Cum să construim un Armaggedon fără profesor (video)

Nu, nu e vorba despre vreun nou dosar cu casele lui Năstase, ci de felul în care ar putea fi făcute praf. Literalmente. Și nu de către hoarde de votanți supărați pe „vechea guvernare“. Ci mai simplu și mai eficient. Tot căutînd pe net informații despre impactul asteroizilor (că vorbeam zilele trecute de ei), T.U. a dat peste un simulator de impact făcut de cercetătorii de la University of Arizona. Și s-a jucat puțin cu el (ceea ce puteți face și voi, aicișa), fin’că era mult prea distractiv/distructiv. Iaca niște rezultate.

Să presupunem că un bolovan de fier (asteroid tipic), de vreo zece kilometri diametru, pică în Marea Neagră, mai la sud de peninsula Crimeii, la un unghi de impact tipic (45^o) și cu o viteză tipică (vreo 60.000 km/h). În locul de impact, Marea Neagră atinge adîncimea maximă, cam 2 km. Să mai presupunem că noi am fi înghesuiți toți la Timișoara, la graniță, încercînd să fugim mîncînd pămîntul (pasămite știam și căutam refugiu, dar n-am ajuns decît la 1.000 de kilometri față de punctul de impact). Înainte de a intra în atmosferă, un astfel de asteroid ar avea o energie echivalentă cu trei milioane de bombe „Țar“, cea mai mare armă nucleară detonată vreodată – de către ruși, evident. Că americanii i-ar fi spus „Președinte“.  Sau, dacă vreți o echivalență mai ușoară, energia asteroidului ar fi de 140 de milioane de megatone TNT. Adică 140.000.000.000.000 TONE de trotil. Toate zerourile aste ne spun că este enorm!

Simulatorul ia efectele pe rînd, începînd cu craterul format în apă: 140 km. Apoi, pe fundul mării, se va forma un crater final de 150 de km, adînc de vreun kilometru și jumătate. Volumul de material evaporat va fi de “doar” vreo 3.500 km³. Adică un paralelipiped de 10 x 10 x 35 km. Jumătate din materialul ăsta va rămîne în crater, unde ar forma o pătură de vreo 600 de metri grosime.

Acum ajungem la efectele termice: globul de foc, cu o rază vizibilă deasupra orizontului de 90 de kilometri, va apărea de 20 de ori mai mare decît Soarele. Fluxul de radiație termică ajunge la Timișoara în aproape zece secunde și ar fi cam de 55 de ori mai puternic decît cel solar. Mai toată hîrtia, hainele, copacii și iarba ar lua foc, iar oamenii ar suferi arsuri de gradul trei cam peste tot.

200 de secunde mai tîrziu vine și cutremurul, care la punctul de impact ar fi de gradul 10 pe scala Richter, adică mai puternic decît oricare altul înregistrat în istorie. Unele ferestre s-ar sparge.

La 500 de secunde după impact ajunge la Timișoara și materialul ejectat, care se va depune într-o pătură de vreo juma’ de metru.

În aproape o oră urmează unda de șoc (aerul compresat, care inițial călătorește supersonic, dar se limitează rapid la viteza sunetului): suprapresiunea este de 1,76 bari (ca și cum ai sta la vreo 17 metri sub apă). Sunetul ar provoca dureri în urechi, dar ce face unda de șoc e și mai și: toate geamurile se sparg, unele din clădirile de cărămidă cu mai multe etaje, toate cele cu structuri de rezistență din lemn, podurile cu armături metalice colapsează, iar 90% dintre copaci vor fi doborîți la pămînt.

Despre tsunami ce să vă spună Tata Uraniu? Doar că ar avea pînă la 1,1 km înălțime la Constanța. De restu’ vă prindeți voi deja.

Astea sînt doar efectele imediate. Altădată o să povestim și despre cele pe termen lung. Sau le puteți vedea în filmulețul ăsta:

Ăăă, am uitat să precizez: cam la fel a fost pietroiul care a dus la extincția dinozaurilor. Vreo douăzeci de astfel de ciocniri s-au întîmplat în toată istoria Terrei. E drept, asteroizi ca cel de mai sus – așa numitele EOL (end-Of-Life) events – ne vizitează cam o dată la 200 de milioane de ani. Sau, dacă ne luăm după alte estimări, o dată la 65 de milioane de ani. Cam cît au trecut de la ultimul impact de soiul ăsta. Și noi ne îngrijorăm de bugetul de pensii…