Printre scheleții din closetul științei

Spuneți drept! Cînd erați mici și ați văzut Superman, ce putere vă doreați mai mult? Lăsați vraja cu „zborul“, că aia vine mai tîrziu. Da, corect: voiați puterea lui de a vedea cu raze X. Sau cu ceva, orice, numai să vedeți și voi bikinii vreunei Lois Lane care vă popula fantezia pe atunci. Ei bine, pînă și asta tot de la fizică vi se trage. Mai precis, de la un eveniment întîmplat acum exact 115 ani (dacă aveți treabă cu Google astăzi, aveți parte și de un doodle simpatic pe tema asta).

În cursul anului 1895, Wilhelm Conrad Röntgen studia efectele externe ale tuburilor cu (aproape) vid la descărcări electrice. În timpul experimentelor din după-amiaza zilei de 8 noiembrie 1895 omul nostru a remarcat faptul că, deși lămpile erau acoperite cu măști de carton, la descărcările electrice din lămpi se genera fluorescență pe un ecran de platinocianură de bariu aflat la oarece distanță. Ca și cum ar fi existat o radiație de un tip nou, care trecea prin carton și își lăsa „amprenta“ pe ecran.

Metodic, neamțul nostru s-a hotărît să testeze ipoteza, drept care a muncit și nopți, a muncit și zile, închis în laborator, mîncînd și dormind acolo, pînă cînd, două săptămîni mai tîrziu, efectua prima radiografie, asupra mîinii stîngi a soției sale, Anna Bertha.Care, săraca, la vederea ei a exclamat: „Mi-am văzut moartea!“. Tot încercînd Willi să determine proprietățile noii radiații, pe care a numit-o, inspirat, „Raze X“ – pentru că x reprezintă necunoscuta la matematică, dar mai probabil și-o fi zis să nu caute nimic mai sofisticat, oricum radiația va primi numele lui, iar el va protesta modest, cum de altfel s-a și întîmplat –, deci tot căutîndu-i proprietățile, a descoperit și că plumbul ecranează foarte bine razele X. Dar în timp ce se juca cu plumbul, a avut și neplăcuta surpriză să treacă prin fața tubului cu vid și să-și vadă propriul schelet. Atunci s-a hotărît să-și continue cercetările în secret. Nu de alta, da’ l-ar fi luat la mișto colegii lui, academicienii. Că publicul oricum a început s-o facă foarte rapid.

O ciudățenie puțin cunoscută este faptul că razele X (a căror frecvență este în afara spectrului vizibil, ceea ce le face – nu? – invizibile) sînt, uneori, vizibile! După adaptarea ochiului la întuneric, apropiindu-l de o sursă de raze X, se poate vedea o strălucire slabă gri-albăstruie care pare a-și avea originea chiar în ochiul observatorului! Există trei explicații posibile: fie razele X stimulează direct nervul optic, fie induc fosforescență (și detecția acesteia) în corpul ochiului, fie (cea mai probabilă variantă) excită direct moleculele de rodopsină de pe retină. Una peste alta, Röntgen a luat primul Nobel în fizică (1901) pentru descoperirea sa din 1895 toamna, iar razele numite de el „X“ și de alții „Roentgen“ au ajuns să se strecoare în viața noastră de la bal (dacă e vreunul mai fițos, cu vedete și parlamentari, trecerea prin detectoare cu raze X e cvasiobligatorie) pînă la spital. Ba chiar și în SF, după cum am văzut.E drept, pentru voyeurii din jur, trebuie să spunem că Superman, chiar dacă ar fi avut o sursă variabilă de raze X în ochi, n-ar fi văzut nimic fără un ecran în spatele „țintei“, ca să reflecte radiația. Deci tot ceea ce presupune puterea din benzile desenate nu rămîne, deocamdată, decît un vis frumos al perverșilor de pretutindeni.