«

»

Jan 18 2011

Muzica sferelor astrale

Johannes Kepler încerca să explice proporțiile din natură (mai ales din astronomie) în termenii muzicii. El numea setul central de armonii coordonatoare ale Universului “musica universalis”, sau muzica sferelor. Sună mai frumos decît este în realitate, dar ideea asta l-a făcut să conceapă cele trei legi ale căror nume îl poartă și el.

Evident, lucrurile nu stau chiar cum visa omul nostru, dar asta nu i-a împiedicat pe muzicienii contemporani să caute la greu armoniile cerurilor. Ba chiar și pe umoriștii-cantautori de ocazie. Cum afară sună a primăvară, dăm startul într-o competiție fără nici o miză, în afară de orgoliul de a fi contribuit la lista pe care o inaugurez acum: lista muzicilor de inspirație astrofizicească.

Și fin’că tot am pomenit de umoriști-cantautori, începem cu – cine altcineva? – Monty Python și celebrul “Galaxy Song”:

Hai, voi ce-aveți în colecție? Dați cu link-ul de YouTube în mine (maxim unul pe comment, ca să nu intre-n spam) și le punem frumos, aicișa, unul după altul. După care facem și-un top, în funcție de voturile voastre. Și cine a oferit melodia cîștigătoare va primi ceva din partea mea. Ce, încă nu știu. Da’ sigur îmi vine vreo idee…

La distracție, că săptămîna-i lungă, e abia marți (cea mai nasoală zi) și măcar ne facem o coloană sonoră tematică.

64 comments

Skip to comment form

  1. Civilizatu'

    Eu vin cu asta odata
    http://www.youtube.com/v/iYUh88gr7DI

  2. Civilizatu'

    Si odata cu asta
    http://www.youtube.com/watch?v=XxoYqr3TKHo

    1. Tata Uraniu

      Bune selecțiile, sună “astral”, da’ io mă gîndeam, mai degrabă, la muzica și versuri.

  3. Quasy

    “dar ideea asta l-a făcut să conceapă cele trei legi ale căror nume îl poartă și el.”
    Nu el poarta numele legilor, ci viceversa 🙂

    Cat despre muzica astrala as incepe asa:
    Jean Michel Jarre – (Tot albumul) Equinoxe

    http://www.youtube.com/watch?v=fpWNimba344

    (versuri n-am cum sa iti dau la Jarre – eventual doar la piesa Hey Gagarin de pe alt album 🙂 )

    1. Tata Uraniu

      Bine, măi, Quasy, nu mai știm de glumă? 😆
      Bun JMJ, cu Equinoxe.

      1. Quasy

        Ba da stim, cum sa nu? Insa sunt de acord cu tine ca piesa ar trebui sa aiba ceva legat de spatiu mai “profund” decat simplul titlu;
        De exemplu, ca titlu as putea mentiona Astronomy de la Metallica insa piesa in sine nu are nici o legatura cu astronomia (si ma indoiesc ca Kepler ar fi incadrat-o la categoria “muzica astrala” 🙂

      2. Quasy

        N-am baut cafea de ceva vreme… asa ca poate de aia sunt mai lent azi. Doar dupa ce am dat “submit” mi-am dat seama la ce te refereai cand ziceai de gluma 💡 …
        duh! 😳

      3. Tata Uraniu

        Aaa, păi stai: Kepler era doar o introducere. 😉
        Așa, sînt sigur că Monty Python n-ar fi fost în veci încadrat la muzică astrală de către Hanni… 😀

      4. Quasy

        Drept, dar nu-mi trec prin cap decat selectii serioase… 🙂
        Ca mai toata lumea glumeste doar cu lucruri pamantesti 🙂

    2. Quasy

      Si as continua cu:
      Mike Oldfield – Songs of Distant Earth:
      http://www.youtube.com/watch?v=aFGB9HJaVXA

      (piesa incepe frumos si cu o inregistrare in care echipajul Apollo 8 a citit din Geneza, in apropierea Lunii de Craciunul lui 1968 (Apollo 8 a fost primul echipaj uman care a ajuns la luna (nu pe luna))

  4. Bogdanescu

    Tata Uraniule…. http://www.youtube.com/watch?v=uh8KVG8j68I Flash Gordon … 🙂

  5. Civilizatu'

    Asta ar merge la astral? 😉 ❓
    http://www.youtube.com/watch?v=BQn6Qb-9mD8

    1. Tata Uraniu

      ce să zic, ar cam merge, hors concurs… 😀

  6. Mostrofontz

    Io-l dau p-asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=iUBwjyhRweQ

  7. badmf

    v-am spart,luati-o p-asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=D67kmFzSh_o
    io zic sa dai bere

  8. badmf

    mostrofont triseaza,asa pot s-o bag si p-asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=s9B7hgSztA0

    1. Tata Uraniu

      One in a Million? wtf?

      1. badmf

        pt faza cu shooting star.plm,i try to reach you but you are much too far,rose inspirat din eminescu la betie. si ca replica la queenu’ lu mostrofo care e la fel de pe langa

  9. Victor

    Fraţilor, scrieţi şi despre ce melodie este vorba ca să ştim şi noi să nu propunem aceleaşi melodii. Eu nu am timp să verific celelalte link-uri.
    Propun Hijo de la Luna în interpretarea cea mai cunoscută, cea a Sarei Brightman.
    http://www.youtube.com/watch?v=UECIAew41B8&feature=fvst

  10. badmf

    si io propun ceva cu luna:
    http://www.youtube.com/watch?v=zoZeE6fLuQc

    1. Tata Uraniu

      BadMonkeyFisting, WTF?? 😀

      1. badmf

        asculta melodia,nu te opri la titlu. e un fel de ars poetica,artistul isi exprima aspiratie de a intretine raporturi pe satelitul natural al pamantului

  11. chat noir

    si ceva cu Marte:
    http://www.youtube.com/watch?v=LN5WBXC5sTU

    1. Bogdanescu

      Păi dacă tot ascultam melodii cu planete… era una ceva… cu Venus și cu un munte… 😈 Cred că … în cazul unei invazii extraterestre, avem o șansă de scăpare cu melodia asta… 😆

      1. chat noir

        Bogdanescu, aia intra la masivii impaduriti ai Terrei si se va produce la o alta lectie de cultura si traire muzicala.

      2. Bogdanescu

        @Chat noir :my IGNORANCE IS BLISS 😉

        Acu’… drept propunere: Kitaro – Cosmic Energy http://www.youtube.com/watch?v=szImpgk_Gkk

    2. Tata Uraniu

      Good point, yes, of course! 😆

  12. Mostrofontz

    Daca tot zice bdamf ca trisez, apoi sa trisez la greu, nu asa. Una din teoriile cu saptamana de 7 zile e aia ca ar reprezenta 1/4 dintr-un ciclu lunar. Nu prea e asa (poate ne lamureste Tata…), da’ io trag spuza pa turta mea, adica trisez 😀
    S-apoi ce vreti voi muzica mai “astrala” dacit asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=HEo_Vo2gdfI&feature=related

    1. Tata Uraniu

      Bingo! 8)

  13. chat noir

    si ceva pentru si despre un “astru” :
    http://www.youtube.com/watch?v=SE09FWeRrWI

    1. Mostrofontz

      Asta-i tare de tot…

  14. chat noir

    asta sper sa fie ontopic si, totodata, pe placul Bogdanescului:
    http://www.youtube.com/watch?v=zOjhkEmEmUI

    1. Bogdanescu

      Aoleu… M-ai lovit la “papila gustativă” :mrgreen:

  15. chat noir

    educativa:
    http://www.youtube.com/watch?v=me06I9GDM_k

    mai vreti?

    1. Tata Uraniu

      Moaa, o aveam și eu pe listă, e grozavă asta, vorba ta, educativă. Dacă ei nu mai vor, io mai vreau!

  16. alex

    First Sleep-Cliff Martinez
    http://www.youtube.com/watch?v=u7SRktSlsGA
    fain subiect. Kepler se pare ca stia treburile astea via Pitagora. de unde si studiile lui asupra fulgilor de zapada (inca nu exista notiunea de fractal, dar in esenta era cunoscuta), Strena Seu de Nive Sexangula etc.

  17. chat noir

    acelasi, dar ca o hora:
    http://www.youtube.com/watch?v=3JdWlSF195Y&feature=related

    🙂

  18. chat noir

    offtopic
    taicule, ca tot ziceai ca-i marti si saptamana-i lunga:
    http://www.youtube.com/watch?v=m3Kgj6EiZtw&feature=related

    1. Bogdanescu

      @chat noir: SHOOT ME AGAIN…. http://www.youtube.com/watch?v=6v9RgvcV4-Y 😈

      1. chat noir

        bang bang
        you hit the ground

    2. Tata Uraniu

      Mie-mi spui? E mai lungă decît credeam, și e dăcît miercuri…

  19. chat noir

    asteptati sa se incarce si audio:
    http://www.willieruff.com/kepler.html

  20. badmf

    io votez pt when two worlds colide,ca altfel o dam in d-astea:
    http://www.youtube.com/watch?v=LLqtOtorLLs

    1. Tata Uraniu

      muhahahahaaa!
      Mai e și asta: https://www.sciencefriction.ro/2010/12/03/exista-viata-dupa-marte/

  21. chat noir

    daca tot s-a dat drumu’ la vot, fara a fi influentat de sufragiul lui badmf, eu votez cu David, pentru Space Oddity.

    nu stiu ce-ar putea sa dea taicul, dar io stiu ca pot da cate-o bere.
    cine nu bea bere, liber la tarie.

  22. badmf

    mooa,ar fi tare asta,o intalnire a ‘vizitatorilor’ lu’ sciencefreakction. da’ ma-ntreb unde fac rezervari pt asa grup mare,de la 5 in sus. oricum,mai bag una,off contest:
    http://www.youtube.com/watch?v=RMA-_ElvKsk

  23. Tata Uraniu

    Moaaa, ați năvălit cu muzica pe mine… ieri am alergat toată ziua cu chestii mai mundane, n-am văzut nici un sfert din ăstea. Umpic mai tîrziu le adun pe toate-ntr-un post nou, plus încă vreo două-trei din lista mea (am una destul de măricică) și continuăm. Și azi ne jucăm cu din astea, pînă mai spre după-amiaz’, că iar am o zi de alergări.

    Cît despre vizitatori, o masă de 5-6 găsim oriunde, combustibil să fie. Putem proba și chestia asta: https://www.sciencefriction.ro/2010/11/09/cind-sefii-nu-fac-spume/ 😆

  24. clara

    Ce ziceti de asta : http://www.youtube.com/watch?v=9HoqJH5FGRA

  25. outwest

    Hennie Bekker – Arctic Child http://www.youtube.com/watch?v=X61WbGCo1WU

    Am vazut ca s-a zis de Kitaro, dar nu stiu daca s-a zis/linkuit de “Space”…

  26. Irin

    mai putem lua in calcul si ‘cantul’ la luna.. la urma urmei Miel Gibson dansa cu lupii de mama focului :mrgreen:

  27. Tata Uraniu

    Offf. Lungă zi! Scuze că promisiunea de a realiza topul e destinată împrăștierii în cele patru vînturi azi, dar, to my excuse, am alergat ca un cîine pe la ANAF-uri și alte fis(ti)curi azi, că vrea statul și banii mei, deși nu m-a convins cu prestația încă.
    Ce-i mai nasol e că încă mai am de alergat, deci topul se amînă umpic.
    Da’ văz că nimeni n-a băgat cîteva clasice, precum ăstea:
    1. The Big Bang Theory (Barenaked Ladies, e genericul de la sitcomul omonim, nu-l ratați că-i prea haios):
    http://www.youtube.com/watch?v=lhTSfOZUNLo
    2. Black Hole Sun (Soundgarden):
    http://www.youtube.com/watch?v=3mbBbFH9fAg
    3. Light Years (Pearl Jam)
    http://www.youtube.com/watch?v=38Sc4riAVVk
    4. Champagne Supernova (Oasis)
    http://www.youtube.com/watch?v=-cJauX_q6wI
    5. We Are All Made of Atars (Moby)
    http://www.youtube.com/watch?v=xAh6fk0KD1c

    Și, mai ales, grozavul Fly me to the Moon (Frank Sinatra)
    http://www.youtube.com/watch?v=oCW9Hey6IVY

    Aloo, băeți (și fete), unde-i, dom’le (și doamnă) cultura pop? Ia, mai încercați cîteva…
    PS: da, io am voie cu mai multe linkuri… 8)

  28. Tata Uraniu

    Și mai am douăzeci pe lista mea. E drept, unul e Astronomy (ăla de-l pomeneați, în interpretarea ansamblului vocal-instrumental Metallica, da’ varianta Oyster Cult e mai mișto). Ia să văd, cine le ghicește?

  29. badmf

    de la metallica mi se pare mai tare Orion,chiar daca-i doar instrumentala

    1. Tata Uraniu

      Orion e supercool… Da’ poate se referă la jocul de pe vremuri… 😀

  30. Bogdanescu

    Tata Uraniule … cumva offtopic da’ totuşi in legatura cu ce se discută acilea… am o intrebare la matale. Vreau sa-mi cumpăr o lunetă. Aşa m-a pălit pe mine de vo’ două săptămâni un dor de studiu al astrelor… Îmi poţi da un sfat? Găsii eu ceva pe net da’ ma uit cam ca… raţa la avion. Nu-mi permit să dau link-uri ca să nu pară ca vrau sa fac publicitate!
    Mulţumesc şi scuze de indrăzneală! 🙂

  31. sorin

    http://www.youtube.com/watch?v=Leo74b3rqXQ
    Pink Floyd si Stephen Hawking. Exista o combinatie mai “astrala” da atat?

  32. outwest

    S-a zis Pink Floyd – Interstellar Overdrive?

  33. chat noir

    Bogdanescule, iti vand eu un telescop, te bagi?
    Asa ma palise si pe mine si mi-am luat. Apoi am realizat cat de repede se misca pamantul si ce greu este sa prinzi ceva astre in obiectiv. 🙂
    Ori o fi fost de la vreo tarie? A aerului de munte, posibil.
    Putem face si-o tabara de cercetasi, da’ c-o conditie: sa care telescopu la deal badmf, ca-l am la munte. 🙂

    1. Bogdanescu

      Chat, eu vreau ceva pentru grupa mică, să-mi dau seama dacă luna chiar e sus pe cer şi nu e desenată ! 😀

      1. chat noir

        hmm, grupa mica? stiu, am un prieten care vinde pampersi…

      2. Bogdanescu

        Dacă tu reuşeşti să vezi prin pamperşi …

  34. catalin

    Luneta aia e pentru stele sau pentru admirat vecinele? :mrgreen: Ca majoritatea celor care cumpara lunete n-o fac din pasiune pentru astronomie.

    1. Bogdanescu

      Eu avui o lunetă pe vremea când eram tânăr 😉 da’ cu aia dacă mă uitam la ceva se vedea… cu “roatele-n sus”. So … să vreau să-mi văd vecinele n-aş putea că … :mrgreen:

  35. Gia

    Orion 🙂 http://www.youtube.com/watch?v=V4mb_BnKP1A

Leave a Reply to Quasy Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450