nimic nu pare să justifice asemenea temeri şi că este vorba mai curând de coincidenţe între declanşarea de uragane, tsunami-uri şi cutremure şi apropierea Lunii de Pământ.

Care-i problema? Păi, mai multe :-) . În primul rînd, textul original nu zice nimic de “rarisim”:

The March 19 event – known as a ‘lunar perigee’ – will see the moon pass just 221,567 miles away from our planet.

În al doilea rînd, “în limbajul de specialitate”, perigeul lunar numai rarisim nu e: se întîmplă fix la fiecare 27 de zile, 7 ore, 43 de minute și 6 secunde. Orbita lunii e o elipsă (adică precum un castraveche, nițel turtită), cu Terra într-unul din focare (ca în imaginea de mai jos, exagerată mult), iar o dată pe lună Luna atinge punctul ăla în care e la apropiere maximă de Pămînt. Adică perigeul.

Ceea ce se întîmplă pe 19 martie e o “Superlună”: astrul nopții atinge perigeul în faza de lună plină. Superlunile se întîmplă (e drept, mai rar) cînd luna în fază nouă sau plină ajunge într-o poziție cu cel mult 10% mai îndepărtată decît perigeul orbitei. De exemplu, conform site-ului ăstuia (e drept, al unui astrolog, cel care a inventat conceptul de “Superlună”, da’ e astrolog profesionist certificat, haha, iar cifrele se pupă cu ce-am mai găsit eu), numai anul ăsta vor fi șase Superluni. O Superlună extremă, cum e cea din 19 martie, înseamnă că luna nouă/plină e la o distanță mai mică decît cea a perigeului mediu (363.104 km). Ultima astfel de superlună extremă s-a întîmplat pe 30 ianuarie 2010. Iar săptămîna viitoare Luna va fi cu doar 1,8% mai aproape de Terra față de perigeul mediu.

De fapt, Superlunile extreme apar cînd luna plină e la perigeu în jurul Terrei, iar Terra e cam la periheliu în jurul Soarelui: din cauza atracției gravitaționale mai puternice a Soarelui Luna ajunge pînă la distanța minimă posibilă a perigeului (în ultimii 250 de ani, distanța asta a fost de  356.375 de km, pe 4 ianuarie 1912). Iată, ajungem și la “în al treilea rînd”: relevantă în povestea asta nu este distanța medie a Lunii față de Terra pe orbită, ci distanța medie a perigeului. Site-ul ăsta oferă lejer mai multe detalii și e o lectură utilă.

Și acum ajungem la partea cu apocalipsa: “adepții teoriilor conspirației” mănîncă rahat cu lingura mare. Auzi: “tulburări climatice majore și chiar o intensificare a activității seismice și vulcanice”. Băi, mă leși?? Deci în toți anii ăia (’55, ’74, ’92), s-au întîmplat fenomene nasoale? Da’ în ceilalți nu? Păi, cutremurul din Haiti, de mai an? Și uraganul Katrina? Erupția lui St. Helen? Și de cîte ori am avut cîte o Superlună extremă chiar nu s-a mai întîmplat nimic notabil? Aaa, și mai e o mică inexactitate, din traducere, desigur: ultima superlună citată, aia din 2004, a fost de fapt în ianuarie 2005, iar tsunami-ul din Indonezia a fost cu două săptămîni înainte!

Dar în 1912 ce s-o mai fi întîmplat? Aaa, știu, după doi ani și ceva începea primul război mondial, iar numai trei luni mai tîrziu se scufunda Titanicul, eveniment cu consecințe incalculabile: filmul omonim, în ciuda prezenței lui Di Caprio, încă strînge bani din dvd-uri…

Așadar, ignorați tonul știrii lui Spartakus (încă mai accentuat panicard decît cel al originalului din Daily Mail) și pregătiți-vă-ți temeinic pentru Moonpocalypse, now: săptămîna viitoare scoateți frumos un scăunel în curte (dacă n-aveți curte, în parc) și admirați o lună plină nițel mai mare ca de obicei. Good photo oportunity! Asta, desigur, dacă nu cumva va fi un uragan deasupra Europei fix atunci, că deh, e un fenomen rarisim și provoacă tot felu’ de catastrofe.

UPDATE: Între timp, aflăm de la cititori vigilenți că au luat-o razna pe tema asta și Realitatea și ProTV. Bine-așa, băieții, rămîneți pe fază!

44 comments

3 pings

Skip to comment form

  1. Doru

    N-am inteles niik. Se micsoreaza salariile? Cresc preturile? Se scumpesc iar combustibilii? Aaa, astea s-or intamplat deja si se vor mai intampla… A dreaq superluna, cum ne face ea numa’ pocinoage! :roll:

    1. Tata Uraniu

      E mai nasol: toate astea se întîmplă, clar, din cauza lunii. Indiferent de fază sau distanță. Guvernul actual n-are nici o vină, evident! Aaa, și traficul crescut e tot din cauza asta. Cre’ că trecem printr-o perioadă de explozii lunare. Sau o explozie a numărului de lunatici, nu mai sînt nici eu sigur.

  2. catalin

    Exact idiotenia pe care ai citat-o am vazut-o ieri pe site-ul realitatii. Si nu e prima data cind apar astfel de perle “stiintifice”. Asta e, noroc ca da vintu parale.

    1. Tata Uraniu

      Aaa, pe iRealitatea am văzut chestia asta abia azi. Da’ nu pe site, la teveu. I-am dat prea puțină atenție, fin’că eram fascinat de poveștile înconjurătoare: divorțul Zăvorancei de Pepe și partajul lu’ aia mică între Iri și Moni. Cartoon News Networkul României, nu alta. Da’ apropo: nu mai dă Vîntu paralele, n-ai auzit? E Ghiță, mai nou…

      1. catalin

        nu stiam c-a renuntat vintu la borcanu de miere. Oricum cineva tre’ sa dea banii, ca singurei ziaristii nu pot supravietui. Stii, e o intreaga discutie aici. Multi spun ca presa din romanica a fost distrusa de aparitia online-ului. Eu nu prea sint de acord si zic ca s-a auto-distrus singura prin calitatea materialelor. Ce fel de televiziune de stiri e cea care nu pomeneste revolutia din tunisia sau atacul armat de la Frankfurt, mai cu o saptamina in urma?

    2. Tata Uraniu

      Știu, am discuții de genul ăsta aproape zilnic. Dat fiind că și io tot în presă activez… Iar asta cu evenimentele internaționale reflectate absolut deloc în media de pe la noi pe mine mă îngrozește. Parcă trăim pe o insulă fără posibilitatea de a semnaliza cu fum. Asta cu autodistrugerea e cu tăiș dublu: începînd de la găina cu pui vii a lui Cristoiu, presa și publicul au intrat într-o spirală dublă și autoalimentată, umpic precum cîmpurile electric și magnetic din radiații. Pînă la urmă, ai publicul pe care ți-l educi, iar de la un punct încolo publicul ăla nu mai finanțează calitatea, doar puroiul și macabrul și derizoriul și sexul. Online-ul e doar cireașa de pe tort. Tu ai dreptate: mă uit că în Londra, toată lumea citește în metrou The Evening Standard, ziarul moca al celor de la Standard. E moca, dar are 64 de pagini, știri interne, externe, publicitate, imobiliare, politici locale… iar lumea îl devorează. E diferența de cîteva sute de ani de presă responsabilă, care știe că în afară de rolul de biznis, presa ar mai trebui să fie și educațională. Deh, mai sîntem încă vreo cîțiva care mai luptăm. Tot mai puțini.

      1. catalin

        As fi curios sa stiu ce ziceti voi, cei “de meserie”? Incotro se va duce presa romaneasca? Va ramine doar presa tip tabloid, cea de santaj si presa aservita politic? Iar pentru altceva, de unde banii? Mi-i greu sa cred ca din publicitate online se poate scoate ceva. Multi au adblock, deci e imposibil sa dea click pe vreun ad.

        Auzisem ca nu stiu ce mare ziar din strainatate a introdus abonamentele pe online. Nu mai retin insa care si cum a iesit, daca le-a mers.

      2. Tata Uraniu

        Sincer, Cătăline, ne uităm și noi ca vițica la zambilică. Presa (aia scrisă, evident, dacă mi-e permis pleonasmul) trece printr-o furtună perfectă de cîțiva ani. Știi tu, aia ca în filmul “Day After Tomorrow” (sau chiar “Perfect Storm”) cînd se întîlnesc mai multe și iese un megaultrasuperuragan.
        Pe de o parte, ai internetul cu penetrare tot mai mare, care, împreună cu televiziunea, dar cu acces mai facil, face ca motivul principal pentru care oamenii cumpărau ziare (informarea, punerea la curent cu lumea) să devină desuet. Acum afli selectiv ce te interesează, din orice domeniu și de oriunde pe glob cu un singur click. Moca.
        Pe de altă parte, criza financiară globală, cu scăderea dramatică a consumului deci și a publicității a dus la punerea într-o foarte dificilă situație a publicațiilor, pentru că cele mai multe obțineau cel puțin 50% din venituri de la publicitari. CPT-ul (costul pe mia de adrisanți ai reclamelor) este mult mai mare la ziare față de TV/Internet. Deci primele bugete tăiate au fost cele pe print, iar asta s-a resimțit dramatic.
        În al treilea rînd, degradarea publicului și dezinteresul pentru lectură contribuie și ele masiv la scăderea tirajelor.

        Ce va rămîne din balamucul ăsta e greu de anticipat. Dar te contrazic pe o chestie: din online se pot scoate bani foarte buni. Mai ales pe publicații nișate. O dovedesc și The Wall Street Journal și The Economist. Iar anul trecut, din cîte am auzit, publicitatea online a depășit-o pe cea pe TV în UK.
        Deja toată divizia print a lui Rupert Murdoch (The News Corporation) a introdus abonamente online de un fel sau altul, iar eu cred că e un pas absolut firesc. Oamenii care muncesc pentru articolele respective nu muncesc pe degeaba, și e anormal să obții ceva, orice, moca. Se pare că ziare precum New York Post se descurcă ok cu abonamentele online.

        Dar, una peste alta, printul e pe moarte. Cred că vor rezista foarte puține publicații și vor deveni cumva produse premium, adică prizate/savurate, oarecum la fel ca discurile ălea vechi. Sau o carte bună.

  3. Tata Uraniu

    Mai am una în pregătire, despre ProTV.ro, și ăia au dat o gherlă similară zilele trecute.

  4. Doru

    TU, matale baga, ca noi stam pe receptie. Vorba aia, “doi – zece… doi – zece… proba de microfon. S-aude si din birou’ sefului de tura?” :mrgreen:
    Realitatea si protv zici? Pai nu e mai bine ca de vreo doi ani refuz categoric si sistematic sa ma mai uit la tv?

    1. Tata Uraniu

      haha, nu-i mai bine, că pierzi niște documentare grozave pe canalele NG și Discovery, History etc. Mai bine nu te mai uiți la vreo 10 televiziuni, așa… Da’ dup-aia pierzi și “Românii au talent” și e păcat. :wink:

  5. Ciprian

    SuperLuceafarul cand o sa fie? Sau o fi fost, ca am auzit ca un Luceafar s-a insurat cu una Mariluna.. (sau Marinula..?) .. :mrgreen:

    1. Tata Uraniu

      :)) d-ăștia avem doi la leu, superluceferi… și oricum, nu mai provoacă nici o catastrofă, cică ne-au bîntuit prin anii ’90. Acum o bîntuiesc doar pe Marinula.:))

  6. Mostrofontz

    Adica cum, nu stii ce s-a intamplat pe 5 ianuarie 1912?!? Pai catastrofa catastrofelor, si unde mai pui ca imediat dupa luna aia nasparlie. Adica a avut loc conferinta de partid de la Praga, cand s-a format fractiunea bolsevica a lui Lenin. Si, pour la bonne catastrophe, dupa conferinta Lenin l-au luat in comitetul lui central pe Stalin…
    Ei, acuma sper ca va e clar: tot rahatul din ultimii 100 de ani e din cauza SuperLunii aleia.
    Deci cand vine Superluna asta noua, stati cu ochiu’ pa televizor sa vedem ce dictatori noi se mai coc… :D

  7. Cristi

    @Mostrofontz te inseli partial: conferinta de la Praga a fost o consecinta a doua evenimente. “Superluna” mai sus pomenita si explozia din Tunguska (4 ani mai devreme). Asa ca mai greu sa se coaca un dictateur in prezent fara o detonatie simpatica :D

    Daca “Superluna” are loc pe 19 martie anul curent inseamna ca vulcanul ala de anul trecut din Islanda (Eyjafjallajokull conform goagal :mrgreen: ) a fost prematur. Sau precoce. Sau nu a avut aprobare de eruptie deci a fost ilegal. :lol:

    1. Tata Uraniu

      haha, de Eyjafjallajokull uitasem, fire-ar! Curat ilegal. :lol:

      1. Mostrofontz

        Nu e islandezu’ de la SuperLuna. E Kamoamoa, cu lava asta noua, calda, acuma scoasa din cuptor:
        http://www.gandul.info/international/vulcanul-kamoamoa-din-hawaii-a-erupt-din-nou-galerie-foto-video-8047183
        Mai devreme nitel, da’ doar s-a incalzit, stiind ca-i vine vremea pe 19: sa te tii atunci! Is buni vulcanii astia din Hawaii, ca erup mai tot timpul cate putin, si poti sa-i legi de orice…

    2. Mostrofontz

      Cre’ ca ai dreptate, uitasem de asta… Toata lumea stie ca aia de la Tunguska era de fapt o nava cu alieni care s-au infiltrat in Rusia. Si a explodat din cauza ca bause pilotu’ ala prea mult trascau alienesc si-a adormit cu capu’ pa comenzi. D-aia a durat asa mult pana la revolutie, ca de la explozie au mai mierlit din alieni si s-au infiltrat mai putini, si-au trebuit sa munceasca dublu. Unde mai pui ca aia de-au ramas au dat si de vodca si au avut si randament scazut… :mrgreen:

  8. Doru

    shi tocmai ma gandeam sa-ntreb si io can’ o fo’ culcata taigaua la tunguska aia :mrgreen:

  9. Bogdanescu

    Tata Uraniule… dacă la mine-n târg (al Ieşilor) o sî fie nori pi cer… io ce fac?
    Se mai reprogramează Superluna asta? Sau rămânem cu “pupat Piaţa Independinţii? ”
    :mrgreen:

  10. Bogdanescu

    Tatăă Uraniulee,,, fă repede cevaaaaa!

    http://stirileprotv.ro/stiri/international/efectele-super-lunii-cutremur-de-7-2-langa-japonia-e-alerta-de-tsunami.html

    Dacă se umflă Bahluiul… 8O

    Io oricum chem popa să dea cu aghiazmă… :lol:

    1. Mostrofontz

      Pai io zic mai bine sa sfinteasca Bahluiu’. Daca tot vine valu’, macar e apa sfintita…

      1. Bogdanescu

        Au inceput deocamdată nişte “sfinte lucrări” de amenajare. Acu’ sper ca pân-la următoare superlună să termine băieţii… http://telem.telem.ro/telem/local/31771-santier-in-iasi-au-inceput-lucrarile-de-amenajare-a-riului-bahlui.html :-)

  11. Tata Uraniu

    Aolio, au luat-o și ăștia de la ProTV. Damn, so many fools, so little time… E clar, a venit aPROcalipsa. Sau aPROSTcalipsa, iar de asta nu ne mai scapă nimeni. Fugiiiiți!
    PS: Bogdănescule, ca să fim siguri cheamă și un imam și un rabin, că nu se știe niciodată. :wink:
    Iar dacă e înnorat, asta e, fugi la Vaslui.
    da’ stai liniștit: e reprogramată pe 1 ianuarie 2014, dăcît umpic mai departe ca asta de săptămîna viitoare. Evident, dacă nu vine sfîrșitul glumii la anu’. 8)

  12. Bogdanescu

    Tata Uraniule…mulţumesc pentru sfat da’ nu am atâţia bani ca să dau şi la imam şi la rabin! :lol:
    Şi decât să merg până la Vaslui, nu mai bine ma uit la poze de pe site-ul matale? :mrgreen: Eu sunt sigur că vor fi!

    Mulţumesc de info, mă pregătesc pentru 19! :-)

  13. Bogdanescu

    Pân-atunci… merg să mai mănânc un MUCENIC MOLDOVENESC! :wink:

    1. Tata Uraniu

      :wink: 8) Go for it!

  14. m3bis

    fool moon, da mulţi!

  15. Sandman

    Tata, cu sau fara efectele Lunii asupra micsunelelor, cutremurul apocaliptic de astazi vine sa sustina teoria panicosilor,desi e doar o coincidenta,parerea mea.
    Urmarind imaginile video din Japonia, incep sa cred ca realizatorii lui “2012” au avut o extraordinara viziune.

    1. Tata Uraniu

      Evident că e o coincidență. În primul rînd, nici măcar atît de mare, mai sînt vreo zece zile pînă la superlună.
      be mic, da’ cutremurul din Noua Zeelandă? că era lună nouă, cred.
      Panicoșii n-au decît să creadă ce-or vrea, în fond e o lume liberă.
      Dar da, imaginile din Japonia sînt nasoale rău. Îmi pare rău de oamenii ceia.

  16. chat noir

    cutremurul de azi nu a fost chiar apocaliptic, ca japonezii sunt pregatiti pentru mai mult. partea apocaliptica ii revine tsunamiului.
    Japonia isi va reveni, fara dubii. pacat de pierderile omenesti.

    oricum, omul care a scris articolul comentat de TU se va crede mare vizionar (desi ma indoiesc ca a scris din capsorul sau asemenea lucruri rarisime).

    1. Tata Uraniu

      Totuși se pare că a fost cam cel mai mare de pe la ei, în ultimul timp. Iar din ce am citit eu, a fost cam al treilea ca intensitate de prin 1900. pretty hard stuff. E drept că pagubele de la tsumani vin.
      Articolul comentat de mine era, de fapt, doar o relatare mai exagerată a articolului din Daily Mail.
      Dar da, asta cu siguranță va da apă la moară conspiraționiștilor. Ce dacă memoria selectivă funcționează brici în cazul chestiilor ăstora? CE contează că astfel de drame se petrec suficient de frecvent și fără vreo corelație cu evenimente gen Superlună? Sau că alte Superluni n-au făcut nici un prăpăd? Important e că se întîmplă acum, nu, deci sigur e o legătură. Și cu 2012, normal, că doar sfîrșitul lumii nu vine brusc, are și el nevoie de ceva pregătiri… :lol:

  17. catalin

    Uite Tata, o idee pentru tine: ai putea explica cum se formeaza tsunami-urile, dar mai in detaliu decit wikipedia? De ce, desi au inaltimi mult mai mici decit valurile create de vint, tsunami-urile au o forta de distrugere enorma? De ce, atunci cind se apropie de regiunile de coasta, tsunami-urile se comporta diferit fata de valurile obisnuite, in sensul ca le creste inaltimea? Ce influenta are lungimea de unda asupra potentialului distructiv?

  18. catalin

    Uite Tata, o idee pentru tine: ai putea explica cum se formeaza tsunami-urile, dar mai in detaliu decit wikipedia? De ce, desi au inaltimi mult mai mici decit valurile create de vint, tsunami-urile au o forta de distrugere enorma? De ce, atunci cind se apropie de regiunile de coasta, tsunami-urile se comporta diferit fata de valurile obisnuite, in sensul ca le creste inaltimea? Ce influenta are lungimea de unda asupra potentialului distructiv?

    scuze, am gresit adresa de email

    1. Tata Uraniu

      Se face, o să mă documentez nițel azi-mîine și povestim. În mare cam știu, da’ tre’ să mă asigur de detalii.

  19. Doru

    Pai cred ca un raspuns la forta distructiva a valului de tip tsunami consta in diferenta dintre acesta si un val normal, creat de vant. La valurile create de vant, miscarea este in stratul superficial de la suprafata, in adanc nu se misca nimic, pe cand la un cutrenur, se disloca o cantitate imensa de apa, pe verticala, de la suprafata pana la fundu lui zi oushan. Parerea mea.
    Mai departe, bineinteles, vin amanuntele pe care sunt sigur ca ni le va da T.U. (chiar daca mesajul asta al meu e posibil sa fie dacat o prostie :mrgreen: )

  20. Cristi

    Initial am vrut sa comentez despre tsunami dar mai bine sa faca Tata Uraniu articolu’ ca sa fie on-topic.

    Apropo de cutremure, cutremurul din Chile a fost mai mare parca. Ce ma frapeaza este mai mult “densitatea” de cutremure mari din ultimii 2 ani. Chile, Noua Zeelanda, Haiti, acum Japonia. Destul de ciudat zic eu. :?

    Sper ca pe 19 martie sa nu fie innorat, ca io-s mai romanticos de felu’ meu si vreau sa vad astrul selenar in toata splendoarea lui. :mrgreen:

  21. catalin

    Cristi: pai hai sa vorbim de densitatea cutremurelor. Uite, ca sa incepem, ne poti da o lista cu cutremurele devastatoare (sa zicem peste 8) din ultimele 5 milioane de ani? Sigur, asta reprezinta un interval minuscul comparativ cu cele 2 miliarde de ani de cind se presupune ca avem placi tectonice care se misca.

    In anii 60 au fost multe cutremure foarte puternice, inclusiv unul de 9,5.

  22. Cristi

    In anii 60 nu stiu ce a fost ca nu eram nici macar in faza de proiect. :mrgreen:

    Deci in 2-3 ani au fost o gramada de cutremure nasoale in diferite locatii planetare in conditiile in care ani de-a randul au fost numai asa pe sarite, ba unul in Armenia, ba unul in America, ba unul in Japonia. Acum s-au trezit toate “feliile” tectonice sa se “racoreasca” cam in acelasi timp. Sper de dragul discutiei ca in anii 60 sa fi fost o chestie asemanatoare nu doar niste extra-cutremure dispersate.
    Concluzia mea este ca ori acum e o coincidenta fantastica ori mecanismele scoartei terestre nu sunt chiar atat de bine intelese si exista o legatura intre zonele sensibile la cutremure. Ma gandesc ca poate a fost un efect ca la domino un cutremur a provocat tensiuni intr-o alta falie tectonica care a declansat alt cutremur s.a.m.d. . Iar daca in anii 60 a fost la fel ca acum inseamna ca chestiunea este mai mult sau mai putin ciclica.

    1. Quasy

      Uita-te putin peste lista ultimelor cutremure puternice (in lista descrescatoare a intensitatii lor) si ai sa vezi ca sunt bine distribuite in timp in ultimii 100 de ani. Ce nu iei in considerare e “senzationalismul” fara de care presa din ziua de astazi nu poate sa scrie o stire. Asa ca indiferent daca e un cutremur mic, care distruge un oras in Noua Zeelanda sau un cutremur de cateva sute de ori mai intens, ele primesc cam aceeasi acoperire din partea mass-mediei. Nu pt ca cel intens nu ar avea nevoie de acoperire, insa in lipsa de material senzational, si cutremurul putin intens devine puternic mediatizat. Iar asta se intampla din cauza globalizarii stirilor. Mai nou, vezi razboaiele si revoltele transmise direct la TV. Vezi tsunami-ul venind LIVE pe webcam-uri iar la cateva minute e plin Youtube-ul de clipuri. Lucruri mai marunte, din celalat capat al lumii, care nu prea ajung sa te influenteze (nici direct nici indirect) si care acum 20 ani abia daca ajungeau undeva in ultimele pagini in ziare (sau in sectiunea “in alte stiri pe scurt” mentionate odata la TV) acum fac prima pagina a ziarelor si portalelor de stiri.

  23. catalin

    Cristi draga, pentru a afla de evenimentele petrecute inainte sa te nasti, iti recomand un site excelent. Se cheama Google. Uite, iti pun linkul mai jos, sa-ti fie mai usor:

    http://www.google.com

    Nu stiu de ce cutremur in Armenia vorbesti tu, n-am auzit de el. Cel din Noua Zeelanda a fost relativ mic, de 6 si ceva. Spre comparatie cutremurul din Vrancea a fost de 7.2 Mai conteaza si cum se propaga unda de soc, adincimea la care se produce cutremurul (cele de suprafata sint mai periculoasa), dar si tipul de roca pe care sint facute casele.

    Stai, ca am mai vazut o coincidenta de-asta fantastica pe la stiri: cutremurul din Japonia a fost precedat de o uriasa explozie solara. Aha, deci Soarele-i de vina! Mai lipseau vrajitoarele care sa ne spuna cind vom avea cutremur in Romania.

    1. Cristi

      Cutremurul din Armenia a fost prin ’88 . Era republica sovietica. Inca.
      Televiziune moldoveneasca a dat in continuu stiri in ziua aia.
      Poti sa cauti pe site-ul recomandat de tine informatii.

      Despre exploziile solare si vrajitoare tu ai deschis subiectu’ nu eu si nici nu apreciez ironia asta.

  24. Dudu

    Haha, da, au pus botu big time şi realitatea şi antenele, cu protv moty, biensur… I-au prins in poza si aici http://www.dezvaluiri.ro/exclusiv/475895-super-luna-intoxicare-mediatica-si-senzationalism-ieftin.html

  25. Marius Nicolae Toader

    Se zice COOL MOON…

  1. Lună plină pe varză a la Realitatea.net | Science Friction

    […] trecut zece zile de cînd a apărut știrea cu superluna, mai aproape ca oricînd (în ultimii 20 de ani) de noi, a trecut o săptămînă de cînd s-au […]

  2. Eclipse de soare aveeeem! | Science Friction

    […] la fix pentru pauza de masă. Cred. O curiozitate pentru eclipsa de mîine este că luna este o SUPERlună. Nu, nu vor năvăli supervîrcolacii peste noi, doar că Luna va fi fost, cu doar 14 ore înainte […]

  3. When the moon hits your eye like a big pizza pie… » Science Friction

    […] nu sînt atît de rare, cum spuneam, se întîmplă chiar și cîteva pe an, am mai povestit aici, însă de data asta Luna chiar e mai aproape de Pămînt ca în multe alte ocazii. Cîndva, am […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: