«

»

Feb 24 2011

Kelvin de regiune superior

Domnule Uraniu,

Vă scriu după cinci luni, încă răcit și deznădăjduit și trist că mi-am pierdut încrederea în Oameni și în Știință. Sînt un salariat cu familie, nevastă și copii și venituri bugetare medii, deci mici, care din cauza lor doar în septembrie am putut pleca în concediu, cînd e litoralul pentru toți, deci ieftin, eu neavînd bani de achiziționat fițe ca alții. Am făcut greșeala să cred în oamenii care prezintă vremea la televizor (mai tare în domnul Busu care l-am văzut cu medalii de merit pe piept) cînd au zis la începutul lunii că ne așteaptă toamnă călduroasă de vară indiană cu temperaturi peste medie. Deci am luat bilet cu familia să ne distrăm în stațiune de unde ne-am întors nu bronzați de la soare ci răciți de la frig ce-a fost. Eu cred că vinovat e Băsescu că de cînd cu axa lui cu americanii și englejii ni s-a schimbat și vremea în grade Chelvin sau Farănhait ca la ei, mai mici, nu Celsiuse românești de-ale noastre. În întreaga lume e încălzire globală, cum au zis la televizor, numai la noi e răcire națională tot din cauza lui că am citit că s-au răcit relațiile cu Răsăritul de unde vine Soarele. Măcar la țuică e mai simplu, că patruzeci de grade are și la socrul meu de unde o iau, și acasă la mine cînd o beau. În dumneavoastră încă mai am încredere ca Om deci aștept răspuns.

Nielu Bohrmașină

Dragă Nielu, în primul rînd, o fi Băsescu de vină pentru multe, nu zic nu, dar frigul e mai greu să-l punem în cîrca lui și a anglo-americanilor. Din două motive: 1) schimbarea unităților de măsură nu schimbă și mărimea fizică, în speță temperatura aerului; și be) în ciuda anglofiliei noastre de dată recentă, nici măcar nu am făcut trecerea la Kelvini sau grade Fahrenheit. Și sper să nici n-o facem. Acu’ nu mi-e mie clar ce ai întrebt, că nu văd nici un semn de întrebare, asta e, răspundem ceva, orice: Kelvinul este o unitate de măsură a temperaturii egală cu gradul Celsius, doar că 0o C = 273,15 K. E drept, 15 Kelvin e o temperatură mult mai scăzută decît 15o C, dar scala asta, a temperaturilor absolute, e folosită doar de oamenii de știință. Cum din ăștia nu prea avem, nici de Kelvin n-o să se vorbească foarte des prin România. Gradele Fahrenheit sînt mai mici decît alea Celsius. Mai precis, 1o F = 5/9o C, iar temperatura în grade Fahrenheit se calculează așa: tF = tC × 9/5 + 32. Cu alte cuvinte, termometrul va indica mai multe grade Fahrenheit decît Celsius. În plus, nici măcar gradele Celsius nu sînt românești: au fost definite în 1742 de către astronomul suedez Anders Celsius. În al doilea rînd, sănătate! E bine că ai țuica aia de la tata-socru’, că la prețul medicamentelor și bugetul tău, singura altă variantă ar fi fost aspirina săracului, da’ poate ești alergic.

7 comments

Skip to comment form

  1. Mostrofontz

    Gradele Celsius le-o fi definit Celsius acu’ 250 de ani, da’ noi de vreo 50 folosim alta definitie pentru ele, si anume in functie de 0K si punctul triplu al apei… Din mai multe motive (printre care si variatia temperaturilor de fierbere si topire cu presiunea).
    Si e interesat de stiut ca Celsius le-a definit de fapt de-a-ndoaselea, adica 0 la fierberea apei si 100 la inghet…

  2. Victor

    De-a-ndoaselea? Pe bune? E prima dată când aud.
    Tata Uraniule, mulţumesc frumos pentru răspundul cu magneţii… Ştiam ceva de treaba cu momentul magnetic al fierului, dar nu ştiam cum să-i explic prietenului meu. Şi nici faza cu nichelul nu o ştiam. Iar pe online singura documentaţie cât de cât pertinentă era în italiană. Am înţeles mult mai bine acum.

    1. Mostrofontz

      Pe bune; Linne a fost cel care a inversat valorile, exact in anul in care Celsius a murit (am impresia ca inainte de a muri Celsius, dar nu sunt sigur).
      Daca te uiti pe Viasat History sau alte canale de “stiinte” si o sa vezi un documentar ce se cheama “Zero absolut”, il recomand tuturor. Exista si pe Youtube (http://www.youtube.com/watch?v=y2jSv8PDDwA), dar e la rezolutie destul de mica. Are doua parti de 50 de minute, asa ca e destul de lungut… Acolo ai sa afli si de Celsius, si de Fahrenheit, si de Joule, care era berar de meserie – o dovada in plus ca stiinta si berea merg bine impreuna!

      1. Tata Uraniu

        Daaa, aici, cu berea, mare adevăr grăiești! :wink:
        Nici eu nu știam faza cu Celsius, mișto. O să caut și eu docomentaru’.

  3. Quasy

    Nici eu nu stiam de scala “inversata” insa wiki confirma… super interesant.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Celsius#History

  4. Mostrofontz

    Vedeti ca in engleza documentarul se cheama “The conquest of cold”!

  5. Marius Nicolae Toader

    Fahreinheit 543 !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: