«

»

Jan 05 2011

Un uriaș pe umerii giganților

Dacă nu dădea eclipsa de soare peste noi, postul ăsta ar fi apărut ieri, adică pe 4 ianuarie. Pentru că pe 4 ianuarie, în 1643, se năștea – mic, amărît și prematur – Isaac Newton. Mă-sa l-a trimis la școală (King’s School, în orășelul Grantham) pe la 12 ani, iar micul Isaac și-a lăsat rapid amprenta asupra locului: mai există și acum o semnătură a studentului I. Newton pe pervazul unei ferestre din librăria școlii.

Norocul nostru că, pe măsură ce creștea, ajunsese să urască meseria pe care i-o destinase maică-sa: cea de fermier, chestie pentru care l-a și retras de la școală. Așa că, la insistențele unui prof, ăsta micu’ a revenit pe băncile școlii, iar la insistențele unui golan de coleg care-l agresa, a devenit și cel mai tare din parcare. Nu la bătaie, vai!, ci la învățătură.

De ce ne legăm noi la cap cu un nenea care mai e și mort de aproape trei sute de ani? Păi, din simplul motiv că omul a scris cea mai importantă carte a științei: Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica. Și pentru că și-a băgat nasul, cel mai frecvent cu un real succes, cam în toate domeniile filozofiei naturale, cum se numea fizica în vremea lui. Și pentru că, dacă e să avem habar de ceva din lumea științei, ăsta e un bun punct de pornire. Detaliile biografice și datele le-am preluat de pe Wikipedia. Din cîte îmi amintesc din niște biografii mai serioase, sînt corecte.:)

Sar peste aproape tot ce-a făcut Newton în matematică (și n-a fost puțin!), în principal fiindcă vreau să vă rămîn simpatic. 😀 Dar peste una din realizările lui nu voi sări, măcar ca să știți și voi pe cine ar fi trebuit să urîți la orele de mate din liceu. Da, el e tipul care a inventat integralele și derivatele, sau, pe înțelesul tuturor care-și aduc aminte, șerpișorii și “d”-urile alea enervante. Mă rog, de fapt le-a inventat și Leibniz în același timp, da’ să nu ne împiedicăm în detalii, nici Newton n-a făcut-o, drept care pe chestia asta s-a certat toată viața cu neamțul.

La 26 de ani ajungea deja profesor. La aceeași catedră – “scaunul” lucasian de matematici de la Trinity College, Cambridge – pe care pînă-n 2009 a deținut-o și Stephen Hawking. (Stați liniștiți, Ștefan Șoimînd e încă viu, dar de la catedra asta te retragi în anul în care împlinești 67 de ani, iar în Anglia chestiile astea chiar se respectă, nu ca la noi…)

Ei, și acum începe circul: mai întîi, Newton s-a jucat vreo doi ani cu optica. Și a arătat cum o prismă îți descompune lumina albă în culorile curcubeului, iar o lentilă convergentă și altă prismă le amestecă la loc în alb. Dup-aia a demonstrat că culoarea e o proprietate a luminii în sine, nu a interacțiunii ei cu obiectele. După atîta joacă cu prismele, s-a prins și că orice lentilă e, de fapt, o prismă mai micuță, drept care lumina se dispersa în telescoapele vremii, conducînd la aberația cromatică.

Așa că n-a stat mult pe gînduri și a inventat telescopul cu oglindă (reflector, cum îi spunem noi mai sofisticat). Care telescop se cheamă, pînă în zilele noastre, “newtonian”. A mai conceput și teoria corpusculară a luminii (conform căreia lumina e compusă din particule). Azi știm că avea și aici (dar pe jumătate) dreptate – lumina e și particulă, și undă.

Cam prin aceeași vreme omul nostru se ocupa intens și cu alchimia. Bine, în vremurile alea, nu prea exista o graniță clară între alchimie și științe. Oricum, a cercetat suficient de mult domeniul ca, mulți ani mai tîrziu, John Maynard Keynes, care i-a moștenit scrierile, să susțină că “Newton n-a fost primul din epoca rațiunii, ci ultimul dintre magicieni”. Printre altele Newton a determinat analitic viteza sunetului în aer, turtirea Pămîntului la poli și o grămadă de alte chestii mai mici, dar nu mai puțin importante.

De departe, însă, chestiile pentru care a intrat definitiv în istoria științei au fost contribuțiile sale la mecanică. Cele trei legi universale ale mișcării (ale lui Newton, of course!) sînt atît de evidente acum încît nici nu ne putem imagina cum era cînd nu fuseseră scrise. Cît despre legea atracției universale, care descrie forța gravitațională și care, chipurile, ni s-ar trage de la un măr căzut în capul omului (fals, desigur), n-avem noi suficient loc pe net să lăudăm șutul în fund dat cunoașterii umane. Ba, mai mult, inclusiv cuvîntului “gravitație” (dar în versiunea lui latină/englezească) tot el l-a i-a fost tată.

De parcă tot ce a făcut pentru știință nu era îndeajuns, Newton a ajuns și parlamentar (vreo trei ani), dar gurile rele spun că singura dată cînd a luat cuvîntul a fost spre a solicita închiderea unui geam, că-l trăgea curentul. Iar în 1696, la 53 de ani, s-a trezit și șeful Monetăriei Regale. Deși poziția era o sinecură, Newton n-a stat cuminte și s-a apucat de făcut ordine și acolo. Printre altele, a introdus standardul aurului pentru lira sterlină. Și-a luat și o țeapă în finanțe, într-una dintre primele crize financiare de proporții, bula mărilor sudului. Chestie care l-a făcut să exclame, presupun eu că profund ofticat: “Pot calcula mișcările astrelor, dar nu și nebunia oamenilor”.

În ciuda faptului că era un certăreț enervant, cînd venea vorba despre realizările lui, Newton arăta o modestie rară. Într-o scrisoare către Hooke, spunea: “dacă am văzut mai departe, a fost pentru că stăteam pe umerii giganților”. Frumos, nu? Doar că e posibil să fi făcut nițel mișto de Hooke, un pitic cocoșat, cu care în perioada respectivă nu era în cei mai buni termeni.

Și mai frumos s-a descris Newton spre sfîrșitul vieții: “Nu știu cum apar în ochii lumii, dar mie îmi pare că am fost doar un copil jucîndu-se la malul mării, distrîndu-mă din cînd în cînd, la găsirea unei pietre mai netede sau a unei cochilii mai frumoase, în timp ce marele ocean al adevărului stătea nedescoperit în fața mea”.

A văzut mai departe ca oricine în vremea lui. Iar din pietrele și cochiliile găsite de el pe țărmul mării s-a ridicat palatul științei moderne. Pentru asta, ar trebui să-i spunem toți, chiar cu vreo 300 de ani și-o zi întîrziere, “Happy Birthday, Sir Isaac Newton!”.

7 comments

7 pings

Skip to comment form

  1. Quasy

    Telescopul cu oglinda e reflector, nu refractor 🙂
    (ti-am zis eu ca nu mai scapi asa usor de mine :mrgreen: )

    1. Tata Uraniu

      oau, am scris refractor? evident că la reflector mă gîndeam, corectez.

  2. Mostrofontz

    Vezi ca ti-am trimis ceva de dimineata; a propos de Newton!

  3. Sebastian

    Happy Birthday, Sir Isaac Newton! Mă gândesc daca sa-mi dau copii (pe care inca nu-i am) de la 12 ani la școala acuma…

    Ca un cautator de nod in papura ce mă aflu, trebuie sa si întreb: si-a scris numele la librarie sau la biblioteca? 🙄

  4. mint_rubber

    Ciudat este ca desi noi il amintim pe Newton aproape exclusiv ca un mare fizician sau matematician el se intelegea pe sine mai mult ca alchimist. Autorul ar fi putut sa citeze si descrierea pe care i-o face Eliade in “Istoria religiilor” ca ultim mare mistic european.

    1. Tata Uraniu

      Autorul ar putea să citeze și descrierea pe care i-o face Eliade în “Istoria religiilor”, doar că n-o știe. But he gets the drift. 😉

      1. mint_rubber

        Nu face nimic, nici eu n-am stiut de ce zicea Keynes. Chiar m-a surprins, il stiam pe Keynes doar de la cursurile de macroeconomie.

  1. Culorile cerului | Science Friction

    […] Acum ajungem, de fapt, la întrebarea corectă: “De ce, la apus și răsărit, Soarele e roșu?”. Asta se leagă cu altă întrebare simplă: „De ce e cerul albastru?“. Care are un răspuns pe măsură de simplu. Lumina care vine de la Soare e albă, deși nouă ne pare, uneori, că astrul zilei e galben ca floarea lui. A Soarelui. Dacă vreți să vă convingeți de chestia asta, tot ce aveți de făcut este să ieșiți afară și să scoateți o foaie de hîrtie. Nu, nu vă dă nimeni lucrare neanunțată. Hîrtia reflectă practic toată lumina care cade pe ea. Dacă o puneți sub razele unei lanterne roșii, va fi roșie. Faptul că e albă cînd o scoatem la soare vă spune că lumina Soarelui e albă și ea. Adică un amestec al ROGVAIV-ului ăla din curcubeu, pe care l-a descoperit Newton. […]

  2. Întîlnire cu gradul trei | Science Friction

    […] specială între numărul 3 și știință. Kepler a descris trei legi ale mișcării planetelor. Newton a creat cele trei legi ale mecanicii. În termodinamică există trei principii fundamentale. Era, […]

  3. Luna reducerilor de preț la telescoape | Science Friction

    […] Isaac Newton a văzut atît de departe în fizică pentru că, spunea el însuși, a stat pe umerii giganților dinaintea lui. Dar o chestie banală a remarcat-o, probabil, pe cînd se plimba prin bucătărie, în așteptarea mîncării: suprafața apei dintr-un vas care se rotește în jurul axei verticale devine, singură și simplu, parabolică. Mă rog, nu cred că învîrtea el vase prin bucătărie, dar și dacă învîrți cu o lingură în ciorbă la fel se întîmplă. Pe de altă parte, marile oglinzi (numite „primare“) ale telescoapelor sînt, la rîndul lor, parabolice, pentru ca o oglindă mai mică („secundar“) poziționată în focarul parabolei să culeagă toată lumina de pe suprafața primară. Să facă legătura între cele două forme identice n-a mai reprezentat decît un pas pentru astronomi, pas pe care l-au făcut cu ușurință: telescoape lichide! […]

  4. De ce nu cade Luna? | Science Friction

    […] niciodată să cadă peste noi. Ca să vedeți mai bine asta, imaginați-vă (așa cum a făcut și Newton, cînd s-a jucat de-a legea gravitației și a inventat sateliții artificiali, în Principia […]

  5. D'ale curcubeului se întoarce | Science Friction

    […] fenomen se întîmplă dintr-o cauză simplă, identificată încă de către Isaac Newton, acum trei sute de ani. Savantul nostru observase că o prismă pusă în calea razelor Soarelui […]

  6. Cine-i născut în februarie? Hertz, desigur! | Science Friction

    […] se respectă? Nu? Ia uite: James Clerk Maxwell, Werner Karl Heisenberg, Marie Skłodowska-Curie, Sir Isaac Newton… Eh, mai sînt și excepții: Edwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger, Albert Einstein, […]

  7. La pînza de păianjen a traiectoriei, sau cum se joacă fotbalul | Science Friction

    […] unii spun că tot dracul’cela de Newton l-a descris și explicat, cu 180 de ani mai devreme. Oricum ar fi, la ora la care scriu aceste […]

Leave a Reply to D'ale curcubeului se întoarce | Science Friction Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/rsimon56/public_html/sciencefriction.ro/wp-content/plugins/smilies-themer-toolbar/smilies-themer-toolbar.php on line 450