«

»

Nov 18 2010

Pe aripile vînturilor (II)

Am văzut aici ce se întîmplă în partea superioară a troposferei. Troposfera este zona cea mai apropiată de Pămînt a atmosferei, caracterizată de faptul că, pe măsură ce urcăm, temperatura scade. Pînă la tropopauză, granița dintre troposferă și stratosferă. Acolo, sus, majoritatea vînturilor bat dinspre Ecuator spre Poli și spre est, din motive de efect Coriolis.

Ce se întîmplă la sol? E un pic mai complicat, dar nu într-atît încît să nu putem explica frumos, cu desene. Cum spuneam și data trecută, masele de aer se mișcă de la zone de densitate mare spre zone de densitate mică. Iar Terra este încălzită neuniform de către Soare: la Ecuator se primește cea mai multă căldură, iar la Poli cea mai puțină. Fizicienii și meteorologii au constatat că circulația în atmosferă este divizată în trei mari regiuni: zona intertropicală (pentru fiecare emisferă, între Ecuator și vreo 30o), zona polară (între vreo 60o și pol) și zona intermediară (30o-60o). Nu întîmplător: motivul pentru care “vreo” 30 și “vreo” 60 de grade latitudine sînt speciale este faptul că tropicul (23,5o) este cea mai nordică latitudine unde Soarele mai apare, la prînz, fix deasupra capului (zenit), iar cercul polar (66,5o) este cea mai mică latitudine la care există zile cu 24 de ore fără soare. Deci, după  cantitatea de lumină și căldură solară primite, cele trei zone se vor comporta diferit.

Cu polii și zona intertropicală e mai ușor, aici apar așa-numitele celule de convecție clasice. Aerul urcă și coboară în mari bucle. Par egzamplu, aerul încălzit de la Ecuator se ridică spre tropopauză (aici troposfera e mai înaltă, vreo 15 km), formînd o zonă de presiune scăzută. Odată ajuns sus, aerul se îndreaptă spre poli, răcindu-se. La un moment dat (pe la tropice, de fapt după) începe să fie împins în jos. Motivul e simplu și-l puteți vizualiza ușor. Luați o portocală. Desenați Ecuatorul și polii pe ea, apoi meridianele (cercurile mari care trec prin ambii poli). Dacă v-ați așeza degetele pe meridiane, dinspre ecuator spre poli, veți vedea că vîrfurile degetelor vi se apropie. Asta se ntîmplă și cu aerul: se îngrămădește spre poli, deci îi crește densitatea, deci e forțat în jos. La nivelul solului, aerul e forțat din nou spre Ecuator, închizînd ciclul, sau celula de convecție. Pre numele ei, Hadley, după tipul care a teoretizat-o. Desenul vă ajută, deci îl atașez.

Așadar, la nivelul solului avem, în emisfera nordică, vînturi care aleargă dinspre polul nord spre ecuator. Și, din cauza efectului Coriolis, vor devia dreapta, adică spre vest: voilá, așa-zisele trade winds, folosite de navigatori pentru călătoria spre vest.

La poli, situația e similară: aerul mai călduț și mai umed din zona cercului polar urcă spre tropopauză, ajunge la pol, este răcit, coboară spre suprafață și închide celula polară cu un vînt la sol dinspre pol spre ecuator, deviat și el spre dreapta Și numit în consecință vînt de est polar (polar easterly).

Cele două zone, celula Hadley și celula polară, sînt foarte stabile și ăsta-i motivul pentru care fenomenele meteorologice sînt mai ușor predictibile pe-aici.

Mai complicat stă treaba între 30o și 60o, unde lucrurile se amestecă.  Este așa-numita celulă Ferrel, care nu e chiar o celulă de convecție propriu-zisă, e cumva la mila ăstorlalte două. Aici vînturile nu mai sînt stabile, dar la nivelul solului mișcarea este, de cele mai multe ori, dinspre Ecuator spre poli: așa numitele vînturi de vest (westerlies). Păi, normal: dacă aerul curge dinspre Ecuator spre pol, tot din cauza domnului Coriolis, devierea spre dreapta înseamnă că bate din sud-vest spre nord-est. Ăstea erau vînturile de întoarcere acasă din Americi.

O legendă simpatică implică latitudinile de separare între westerlies și trade winds. Aici e o zonă mai calmă, numită “latitudinea cailor” (horse latitude). Cică pentru că aici stăteau corăbiile zile în șir fără vînt în pînze, iar spaniolii conchistadori își aruncau caii în ocean pentru a economisi apa potabilă. De fapt, numele vine de la un obicei legat de bani, iar cînd rămîneau fără apă, spaniolii nu aruncau caii în ocean, că nu erau proști: îi păstrau pentru carne.

2 comments

  1. Roberto

    ok, deci nu era latitudinea la care aruncau caii in apa ci era latitudinea la care mincau caii, ca doar era la latitudinea lor.

  2. aurelian

    aka zone de calm plat 8)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: